luni, 27 decembrie 2010

SÂNGEROASA DIETĂ DE LA ARAD III.

Boris, cavalerul cruciat













































Regele german Konrad al III-lea şi regele Ludovic al VII-lea.
Trecerea armatei cruciaţilor prin Ungaria în vara anului 1147 (1)
(Chronicon Pictum)

Întâmplările anului 1146 sunt lipsite de limpezime. Markgraful Henric al II-lea (Jasomirgott) de Austria, în primele zile ale lunii aprilie, printr-o incursiune nocturnă ocupă cetatea Poson (Bratislava). Dar în această afacere sunt amestecaţi şi regele Germaniei, Conrad al III-lea (ar fi vrut pe tronul Ungariei un rege vasal), prinţul Vladislav al II-lea al Boemiei (mijlocitor între regele Conrad şi Boris), mulţi mercenari, şi nu în ultimul rând locuitorii din Poson, care au fost de partea lui Boris. La 7 aprilie 1146 regele ungar, Geisa (Géza) al II-lea, ajunge sub zidurile cetăţii, iar mercenarii austrieci predau fortul în schimbul unei sume consistente.


 
Stema oraşului Poson
Michael illuminator,1435 (Bratislava, Archív hlavného mesta, tempera, pergamen)


În februarie 1147, când era la Etampes pentru a stabili drumul pe uscat pentru armata cruciaţilor, regele Franţei primeşte o scrisoare de la Boris.

Erat autem quidam, Boricius nomine, qui jus haereditarium in regno illo (Hungariae) clamabat, et super hoc Stampas regi nostro litteras miserat, plenarie querimoniam exposcenter, et humiliter justitiam postulantes.....Era însă un oarecare, pe nume Boris, care îşi striga dreptul ereditar de a domni asupra Ungariei, şi a trimis la Stampas (Etampes) scrisoare pentru regele nostru, expunând o plângere completă şi umil reclama dreptate.”
Boris plecă spre Franţa, dar pe drum îl întâlneşte pe regele german Conrad al III-lea, căruia îi explică apoi cazul său, şi cu promisiuni mari şi chiar multe daruri, a obţinut speranţa că va fi sprijinit din nou de către germani.



































Liber Fundatorum Zwetlensis
Markgraful Henric de Austria, regele Conrad al III-lea şi Hadmar din Kuenring
(Zwettle, Stiftsarchiv, Archiv Hs. 2, 1)

“Rex autem Hungaricus sciens se posse vincere facilius auro quam ferro, multam pecuniam inter Alemannos effudit, et eorum impetum evasit. Boricius autem spe frustratus inani, delitescens arte qua potuit, regis transitum exspectavit, et nescio qua intentione furtive se Francis immiscuit.- Dar regele ungar, care a ştiut că mult mai uşor va învinge cu aur decât cu arme, a împrăştiat o mulţime de bani printre nemţi, şi astfel a reuşit să înlăture atacurile. Frustrat în speranţele sale, şi ascundându-se cât a putut mai bine, Boris aşteptase trecerea regelui, şi s-a strecurat printre francezi, nu ştiu cu ce scop.”(Odo de Diogilo/ Eudes de Deuil, cronicarul regelui Ludovic al VII-lea)
























 GEISA D(E)I [GRATIA HVNGARIE D]ALMATIE ATQ(VE) CROVATIE REX

Sigiliul regelui Geisa al II-lea (Abaţia Benedictină de la Pannonhalma, Capsa 6 B)

Regele Geisa a aflat repede de prezenţa lui Boris. „Mai târziu însă regele Geycha a aflat din relatarea unui viteaz cu numele Gurk, că Borich, fiul bastard al regelui Coloman, face parte din alaiul regelui Franţei. A trimis soli la el spunând: Nu-i frumos să plăteşti pentru un lucru bun cu răul, nu ţi se potriveşte, să-l aperi pe cel care atentează la viaţa mea. Auzind astea, s-a iscat o discuţie printre principii francezi. Cine poate fi printre ei, cine unelteşte împotriva vieţii regelui - dacă îl găsesc, îl omoară.....Văzând Borich că viaţa îi este pusă în pericol, în acea noapte a furat unul dintre caii regelui Ludovic şi a fugit. Un rândaş la caii regelui s-a pus în faţa lui să-l oprească, dar Borich l-a lovit cu sabia, l-a despicat de la creştet până la piept, şi s-a eliberat din mâna urmăritorului” (Chronicon Pictum, 167)

Boris totuşi este prins, dar regele Ludovic, ştiind că face parte din familia bazileului şi din condideraţie pentru împăratului Manuel I Comnenul (gratia imperatoris Constantinopolitani), îl salvează de la moarte. Conform relatării lui Odo de Diogilo, martor ocular  al evenimentelor, după acest „incident” regele Geisa s-a retras  spre interiorul ţării, iar Boris a plecat la Constantinopol.



Episcopul Otto von Freising (triptic,1490, Abaţia Klosterneuburg)

La mijlocul secolului al XII-lea relaţiile bizantino-ungare au devenit extrem de tensionate. Manuel Comnenul, folosindu-se şi de descendenţa sa semiungară (a fost nepotul regelui Ladislau cel Sfânt), va declanşa o campanie de pedepsire a regelui Geisa, pentru spijinul acordat răscoalei antibizantine din Serbia (declanşată în anul 1149).

În toamna anului 1150, pe malul pârâului Tara, Manuel Comnenul a zdrobit armata sârbo-ungară şi a invadat sudul Ungariei (Srem), a distrus cetatea Zemun, iar o parte a armatei bizantine, sub conducerea lui Boris, pătrunde în Banat şi devastează câmpia timişană. Încăierările vor dura cu intermitenţă până în anul 1155.

