miercuri, 29 septembrie 2010

ISTORII MĂRUNTE

Stema lărgită confirmată lui Iancu de Hunedoara, de către regele Ladislau al V-lea Postumul




Arhiva Naţională Ungară (MOL, DL 24762.)




La Dieta din 1452/1453 (Viena) Iancu de Hunedoara, pentru a face posibilă restaurarea puterii regale, demisionează din funcţia de guvernator al Ungariei. Tânărul rege (1) îl numeşte căpitan general al Ungariei şi administrator a veniturilor regale („Capitaneus regie maiestatis in regno Hungarie constitutus, administratorque proventuum regalium”), îi conferă titlul de comite perpetuu al districtului Bistriţa şi o nouă stemă, lărgită. Poziţia politică a lui Iancu de Hunedoara rămâne excepţională, aşa este percepută şi în afara regatului. „Der Hunyad Janus blibet noch ein czale jar gubernator.” – raportează trimişii prinţilor germani la 24 februarie 1453.(Fontes rerum Austriacarum. XLII. 115)

La 1 februarie 1453, la Posony (Pressburg), regele donează lui Iohannes de Hwniad şi urmaşilor săi districtul Bistriţa (pentru a realiza această donaţie s-a format un teritoriu dintr-o parte a oraşului şi din mai multe sate săseşti bistriţene, teritoriu care a fost scos de sub jurisdicţia voievodului transilvan), ca o încoronare a faptelor sale meritorii. (2)

„..Vt igitur erga fidelem nostrum, grate, sincere dilectum spectabilem et magnificum Joannem de Hwniad, pridem huius regni nostri Hungariae Gubernatorem, utpote magnificis virtutibus, multorum illustrium operum nervo, ac magnis meritis plenum et praestantem in honorem et dignitatem perpetui Comitis Bistricensis sublevatum et praefectum ,”







































În textul scrisorii de donaţie noua stemă este descrisă astfel: comitele Johannes poartă şi foloseşte în public stema, simbolul nobilării, care a fost conferit înaintaşilor, familiei sale şi care este un corb, într-un câmp auriu ori albastru ca cerul (azuriu), cu aripile puţin ridicate, purtător de inel de aur, pictat în culori naturale.

„...corvum in campo flaveo seu coelestino alas paululum elevantem, sub colore naturali depictum, ac formam anuli aurei in ore gestantem habuit, et in omni usu palam prae se tulit;”

Regele mai pune la ceea ce este, ca însemn, un leu colorat în întregime în roşu, în câmp alb, reprezentat ridicat pe picioarele din spate, cu gura deschisă, şi care pare în stare sălbatică, atacând, susţinând o coroană aurie  pe o labă, sau ca oferind-o.

 „...leonem integrum coloris rubri in campo albo sursum erectum, sparsisque post sese pedibus et ore aperto, pugnanti ac trementi et animoso similem, atque in altero anteriori pede veluti manu quadam auream coronam tenentem, vel quasi offerentem,..

Scut spintecat (sfertuit), cartierele unu şi patru păstrează stema primară, în cartierele doi şi trei apare pe fond alb  aşa numitul „leul bistriţean”. Scutul (şi animalele heraldice) aplecat în partea stângă (din politeţe spre numele domnitorului), este ocrotit de un coif auriu (profil) cu viziera lăsată şi prevăzut cu o coroană. Cimierul: o aripă aurie.




În mod excepţional, textul scrisorii de acordare de blazon explică şi înţelesul noii figuri heraldice: leul roşu pe fond alb îl simbolizează pe comitele Johannes, rănit în luptele eroice, prin care a păzit şi a apărat drepturile regelui minor, iar laba leului, oferind coroana, simbolizează clipa în care fostul  guvernator a redat puterea supremă regelui. Culoarea albă semnifică sinceritatea lui.

Quod enim forma leonis rubri in campo albo in statu et modo supra expresso addita conspicitur; significat antefatum Comitem Johannem superioribus nostrae absentiae temporibus, quibus videlicet post sedatum huius regni disturbium ipse Comes Joannes officium Gubernatoris generalis cum suo honore et onere sustulit, nostro nomine et supportavit, ea omnia, quae pro defensione regni nostri ac nostro iure tuendo opportuna fuere, in sincera fide et sollicitudine, quae sinceritas per colorem album designatur, egit, exercuit et operatus est.


Dar familia de Hunedoara nu a folosit această stema lărită, rămânând fidelă versiunii simple, cel mai probabil din considerente politice.

(Singura reprezentare a blazonului lărgit se află pe timpanul portalului scării spirale din castelul Hunedoara)

.................

1. Ladislau al V-lea, Postumul după decapitarea lui Ladislau, fiul cel mare al lui Iancu de Hunedoara, în iunie 1457  fuge la Praga, unde moare câteva luni mai târziu (23 noiembrie) de blastomatoză, după o agonie de 36 de ore.

2. „Ladislaus, Dei gratia Rex Hungariae, Bohemiae, Dalmatiae, Croatiae etc. Austriaeque et Stiriae Dux, nec non marchio Moraviae etc. Ad perpetuam rei memoriam. Libet comitari mores Principum nobilitari splendore instructos. Libet equidem munificentiae pariter iura sequi, quibus regiae dignitatis ministeria innato lumine decorata, veluti quidem fulgentes radii in subditorum merita profunduntur. – Cum enim inter virtutes caeteras munificentiae decus summae sit laudis in principe, iuvat magnopere, in hoc exordio regiminis summo studio ipsam amplecti, ut per eam in nobis pariter cum aetate crescentem, subiectorum conciliemus animos, et obsequii cursum in eis quasi quodam bravio praeparemus. Solet namque hoc proprium velut pro lege habere regum nobilitas, ut debere se, quod sponte tribuit, existimet et nisi in suis beneficiis creverit, nihil sese unquam praestitisse putet. Haec igitur occasio, haec denique fuit nobis consideratio, ut fidelem nostrum grate, sincereque dilectum, Spectabilem ac magnificum Joannem de Hwniad, pridem huius regni nostri Hungariae Gubernatorem, utpote magnificis virtutibus multorum illustrium operum nervo ac magnis meritis plenum ac praestantem, in honorem et dignitatem perpetui Comitis in et super civitate nostra et districtu Bistriciensi partium nostrarum Transilvanarum sublevaremus et praeficeremus, prout in aliis nostris litteris superinde confectis latius hoc ipsum et clarius et ordinacius est expressum. Restat, ut ceptum erga eum emeritum amorem nostrum, pluribus ac maioribus indiciis continuantes, aucto honori suo auctiora decoris insignia atque ornamenta adiiciamus. Hactenus siquidem ex gratia praecessorum nostrorum divorum Hungariae regum praefatus Comes Joannes pro armis seu nobilitatis insigniis, progenitoribus suis et domui benefico munere collatis, corvum in campo flaveo seu coelestino alas paululum elevantem, sub colore naturali depictum, ac formam anuli aurei in ore gestantem habuit, et in omni usu palam prae se tulit; Nos vero ex nunc in signum novi decoris et magnificate dignitatis suae de consilio Praelatorum ac Baronum nostrorum damus eidem et superaddimus prioribus suis armis supratactis, leonem integrum coloris rubri in campo albo sursum erectum, sparsisque post sese pedibus et ore aperto, pugnanti ac trementi et animoso similem, atque in altero anteriori pede veluti manu quadam auream coronam tenentem, vel quasi offerentem, ita quod utraque arma ipsa cum suis supra distinctis coloribus per crucem transversam dupplicata in uno, eodemque clypeo collocentur et deferantur, ipsi autem et ipso superponatur galea aurea coronata cum suis solitis ornamentis, hinc inde diffusis, pro crista vero inseratur forma alae similiter aureae desuper proeminentis. Quae profecto armorum additamenta ne abs re per nos facta aut sine