Într-o astfel de încăierare, măruntă, dela graniţa regatului va muri Boris în 1153.

„Nu cu mult timp în urmă, principele grecilor, după ce sub conducerea lui Boris a trimis o armată împotriva ungurilor, a suferit mare pagubă, încât şi Boris a fost ucis de săgeata unui cuman sau scit” (Episcopul Otto von Freising, cronicarul împăratului Friederich Barbarossa)



Sigiliul de aur al împăratului Friederich Barbarossa


.......................................

1. Konrad al III-lea nu a fost încoronat niciodată împarat. Armatele celor doi regi au traversat separat teritoriul Ungariei.











































duminică, 26 decembrie 2010

SÂNGEROASA DIETĂ DE LA ARAD II.

Boris la curtea poloneză.





































SIGILL/VM NOVV/M/ /C/APITVL/I/ /ECCLESIE/ /OROD/IENS/IS/.
Sigiliul Capitlului de la Arad, ( MOL, DL 65375)

Regele Bela al II-lea fusese încoronat la 28 aprilie 1131, astfel coroana Ungariei a fost preluată de un membru al unei ramuri laterale a dinastiei Arpadiene. Trecerea puterii de la o ramură dinastică la cealaltă a atras după sine o rearanjare  a raporturilor de forţă. Sprijinitorii ramurei Coloman au pierdut din putere, iar puţinii aristocraţi care au rămas fideli ducelui Álmos, acum au ajuns în poziţii-cheie. Schimbarea de putere din anul 1131 - datorită şi amărâciunii, mâniei  pricinuită de orbirea regelui – a avut ca început un eveniment sângeros.

La adunarea din 1131, convocată la Orod (1), regina Jelena, fiica ducelui sârb Stefan Uroš, a dispus masacrarea tuturor celor care fuseseră implicaţi în orbirea soţului ei.

 „... unii au fost legaţi, alţii mutilaţi. Şaizeci şi opt călcători de jurământ au fost ucişi nemilos acolo, cu toţi urmaşii lor, în acea zi, au fost trecuţi pe listă urmaşii lor, fii lor şi femeile lor deopotrivă. Pe lângă aceasta, toate bunurile lor au fost împărţite între ecclesiae cathedralis....Iar pentru că ungurii se agită permanent, fără dreptate, ca marea sărată: aceşti fii ai hainului Leviathan (monstru marin descris de Biblie) prin trimişi l-au chemat pe bastardul Borich să vină, şi cu ajutorul lor să ocupe tronul, fiindcă au crezut că e fiul regelui Coloman.” (Chronicon Pictum, 160)























Ruinele Bazilicii Prepozitale de la Orod (Arad)

Domnitorul polonez, Bolesław Krzywousty, acordase lui Boris ajutor armat împotriva regelui Bela, şi armata poloneză, lărgită cu trupe auxiliare ruseşti au pătruns în Ungaria.

Bătălia s-a dat pe valea râului Sajó, la 18 octombrie 1131. Înaintea bătăliei se repetă scenariul de la Orod, regele stârpeşte din rădăcini duplicitatea care mocnea în rândul aristocraţiei.

„ Deci Borich a obţinut ajutorul rutenilor şi al polonezilor, a venit la graniţa Ungariei, în acel loc numit Seo (Sajó) Regele şi-a adunat oastea şi a pornit împotriva lor. Prea mulţi nobili au trecut de partea lui Borich. Cei mai importanţi unguri au fost chemati de rege la un sfat; regele i-a  întrebat: e bastard Borich sau e fiul regelui Coloman. Oamenii regelui au răspuns: ei ştiu, Borich e bastard, fără îndoială şi nicidecum nu este demn de coroana regală. Necredincioşii şi cei care îl contraziceau pe rege, se comportau nesigur, şuşoteau şi şovăiau.......s-a iscat o revoltă, pe comesul Lampert l-au prins pe loc, şi când îl târau afară, fratele său bun i-a crăpat capul cu un scaun, i-a împrăştiat creierii pe jos. Tot acolo l-au decapitat pe fiul său, comesul Miklós.......Tivadar de genere Simand a fost capul trădătorilor, şi Folkus şi Titus, dar mai cu seamă Samson, tatăl comiţilor Tamas şi Torda...... Serviens-ul comitelui Bod, când a auzit gălăgia, a încălecat pe un cal neînşeuat, şi cu o suliţă până la Seo l-a urmărit pe Samson.....Samson a căzut în apă împreună cu calul, iar urmăritul l-a atins, în apă, cu suliţa. Samson pe sub manta avea platoşă şi din cauza platoşei nu putea să înnoate” (Chronicon Puctum,161)

Continuatorul cronicii lui Cozma Praghezul astfel descrie confruntarea dintre cele două armate: „ Principele polonez cu o oaste imensă a năvălit în Ungaria, cu intenţia de a alunga pe Bela, regele orb, şi împotriva voinţei ungurilor, să-l aşeze pe tron pe fiul lui Coloman. Dar grija Dumnezeiască i-a zădărnicit această voinţă, pentru că regele cel orb a venit împotriva lui şi Bolesław împreună cu ai săi au prins frică, şi după ce au aşteptat înserarea, sub protecţia întunericului au fugit.„


(Analizând „tonul” textul se poate presupune că în acel moment cehii erau  aliaţii ungurilor, mai ales că ştim, sora regelui Bela era soţia prinţului ceh Sobĕslav, iar cehii au atacat Silezia cam tot pe-atunci când Bolesław era in Ungaria. Incursiunile armatei lui Sobĕslav în Plonia din octombrie 1132, ianuarie 1133 şi februarie 1134, ca şi campania devastatoare a ducelui Vladimirco de Przemyśl din primăvara anului 1135, îl ajutau pe Bela al II-lea împotriva lui Boris Kalamanos.)