virtuoso typo praestita videantur, significationem eorum et causam exprimere non negleximus. Quod enim forma leonis rubri in campo albo in statu et modo supra expresso addita conspicitur, significat, antefatum C. Joannem superioribus nostrae absentiae temporibus, quibus videlicet post sedatum huius regni nostri disturbium ipse C. Joannes officium gubernationis gener. cum suo honore et onere sustulit, nostro nomine et supportavit ea omnia, quae pro defensione regni nostri, et nostro iure tuendo, opportuna fuere, in sincera fide et sollicitudine, quae sinceritas per colorem album designatur, egit, exercuit et operatus est. In quibus, quoniam virtuosa bella plurima suo et suorum sanguine respersa magno animo et leonina, uti dicere solent, audacia plerumque confecit, pugnanti leoni et cruento non indigne assimulatus est, quod autem additum est, leonem ipsum altero suorum anteriorum pede coronam auream tenere et conferre, aperte designat, quod Comes Johannes supradictus coronae nostrae iura et possessionem eorumdem suis laboribus suisque sudoribus ab impugnantium manibus erepta et fideliter conservata devota promptitudine, Maiestati nostrae obtulit et restituit, suaque praecipue assistentia nos ad eorum regimen feliciter introduxit. – Haec igitur arma seu nobilitatis insignia, quae superius expressimus, et quae in principio seu capite praesentium litterarum nostrarum suis appropriatis coloribus figurata sunt et distincta, utpote virtutibus eximiis, operibus magnificis et illustribus meritis praefati Comitis Joannis apta, uti praediximus, et congrua, eidem Comiti Joanni et per eum suis haeredibus et posteritatibus universis utriusque sexus animo deliberato et ex certa nostra scientia, Praelatorum etiam et Baronum nostrorum ad id accedente consilio ad usum et decorem novae suae dignitatis supratactae dedimus, donavimus et contulimus atque ex mera plenitudine nostrae specialis gratiae praesentibus elargimur, ut ipse ac sui haeredes et posteritates universae praetacta arma seu nobilitatis ac dignitatis insignia, more aliorum Comitum perpetuorum, armis utentium, ubique in praeliis, hastiludiis, duellis, torneamentis et bellis, ac aliis omnibus exercitiis militaribus et nobilibus, nec non sigillis, anulis, velis, cortinis et vexillis, et generaliter in quibuslibet rerum et expeditionum generibus sub mero et pleno Comitis perpetui titulo, quali eos ab omnibus et singulis cuiuscunque conditionis, praeeminentiae, status, gradus vel dignitatis homines existant, insignitos dici, nominari et teneri volumus, ac etiam reputari, gestare et ferre, nec non omnibus gratiis, honoribus et libertatibus, quibus caeteri Comites perpetui, quanto sese largiori favore regio decoratos conspiciant et munere gratiarum. In quorum omnium memoriam, firmitatemque perpetuam praesentes litteras nostras secreto sigillo nostro, quo ut rex Hungariae utimur, impendenti communitas eidem duximus concedendas. Datum Posonii feria quinta proxima ante festum Purificationis Beatae Mariae Virginis gloriosae. Anno Domini Millesimo quadringentesimo LIII., regni autem nostri Hungariae anno tredecimo.“

vineri, 24 septembrie 2010

CETATEA CHERESIG

Cetatea Cheresig şi domeniul aparţinător cetăţii într-un document din 1602


Turnul de la Cheresig, 1896
(desen dupa fotografie: László Kimnach)
În secolul al XIX-lea donjonul cetăţii a fost acoperit cu un acoperis din scândură, şi folosit ca hambar de cereale.





Inventarium et Connumeratio, Castellum Kerezzegh
Inventar şi urbariul domeniului cetăţii Cheresig, 1602 - 27 de pagini, scris în limba latină, întărit cu ştampilă (azi doar urma) şi semnătură - Arhiva Naţională Ungară, Document:UC 1 : 15

- După primejdia Oradeei (obsidionis Varadin) (1) tătarii şi turcii au incendiat cetatea. Îi lipseşte acoperişul, în parte lipsesc şi ziduri, încât este ameninţată cu ruinarea.








-Această cetate are tunuri mari,
 numite în general „tharaczk” (vulgo tharaczk)...   2 bucăţi

  Tunuri mai mici, vulgo zakallas                         27 bucăţi

  De calitate mai mai slabă, pe elemente
(în stare nemontată)                                            22 bucăţi

  Tobă (a infanteriei)                                             1 bucată
  Steaguri                                                             2 bucăţi

  Bombarda compacta
(compus din 6 puşti) vulgo Sereghbonto             1 bucată






















Sereghbonto (secolul al XVII -lea)


Ghiulele                                                           74  bucăţi
Ghiulele mai mici                                            201 bucăţi

Clauos ferraros vulgo vas csakani
târnăcop din fier numit vas csakani                    4 bucăţi

  Tablete de sulf (de 100)                               4000 bucăţi
  Praf de puscă cu sulf                                          4 tone
  Gâu, câblă (cubulus) de Cassovia [83 l]           11
  Orz, câblă de Cassovia                                     36
  Ovăz, câblă de Cassovia                                   11
  Gâu pentru semănat, câblă de Cassovia             15
  Orz pentru semănat, câblă de Cassovia             15
  Boi de jug                                                           8
  Porci (alodiali)                                                    5







Populaţia (28 familii) s-a refugiat în  cetatea Keresszeg din toate părţile, de frica incursiunilor repetate ale turcilor. Nu au case proprii, locuiesc în colibe, lângă zidul cetăţii. Până la Gyula şi localităţile Vari şi Turi nici un sat nu mai este populat, toate sunt pustii, o parte a  populaţiei a fost luată în robie, cealaltă parte s-a răsfirat.

Dijmă din grâu, orz, ovăz, oi şi miere dau cetăţii Oradea. Cetăţii Cheresig nu sunt datori cu dijmă. Census (cens, rentă pentru folosirea pământului) nu plătesc. Scutire de sub munca câmpului nu pot primi, aici sunt datori cu toate alodiaturile (îndatoriri iobăgeşti) - cum omnis integra allodiatura hic exerceretur.

Educillatio (drept pentru comercializarea băuturilor): Din ziua Sf. Mihai până în ziua Sf. Martin (29 septembrie – 11 noiembrie) desfac propriul lor vin, apoi cetăţii sunt datori cu educillatio. Lunea zi de târg, târguri de sărbători: lunea dinaintea Crăciunului şi în ziua numită feyer hettfw (lunea albă). Vama aduce un oarecare venit, totuşi nu este permis a lua vamă de la cei care vin la târg. De Crăciun alte dări  nu au.







Apatthy (Apateu)

Ars de tot, pustiu. Cu nona din grâu, orz, ovăz, cu zeciuiala din porci sunt datori  cetăţii. După stupi şi miei bir plătesc Oradeei. Cens plătesc după  lot. De Crăciun  fiecare casă dă câte o găină. Sunt datori către cetate cu tot feluri de munci.

Naghthoty (Tăuteu Mare)
Ars de tot, pustiu. Concordă cu Apatthy

Kisthoti (Tăuteu Mic)
Ars de tot, pustiu.Vezi Apatthy

Iraz
Ars de tot, pustiu.Vezi Apatthy

Chiökmő (Ungaria)
Ars de tot, pustiu. Cu zeciuiala din porci sunt datori cetăţii Kerezzegh

Zeghalom (Ungaria)
Ars de tot, pustiu. În schimbul zeciuielii din porci dau 1 forint cetăţii Kerezzegh

Karoli
Ars de tot, pustiu, populaţia a murit sau a fost luată în robie.
(.........................)


