Denar emis de către Bolesław Krzywousty

Acest război pentru tronul Ungariei, la care au participat cehii, polonezii, ruşii şi la urmă şi nemţii, a durat trei ani. Episcopul Otto von Freising, în 1133, relatează despre ajutorul armat acordat Ungariei de către prinţul Albert (un alt cumnat al regelui Bela), cu ocazia unui nou atac al polonezilor. Anul următor Boris încearca pentru a treia oară să „apuce” coroana, dar această incursiune a polonezilor are un sfârşit atât de ruşinos pentru Bolesław, încât domitorul polonez renunţă să-l mai susţină pe Boris.

„Bolesław, viteazul rege, nu a putut fi învins cu arme dar a fost învins de propria lui nesocotinţă.....Duşmanul îl atacă din toate părţile, Bolesław şi Vsebor (însoţitorul regelui) săvârşesc minuni de vitejie, dar unul dintre comandanţi e primul care alege fuga. La sfârşit, regele neînvins, dar obosit de victorie (vincendo fatigatus), după ce a ucis mii de duşmani, părăseşte câmpul de luptă” - încearcă să micşoreze ruşinea înfrângerii cronicarul polonez Wincenty Kadłubek (Historia Polonica)

Arhiepiscopul de Posen (Pozmajel) descrie într-un mod diferit „ultima aventura poloneză” a lui Boris (Kronika Boguchwała). În 1135, cu ajutorul lui Bolesław Krzywousty, Boris a fost încoronat ca rege al Haliciului. „Cnezi ruşi şi-au unit forţele şi cu ajutorul vecinilor l-au gonit din provincia Halici pe rege, pe fiul regelui Coloman. Acesta s-a refugiat la curtea regelui Bolesław,..... unde a stat şi înainte...” În august 1135 regele polon Bolesław şi prinţul ceh Sobĕslav, la invitaţia împăratului Lothar al III-lea (von Supplinburg), vin la adunarea imperială de la Merseburg, la care participă şi reprezentanţii Regatului Ungar. Bolesław acceptă cererea de a se supune împăratului Lothar, şi se lasă de sprijinirea lui Boris.




























Împăratul Lothar al III-lea (Historia septem sapientum, cca.1450)


În următorul deceniu fiul nerecunoscut al regelui Coloman Cărturarul dispare de pe scena politică a Europei. Neobositul „căutător de coroană” apare din nou în anul 1146, de data aceasta la Aachen, ca rival al regelui Géza al II-lea, fiului lui Bela al II-lea.

........................................

1. Vechea aşezare Orod a fost localizată în sud-vestul localităţii Glogovăţ (comună suburbană a municipiului Arad). Teritoriul deţinut de cetatea Orod este confirmat în anul 1177. Cetatea era utilă în secolul al XI-lea, importanţa sa a fost mărită prin înfiinţarea prepoziturii închinată Sfântului Martin, şi nu în ultimul rând prin prezenţa portului de sare. Cu timpul cetatea şi-a diminuat rolul, nemaifiind în uz la data invaziei tătară-mongolă.

Referitor la originea celor cinci movile antropice de la Glogovăţ, s-au emis mai multe ipoteze. Unii susţin că sunt puncte de semnalizare, alţii întrevăd în ele morminte (tumuli) ale unor căpetenii cumane, sau ale celor masacraţi la Orod în anul 1131. Ele sunt amintite documentar în anul 1603.


marți, 21 decembrie 2010

SÂNGEROASA DIETĂ DE LA ARAD

şi Borich Kalamanos, un tenace pretendent la coroana ungară


Dieta de la Arad, 1131 (Chronicon Pictum)

În Ungaria arpadiană nu era formată instituţia sistemului de succesiune la tron. Exista un singur principiu: oricine cine era rudă pe linie bărbătească sau pe linie feminină cu Arpadienii, avea dreptul să-şi revendice tronul Ungariei. În practică însă reuşita acestei principii a depins în mod hotărâtor de raportul de forţe dintre susţinătorii unuia sau al celuilalt concurent la coroană. În secolul al XII-lea toţi regii Ungariei s-au văzut nevoiţi a duce lupte armate pentru a-şi păstra tronul, ori au fost contraregi.  Regele Coloman cu fratele său mai mic, Álmos, regele Ştefan al III-lea cu unchiul său şi cu doi prinţi, iar regele Bela al III-lea cu fratele său, ducele Géza. Din rândul aspiranţilor la coroana Ungariei a făcut parte şi Borich (Boris), nepotul marelui cneaz Vladimir Monomah, care „a amărât” vieţile a doi regi, Bela al II-lea şi Géza al II-lea.
























Sigiliul regelui Coloman Cărturarul, anul 1109 (MKA, Acta Jesuitica Q 313)



Regele-cavaler Ladislau, numit şi Elegantissimus Rex, a fost urmat la tron de Coloman, primul episcop de Oradea. Cu dispensă de la papa Urban al II-lea, Coloman Cărturarul a fost încoronat în anul 1195.(1)




































„...Iste Colomanus  fuit Episcopus Varadiensis” (Chronicon Pictum)

După moartea primei sale soţii (2), în 1112 Coloman se căsătoreşte cu Ofimja (Eufimia), fiica marelui cneaz al Rusiei Kievene,Vladimir Monomah.