 Cheresig, secolul al XVII-lea ( MOL, S 88 No 0008) 



Darvass (Ungaria)
Ars de tot, pustiu. Vezi Apatthy

Kiniss (Ungaria)
Ars de tot, pustiu. Vezi Apatthy

Keörmosd
Ars, pustiu. Cens: vezi Zeghalom

Besermeny (Ungaria)
Ars, pustiu. Vezi Apatthy. Moară cu patru roţi pe Cris, singura moară în apropierea cetăţii Kerezzegh

Cséffa (Cefa)
Cu zeciuiala către Oradea, cu nona şi cu zeciuiala din porci către Kerezzegh sunt datori.

Inand
Ars, pustiu. Alodiatura pământurilor Inandului. Târg de trei ori pe an. Vama târgului aparţine administraţiei. Amenzile, l forint: administraţia

Pankotta (Pâncota)
Ars, pustiu. Din ovăz nu dau nici zeciuială, nici nonă. Nu sunt datori către cetate cu educillatio.
(.....................)




.......................
                                                                          
1. În anul 1598 (5 octombrie-3 noiembrie) turcii au asediat Cetatea Oradea, fără succes, dar în retragerea lor, au devastat şi au incendiat 13 localităţi din jurul Oradeei.


miercuri, 15 septembrie 2010

ISTORII MĂRUNTE

omise din manualele de istorie

Nicolai Olahi, arhiepiscop de Strigoniu
Gravură în lemn, Donat Hübhschmann, Viena, 1560


EFFIGIES R(everendissimi) : D(omini) :NICOLAI OLAHI ARCHIEPI (scopi) : ET COMI | TIS PERPETVI STRIGONIEN(sis) PRIMATIS | LEGATI NATI AC SVMMI SECRETARII ET CANCELLARII REGII | IN HVNGARIA E(t)C(aetera) ANNO AETATIS SVAE LXVlI.
(Muzeul Naţional Ungar)

În ianuarie 1510 voievodul Mihnea (cel Rău) s-a stabilit la Sibiu, unde va fi asasinat la ieşirea din biserică, la data de 12 martie 1510.


§.IV. Succedente deinde tempore, Myhne, propinqua nobis iunctus sanguinis necessitudine vtpote ex Danorum natus gente, vir consilio magnus, & manu strenuus, Vayuoda creatur. ..... - În timpurile următoare l-au ales voievod pe Myhne, pe acest bărbat mare la sfat şi harnic de mână, cu care avem şi o strânsă legatură de sânge, doar s-a născut  din neamul Dăneştilor. În jurul anului 1510, împreună cu soţia, fiul său Mirtze şi fiica – pe care, după sursele mele, mai târziu a luat-o de soţie voievodul moldovean – a fost alungat din ţara sa de către boierii trădători, cei care s-au aliat cu turcii, şi după ce regele Wladislau, tatăl lui Ludovic, i-a oferit azil public, s-a refugiat  în oraşul  transilvănean Sibiu. Aici apoi, peste nu multă vreme, într-o zi când tatăl meu şi cu Joanne Horváth de Wingarth l-au însoţit, din respect, de la biserică până la casa de oaspeţi (hospitium), năvălind brusc pe el , pe ascuns, un rascian pe nume Demetrius Jaxith  l-a înjunghiat, rănindu-l de trei sau patru ori, fiindcă era fără apărare, era ocrotit de dreptul de azil şi nu se temea de rele, aproapre în braţele celor care l-au însoţit şi în prezenţa numeroşilor curteni, care tocmai din porunca lui Myhne erau fără arme, ca nu cumva să pară că nu se încrede în dreptul de azil primit. Pe acesta (1) după ce a comis fapta, în acea mare învălmăşeală, l-au gonit în hanul apropiat, şi fiindcă furia poporului atingea cerul, deoarece s-a încălcat deptul de azil public şi regesc, un plebeu din mulţimea ce asedia casa, l-a nimerit cu puşca, astfel, jalnic s-a prăpădit şi el.”