„ 1112... în aceeaşi vară a fost dusă Ofimja Volodimerna în Ungaria, pentru rege” (3)

În preajma anului 1113/1114 noua regină va fi acuzată de adulter. Judecată, ea a fost trimisă înapoi la curtea tatălui ei, la Kiev, unde Eufimia a dat naştere unui băiat, pe nume Boris, dar regele Coloman a refuzat să-l accepte ca fiu. (4




ANULUS COLOMANNI REGIS -  GUT GUT GUTANI TABAL
Inelul apotropaic al regelui Coloman Cărturarul (Muzeul Naţional Ungar) (5)


Despre copilăria lui Boris nu ştim nimic. Probabil şi-a petrecut-o la curtea din Kiev unde, după moartea lui Vladimir Monomah, mare cneaz va deveni fratele Eufimiei, Mstislav. Primele date documentare despre Boris le avem din 1130/1131, când şi-a făcut apariţia la Konstantinoupolis.(6) În această perioadă relaţiile bizantino-ungare erau mai degrabă reci, iar speranţa lui Boris, că basileul Ioannes Comnenos al II-lea îl va susţine în lupta sa pentru tronul Ungariei, nu părea a fi lipsită de temei, mai ales că a devenit protejatul împărătesei (7) Prin demersul Eirenei, Boris s-a căsătorit cu o rudă a împăratului (Kinnamos), iar din Ungaria veneau veşti încurajatoare din partea aristocraţilor indignaţi de alegerea unui rege cu o infirmitate fizică. (8) Dar nici motivele politice sau dinastice nu l-au convins pe bazileu să-l spijine armat pe Boris Kalamanos.

Înşelat în toate speranţele sale, Boris a plecat la curtea regelui polonez, căutând un protector mai potrivit.
........................................................

1.Pe regele Coloman îl găsim în termeni buni cu Papa Urban al II-lea. Căutând susţinător în lupta sa contra lui Álmos, la conciliul ecumenic de la Guastalla, în 1106, regele renunţă la dreptul de investirură: „Episcoporum, quam fecit rex Hungariae ad mandatum Papae. Denunciamus vobis, Pater venerande; nos legi divinae subditos, ac secundum eam vobis servire paratos: unde et investituram Episcoporum hactenus a maioribus habitam, iuxta admonitionem vestram, dimisimus, et si quem in electione huiusmodi minus canonice retractatum est, de caetero, Deo volente, cavebimus.” (Cardinalul Boso, Vita Paschalis II - Codex Riccardinus 228)


Bulla Papei Paschalis al II-lea, 1102 (Abaţia Benedictină de la Pannonhalma, Capsarium,U 405)

2. A fost fiica ducelui normand Roger (Ruggero) al Siciliei. Nu-i cunoaştem numele (după unele surse, Buzilla).  Coloman a cerut-o în căsătorie în 1096. „Colomanus autem, rex Ungarorum, audiens famam Siculorum gloriosi comitis Rogerii, legatos dirigens, filiam suam in matrimonium concedi expostulat......- Regele Ungariei, auzind renumele gloriosului duce Roger, şi-a trimis solii la el şi ...a cerut-o de nevastă pe fiica acestuia.....Arduin, episcop de Iouiens (Győr) şi comesul Thoma au fost trimişi acolo..... În luna mai a anului 1097  şi-a trimis fata, cu episcopul di Liocastro şi cu 300 de viteji în Panonia, cu zestre multe.....au ajuns în portul Alba (azi Biograd na Moru)....Au venit înaintea lor Vinkurius, comes de Bellegratae (comite de Alba/ Transilvania) cu un alai de 5000 de oameni înarnaţi...” (Gaufredus de Malaterra: Roberti Viscardi Calabriae ducis, et Rogerii eius fratris Calabriae et Sicillae ducis principum – rerum gestarum. libri IV, 25)






















Dux Rogeri’ (Petrus de Ebulo)

3. Analele kieviene 1111-1174, din codexul Ipatij/Hypatius. În 1116, la porunca cneazului Vladimir Monomah, stareţul Sylvestru rescrie sfârşitul (s-a pierdut) cronicii ruseşti Povesti vremennih let.(Această versiune se găseşte în codexul Lavrentij/Laurentius, urmată de Cronica de Susdal, care urmăreşte evenimetele până în anul 1305) În 1118 un copiator anonim copiează, cu mici modificări, cronica lui Sylvestru. Această lucrarea o găsim azi în codexul numit Ipatij/Hypatius, care se încheie cu Analele Halici-Volhinia, urmărind întâmplările importante până în anul 1292.

Eufimia moare la 4 aprilie 1138, a fost înmormântată la Berestov, în biserica Mântuitorului.

 ”Anul 6647. ....a murit Ofimja Volodimerna,  în ziua a patra a lunii aprilie, lunea de după Duminica Tomii”


Coroana bazileului Constantin al IX-lea Monomahos 
(Muzeul Naţional Ungar)


4. Nu toţi au considerat-o vinovată. „ Rex secundam duxit uxorem de Ruscia, quam in adulterio deprehensam peccantem, nec violenta temeritate dimisit. Remisit ergo eam rex in terram suam. Quae ex adulterio peperit filium, nomine Borich, Borich autem genuit Colomanum.- Regele a doua oară şi-a luat soţie din Rusia, cum a fost prinsă în păcatul adulterului, a părăsit-o fără pripire sălbatică. Aşadar regele a trimis-o înapoi în ţara ei. Ea a născut un fiu adulterin, cu numele Borich, însă Borich a fost procreat de Coloman” (Thuróczi)

Atât continuatorul cronicii lui Cozma Praghezul, cât şi episcopul Otto von Freising afirmă hotărât că Boris, deşi s-a născut la Kiev, era fiul regelui Coloman.

Mater enim praefati iuvenis a marito suo, rege videlcet Comomano, repudiata, dum esset praegnans, rediit ad partem atque ibi puerum peperit.”(Canonicus Wissegradiensis Continuator Cosmae Pragensis)

Cronicarii bizantini la fel, îl considerau pe Boris fiul lui Coloman (Boris Kalamanos)

 5. „...Konyves Kalman appellatur; eo quod libros habebat,...  – s-a numit Könyves Kálmán (Coloman Cărturarul); pentru că în acele timpuri avea cărţi....” Acest intelectual medieval, care „a stabilit” prin lege că strigoii nu pot exista,  purta inel cu formulă magică.

6. Istoriograful bizantin Kinnamos „Epitome rerum ab Ioanne et Alexio Comnenis gestarum”

Este posibil ca Boris a trăit în Ungaria o perioadă. Cronicarul Thuróczi menţionează (foarte pe scurt) un episod petrecut cu puţin timp înainte de moartea regelui Ştefan al II-lea (fiul lui Coloman cu soţia sa normandă): regele fiind bolnav, câţiva aristocraţi trădători i-au desemnat moştenitori la tron pe comesul Bors şi pe Ivan –„Bors vero et Ivan, inani spe ducti, a traditoribus in Regem electi sunt.” Ivan va fi decapitat, iar comesul Bors reuşeşte să fugă la Konstantinoupolis. Boris apare ca pretendent doar după moartea fiului legitim al lui Coloman, socotind, probabil, că are mai mult drept la coroană decât Bela, un nepot de frate. 


Sarcofagul împărătesei Eirene (Hagia Sofia, foto: Géza Nagymihályi)

7. Pyrisca, fiica regelui Ladislau I (cel Sfânt) şi a prinţesei Adelhaid de Rheinfeld. Născută în 1088, Coloman Cărturarul o căsătoreşte (în 1104) cu Joannes Komnenos (viitorul bazileu). Trece la ortodoxism, primind la botez numele Eirene. Moare la 13 august 1134, în tabăra militară din Bythinia, în timpul unei expediţii împotriva turcilor selgiucizi. Pe patul de moarte s-a călugărit, primind numele de Xene (Străina).


 
Ioannes al II-lea Komnenos, împărăteasa Eirene şi prinţul Alexios (Hagia Sophia)

 
8. În anul 1131 pe tronul Ungariei urcă fiul ducelui Álmos, Bela al II-lea. Pentru a-i asigura succesiunea la tron fiului său Ştefan, în preajma lui 1113, după cea de-a doua răzvrătire a lui Álmos, regele Coloman i-a orbit pe fratele său şi pe fiul acestuia, în vârstă de 6-7 ani. Pe copil a vrut să-l castreze, Bela doar prin inventivitatea călăului a scăpat de mutilare.

Ducele Álmos în anul 1127 reuşeşte să plece la Constantinopol (mama lui, Synadena, era grecoaică), îşi schimbă numele în Konstantinos şi se stabileşte în Macedonia.






miercuri, 15 decembrie 2010

DESPRE ANONYMUS II.

Notarul anonim































BEL[a] D(e)I GRA[tia] H[vungarie]E D[almacie a]C CROVATIE REX

Sigiliul regelui Bela al II-lea (Abaţia Benedictină din Pannonhalma)


II. 1131-1141

Dacă Anonymus a fost notarul regelui Bela al II-lea, istoricii au doar dovezi „subţiri” la îndemână pentru a demonstra acest lucru. Susţinătorii acestei ipoteze aduc ca argument mai mult ortografia, stilistica notarului anonim, precum şi utilizarea limbajului sau toponimele folosite. Nu în ultimul rând  faptul că numai şapte diplome regale au supravieţuit, în original, din acele vremuri, ceea ce îngreunează foarte mult identificarea notarilor regali.

Cunoaştem numele a doi notari care au activat  sub domnia lui Bela al II-lea (cel Orb): Voth (în 1138) şi Joannes fiul lui Tibus (în 1140). Cronica lui Thuróczi mai menţionează un nume: Johannes fiul lui Otho, preposit de Sümegh (în 1132). Cu numele de Petrus apare doar prepositul de Alba Regia, trimis în solie la Împăratul Lotharius al II-lea, dar nu găsim nici cea mai palidă aluzie care ar putea dovedi (într-o oarecare măsură), că acest praepositus Petrus ar fi activat în cadrul unor structuri administrative regale. Sunt istorici care îl identifică pe notarul anonim (P.dictus magister, dacă aceasta este citirea corectă) cu episcopul de Cenad, Paulus, al cărui nume figurează în scrisoarea de întărire a privilegiilor acordate oraşului Spalato (Split) de către regele Bela al II-lea (anul 1142), iar prietenul său N. ar fi Nicolaus „Capellae regiae Praesidens”, amintit în anul 1148, a cărui atribuţie principală era emiterea documentelor autentificate (chartae) cu sigiliul regelui. Un argument în acest sens ar fi acela, că dieceza de Cenad a câştigat mult în importanţă odată cu înfiinţarea capitlului (capitula collegiata) şi a prepositurii Orod (Arad), iar în structurile administrative regale nu exista la acea vreme o ierarhizare bine definită (1)




































Praepositura S. Martini de Orod (2)




































Cap de rege. (fragment de sculptură, secolul al XIII-lea, Catedrala arhiepiscopală din Kalocsa)


III. 1172 – 1196

Povestind despre oraşul-reşedinţă al lui Athila, notarul anonim scrie: ”Et regalem sibi locum constituit iux(ta) danubium super calidas aquas et omnia antiqua opera que ibi inuenit renouari precepit, et in circuitu muro fortissimo edificauit, que per linguam hungaricum dicitur nunc buduuar, et a theotonicis ecilburgu uocatur... Şi şi-a construit o reşedinţă regală lângă Dunăre, mai sus de Apele Calde, şi în primul rând a pus să se renoveze toate construcţiile vechi pe care le-a găsit acolo şi a construit de jur împrejur un zid foarte puternic care acum este numit în limba ungară Buduuar, iar la teutonici este numit Ecilburg.

Notarul anonim prezintă starea regatului ungar înainte de invazia tătară-mongolă. Precizează clar: acum/nunc (prezent al timpului său) este numit Buduvár (Cetatea Budu) sau Ecilburg. Denumirea Ecilburg apare la cronicarii germani şi austrieci, în anul 1189, când episcopul Arnold von Lübeck, (cronicarul împăratului Fridrich Barbarossa) relatează despre trecerea trupelor cruciate prin Ungaria. („Ezilnburh, urbs Adtile dicta”- oraşul zis al lui Adtila)(3) Iar anticul Buduvár purta această denumire înainte de fondarea cetăţii Budavár (pe Muntele Cetăţii din Buda) de către regele Bela al IV-lea, după anul 1243 figurează cu numele Vetus Buda/ Óbuda/ Alt-Ofen.
















Hartmann Sghedel: Liber chronicarum, Nuremberg 1493 (Inc.490b)
(Arte: Michaele Wolgemut et Wilhelmo Pleydenwurff)

Terram uero, que est a fluuio morus usque ad castrum vrscia, preoccupauissent quidam dux nomine glad de bundyn castro egressus adiutorio cumanorum (&11) ..... dux illius patrie cum magno exercitiu equitum et peditum, adiutorio cumanorum et bulgarorum atque blacorum.(&44)....Dar ţara care este de la fluviul Morus (Mureş) până la castrul Urscia (Orsova) o ocupase un oarecare duce cu numele Glad, ieşit din cetatea Budyn (Vidin) cu ajutorul cumanilor.....ducele acelei patrii cu o mare oştire de călăreţi şi pedestraşi, cu ajutorul cumanilor şi bulgarilor şi blacilor (a luptat împotriva ungurilor)

Revolta lui Asan şi Petru, începută în anul 1186 şi care s-a sprijinit pe elemente cumane şi bulgare şi vlachi, s-a încheiat cu crearea celui de al Doilea Ţarat Bulgar, iar până la sfârşitul secolului al XIII-lea populaţia cumană şi vlachii au părăsit Bulgaria. Patria lui Glad, ţinutul dintre Mureş şi Orsova, se întindea pâna la Olt, altfel greu se poate interpreta corect fraza notarului – Glad iese din Vidinul situat la sud de Orşova cu trupe auxliare cumane. Deci ţara lui Glad era vecină cu ţinuturile cumanilor de dincolo de Olt şi cu bulgarii.

Adăugând la cele spuse anterior, putem observa că notarul anonim cunoştea foarte bine situaţia politică existentă în Regatul Ungar la sfîrşitul secolului al XII-lea, este un martor al timpului său,  dar nu de puţine ori evenimentele desfăşurate sub ochii lui sunt proiectate asupra secolului al X-lea ori al XI-lea.

Ca specie literară lucrarea lui Anonymus  cel mai bine se încadrează în perioada regelui Bela al III-lea. Gesta Hungarorum cu greu ar putea fi enumerat printre genurile literare medievale cu valoare de document: nu e cronică, nu este povestirea coerentă a unor evenimente petrecute, şi nici cu analele nu seamănă. Pare să fie un chanson de geste, autorul evocând timpuri trecute, fapte eroice romanţate după propria lui imaginaţie (omite descrierea unor episoade „neplăcute” pentru dinastia arpadiană) şi totul întreţesut cu legende păgâne. Deşi desconsideră „poveştile false ale ţăranilor sau ... cântarea guralivă a menestrelilor”  preia din tradiţia orală legenda Calului Alb, povestea păsării Turul, etc, iar textul jurământului gentilic, de sânge, mai mult ca sigur a fost creat de  Anonymus.




Coroana Regelui Bela al III-lea şi a soţiei sale Ana Chatillon (şi alte obiecte descoperite în mormântul lor)

Majoritatea istoricilor  au încearcat să afle în Anonymus pe Petrus praepozitus în Vetus Buda, numele căruia figurează într-un transump, prin care Petrus adevereşte cu sigiliul său un document din  anul 1124 (presentem paginam per Petrum prepositum ecclesie Budensis sigillo nostro proprio iussimus communiri). Dar acest document s-a dovedit a fi fals.

Un Paulus praepositus, şi notar al regelui Bela al III-lea, figurează ca redactor al testamentului comesului Caba „Rege iubente per manum Pauli Prepositi et eiusdem Regalis Notarii presenti scripto confirmatum est et sigillo Regali roboratum.”, iar într-un document din anul 1181, ne atrage atenţia modul cum îşi notează prenumele Paulus, episcopul Transilvaniei. Concordă cu „stilul” lui Anonymus „Anno ab incarnatione domini MC. octogesimo I. hoc cyrographum factum est a P. vltrasiluano Episcopo, et eiusdem veritatis testimonio corroboratum." (Ernst Spiesz:Archivische Nebenarbeiten, 1 Theil. Halle 1783.)  Dar episcopul Paulus a murit înainte de anul 1192, nu poate fi  P.magister „odinioară notar al foarte gloriosului Bela, rege al Ungariei de  bună amintire."





Testamentul comesului Caba, ante 1183 (Abaţia Benedictină Pannonhalma, PannH, OSB )


Un alt fir palid ne îndeamnă să-l identificăm pe notarul anonim cu P. (cunoaştem doar iniţiala prenumelui), întâiul preposit de Sibiu (1191-1198)

În prologul cronicii sale Anonymus precizează : „...hystoria Troiana, pe care eu, îmbrăţişând-o cu foarte mare dragoste din cărţile lui Dares  Frigius şi ale altor autori, aşa cum o auzeam de la profesorii mei, compusesem într-un singur volum, în stilul meu,...”  Despre această lucrare timpurie a notarului fără nume nu cunoaştem mai mult. Probabil s-a rătăcit, dar la slavii sudici în evul mediu circula o versiune a romanului cavaleresc Troia, conţinutul căruia nu se potriveşte cu nici un alt text din literatura vestică care redă legenda Troiei (Dares Phrygius, Guide delle Colonne, Herbort von Fritzlar, etc) Nu este imposibil să fie vorba despre o traducere a lucrării lui Anonymus.

În Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia există un manuscris care cuprinde lista cărţilor aflate cândva (1190-1426) în posesia prepositurii de Sibiu. La poziţia (55) este notat: „Item hystoria Troiana et textus moralium Aristotelis." (4) Frapant e titlul primei cărţi: hystoria Troiana. Lucrarea lui Dares  Frigius în evul mediu era citată (şi este citată şi în zilele noastre) cu titlul: De excidio Troiae. Opera lui Guido delle Colonne poartă titlul: ”Historia destructionis Troiaie”, doar Anonymus îşi intitulează această lucrare „hystoria Troiana”.




Sigiliul regelui Bela al IV-lea, 10 ianuarie 1242 (MOL,DL 25l)


IV. 1235 -1270

Cnezatul Susdal era un teritoriu întins în partea de nord-est a Rusiei de azi, pe unde ungurii sigur nu au umblat. „Ruscia, que vocatur Susdal” - scrie Anonymus, dar această propoziţie ar avea sens începând doar cu secolul al XIII-lea, când cneazul Vsevolod a pus bazele hegemoniei Cnezatului Susdal în părţile ruseşti. Faptul că anonimul scrie despre Lodomeria, Halici şi aşează numele Kievului şi al Susdalului unul lângă altul, este cel puţin dubios. Lăsând la o parte că denumirea „Lodomeria” a fost folosită pentru prima dată într-un act emis de regele Andrei al II-lea (anul 1206), pe linia Susdal-Kiev-Halici nu ungurii au pătruns în bazinul carpatic, ci tătarii. Oare drumul şi invazia tătarilor au reprezentat pentru Anonymus un material cu ajutorul căruia a creat modelul intrării Ungurilor în Panonia? Anonymus, deşi nu scrie despre invazia tătară-mongolă, era notarul lui Bela al IV-lea?


































Pustiitoarea invazie tătară....
(doi copii şi o femeie tânără au încercat să se ascundă de năvălitori în cuptorul pentru gătit)



Un alt amănunt care ar putea ajuta la datarea exactă a perioadei în care a fost scrisă Gesta Hungarorum, ar fi folosirea denumirilor „ad nigrum Mare”şi „ad nigrum Pontum”, această redare a numelui Pontusului Euxin, care nu apare în scrieri nici în antichitate nici în evul mediu până la mijlocul secolului al XIII-lea. Notarul anonim ar fi putut auzi numele cumană a Mării Negre - kara tengiz –, după afirmaţiile istoricului Dr. Péter Váczy, de la călugării dominicani reveniţi din misiunea lor de convertire îndeplinită în mediul păgân cuman.







 Sigiliul de aur al regelui Andrei al II-lea.  (bulla, bullae = sigiliu metalic)


Al cui notar a fost odinioară Anonymus, cine a fost acest scriitor de cancelarie. Puţin probabil ca acest magister fără nume să fi fost mai modest decât alţi clerici cu funcţie în sfera administraţiei regale: cancelarii, vice-cancelarii sau notarii întotdeauna au menţionat în actul emis şi titularura lor. În cazul celui dintîi cronicar al Ungurilor nu este precizat nicio titulatură înaltă. A fost un magister, un om învăţat, care după ce a studiat, a dat mai departe toate cunoştitele acumulate, cum probabil a făcut şi profesorul prinţului Ladislaus („Petrus magister ducis Ladislai”/1146), iar titlul de magister a fost o importantă disticţie ştiinţifică, bine meritată.

..................................

1. Până în a doua jumătate a secolului al XII-lea denumirea de notarius, cancellarius sau secretarius a avut exact aceeaşi semnificaţie. După înfiinţarea cancelariei regale, de către regele Bela al III-lea, apare o ierarhizare a funcţiilor: comes cancellarius devine cel mai înalt funcţionar, vicecancellarius – secretarius sau păstrătorul sigiliului (această funcţie, de regulă, era ocupată de prepositul de Alba Regia), notarius a devenit cea mai mică funcţie (copierea şi întocmirea actelor).  Capellanus va fi denumirea generală a funcţionarilor.

2. Basilica de la Orod, reşedinţa prepoziturii şi a capitlului de Orod, a fost fondată în anul 1135, de regele Bela al II-lea. Construcţia, la îndemnul papei Honorius al II-lea, a fost terminată de regina Yolantha de Courtenay, soţia regelui Andrei al II-lea, la 24 noiembrie 1224.
























Sigiliul papei Honorius al III-lea

3. În Historia lui Ansbertus cetatea Buduvár apare sub denumirea de Czilnburg. În Trasilvania apare toponimul Eczel/ Hetzeldorf/ Aţel 
4. Lucrarea figurează pe o notă a Bibliotecii Parohiale (libraria) din Sibiu. În anul 1442  biblioteca avea un fond de 76 de volume şi avea şi servicii de împrumut. Jacobus, primarul Sibiului a împrumutat o Biblie, iar fiul lui magister Johannes Guldner cinci cărţi, din care una pentru studii juridice. (Varjú Elemér: A gyulafejérvári Batthyány-Könyvtár. Budapest. 1899)


vineri, 3 decembrie 2010

DESPRE ANONYMUS I.

Belae regis notarius
































Pdict’ magister

Gesta Hungarorum (1) este una din cele mai comentate cronici medievale. Persoana autorului este şi azi înconjurată de taină. Intitulându-se el însuşi Pdict’ magister, a fost notar al unuia dintre regii Bela. Nu-i cunoaştem numele, nici identitatea regelui Bela (au fost patru) al cărui notar a fost.

Particularităţi ale limbajului narativ folosit de către Anonymus dovedesc că era cleric, provenea din înalta nobilime,  a trăit la curtea regală, şi pare plauzibil (pe baza unor date care apar în capitol 17 al gestei) că se trăgea din neamul Oba, cumani sedentarizaţi pe cursul superior al Tisei (2) Ca notar al regelui locuia la Alba Regia, unde se păstrau  Libri Regii (registrele regale), şi atunci când şi-a redactat cronica era încă la o vârstă tânără. Deşi avea o funcţie înaltă la curtea regală, nu era „o înaltă faţă bisericească” (3)


Sigiliul palatinului Omodei de genere Oba (?-1311)

Sigiliu atârnat, imprimat în ceară naturală (anul 1299) Ø 48 mm. Câmpul sigilar: pe un fundal înflorit cimier şi scut. Legenda: S OMODE PALATINI DE GENERE OBA. (MOL, DL 2216)

Periodic, Gesta şi  persoana notarului anonim generează discuţii şi polemici, se pun întrebări care nu-şi găsesc un răspuns, şi de fiecare dată, dezbaterile  ajung într-un punct mort.  Până acum s-au emis patru ipoteze (pentru fiecare rege Bela, cu argumente discutabile), dar istoriceşte nu există dovezi pentru a susţine vreuna din ele.






















Iniţiala P nu este urmată de punct ci de grupul de litere dict’
Praedictus magister (declarat magister) sau P.dictus magister (P.numit magister/titlu neconfirmat)



Gesta Hungarorum
(Országos Széchényi Könyvtár, Kézirattár, ff. 1v-2r)


I. 1060-1063

Scriind sub Bela I, şi nemaiexistând până la el alt rege Bela, notarul anonim nu s-a simţit obligat să menţioneze identitatea regelui. În cronică nu se aminteşte nimic despre invazia pecenegilor din anul 1068, deci Anonymus şi-a redactat lucrarea înainte de acel an. În actul de fondare al abaţiei de Tihany, anul 1055, este amintit arhiereul Nicolao, vice-notar regal. Acest „...beatissimo Preasule Nicolao, qui tunc temporis vicem procurabat Notarii, in Curia Regali..” ar fi N., acel prieten bun, căruia notarul anonim al regelui Bela i-a dedicat lucrarea sa.

Dar...

Nici magister Rogerius în lucrarea sa „Carmen miserabile”, nu precizează al câtelea Bela era regele în timpul domniei căruia, în anul 1241 tătarii au invadat  Europa. Anonymus nu scrie depre bătălia de la Chiraleş dar nu îl cunoaşte nici pe acel charchan (demnitar de rangul doi), personaj real, care a fost botezat la Bizantion.(Konstantinos Porphyrogennetos: De administrando imperio, Cap.40). Dacă era notarul regelui Bela I, puţin probabil că ar fi ştiut de sanctificarea regelui Stefan I, petrecut în anul 1083. Scrie consecvent  Hungaria, deşi
în documente această formă de denumire apare doar în timpul domniei lui Stefan al II-lea (1101 – 1131). În diplomele emise pe timpul lui Bela I, numele regelui este scris Adalbertus şi nu Bela. Un ultim contraargument: actul de fondare al abaţiei de Tihany (T.fasc.1, 2) este singurul document medieval, emis de cancelaria regala, în care este menţionată funcţia de „vice notar regal”.






















Planul bisericii de la Dömös şi villulae nostre / al „fermei” preferate a regelui Bela I. (1060-1063)




.....................................................

1. Codexul se referă, dar nu-l numeşte nici pe autor şi nici titlul lucrării. Acesta din urmă a fost stabilit de către directorul de la Hofbibliothek, Sebastian Tengnagel: ”Historia Hungarica de VII primis ducibus Hungariae, auctore Belae regis notario ”şi avea cod.lat.nr.514. Gesta a fost amintită pentru prima dată de Lambeccius (Peter Lambeck) în lucrarea „Diarium sacri itineris Cellensis” (Viena, 1666),  şi apoi publicat în  anul 1765 de Johannes Georgius Schwandtner. Datează din a doua jumătate a secolul al XIII-lea, dar pare să fie copia unei geste mai veche, şi în tot cuprinsul cronicii notarul anonim nu depăşeşte perioada de domnie a regelui Andrei I. Scris pe pergament, are 24 de file. Din anul 1932 se află la Biblioteca Naţională Széchényi din Budapesta (Cod. Lat. Medii Aevi 403)

2. Oba a fost regele Ungariei între anii 1041-1044. Era nepotul (după soră) al regelui Ştefan I. Nu există nici un document scris în care să fie menţionat şi cu numele de Samuel, doar la Anonymus figurează ca regele Samuel numit Aba, şi pe denari de argint.














ø REX SAMVHEL / ø PANONEIA  (ø 18 mm, 0,69 g – Muzeul Naţional Maghiar)




































Mormântul presupus al regelui Oba Samuhel. Biserica de la Feldebrő

3. „N. Suo dilectissimo amico uire uenerabili et arte litteralis scientie inbuto... prea iubitul său prieten N. bărbat onorabil şi învăţat în ştiinţa artei literare...Deci N. era doar „bărbat onorabil”. Nu erau, nici Anonymus nici N., pe un „raft” înalt.