Una dintre diplomele de înnobilare ale lui Nicolaus Olahus
Pozsony/Pressburg 1548 (Arhiva Naţională Ungară) 


§.IV. Hae duae familiae, in hunc diem mutuo conflictantur.... – Până  în ziua de azi aceste două familii se luptă între ele... Petrus de la Argyes (Radu Paisie), fiul lui Stantzulis cel amintit de mine, vărul meu după tată, în zilele trecute mi-a scris din Ungaria, că Mahomed, Paşa Împăratului Turcesc, l-a făcut voievod în Transalpina, şi când s-a pus în fruntea ţării, cu ceva timp mai târziu, turcii au trimis pe cineva din partida boierilor adversari, cu armată, ca după alungarea sa, acesta să ia puterea: inter duos exercitus, cum hoste, singulari congressum certamine,...-  între cele două armate, prin duel individual s-a întrecut cu adversarul, l-a rănit, l-a aruncat de pe cal, dar când a vrut să-l omoare, baronii transalpini, cei care pe limba lor, adăugând două litere, boieri se numesc (barones/ boiarones), trădare au comis, pe cel biruit l-au salvat, iar pe el l-au prins, i-au retezat parţial nasul şi l-au alungat; dar nădăjduieşte în mila lui Dumnezeu, ca după izgonirea duşmanului, îşi va lua revanşa....Ita spes hominem trahit, rerumque humanorum conditiones, mutari consueuere. Aşa îl trage după sine/răpeşte speranţa pe om, aşa se schimbă circumstanţele vieţii omeneşti. „

(Nicolai Olahi: Hungariae, Liber I, Caput XII.- De Hungaria Trans-Tibiscana)




















Sibiu, 1735-1739
(Biblioteca Naţională Széchényi)

Cronicarul sas Michael Sigler dă o versiune asemănătoare.

 1510 Michne, filius Dracule, ob summam crudelitate & tyrannidem; regno Transalpinensi pulsus, in ciuitatem Cibinensem transfugit, ubi, per insidias cuiusdam Demetrii Jachsith, sub arcu, iuxta myropolium urbis Cibiniensis, ex improuiso trucidatur, die XII. mensis Martii, sesto, Gregorio Pape dicato. Jachsith parricida, cum aliis suis complicibus, a ciuibus Cibiniensibus, orta seditione, misere caeduntur.

Mihnea, fiul lui Dracula, pentru cruzime şi tiranie supremă, a fost înlăturat de la domnia Transalpinei, s-a refugiat la Sibiu, unde Demetrius Jachsith mişeleşte, sub arcade, lângă farmacie l-a ucis, pe 12 martie, la şase, în ziua Papei Gregorius. Orăşenii răsculaţi ai Sibiului l-au tăiat pe criminalul Jachsith, cu toţi complicii săi (?)

Michne, in templo S.Crucis, fratrum Praedicatorum, honorifice tumulatur, cum inscriptione sequentis epitaphii:

Mihnea  a fost îngropat  în biserica Sfânta Cruce, a Fraţilor Predicatori, cu următoarea inscripție funerară:




 































Lespedea funerară a lui Mihnea I cel Rău.

Heu res humanae fragili quam stamine pendent.
  Quam ruit aligero gloria nostra gradu.
Regnabam nuper multo comulatus honor,
  Sede parentali splendida sceptra gerens.
Militia notus, qua Cynthius astra subumbrat,
  Quaque terit gelidum Parrhasis vrsa polum.
Ante meam faciem prouincia nostra tremebat,
  Me quoque finitimae pertimuere plagae.
Praedonum fueram domitor, furumque flagellum,
  Justitiam rigide fortiter ense colens.
Christigenis volui sociata iungere signa,
  Inque Byzantinos arma mouere lares.
Jam mihi non vires, auri neque copia fului
  Defuit, aut quincquid principis aula tenet.
At breuis hora graui mea subruit omnia casu,
 Omnia, ceu paleas diciicitaura leues,
Dum mea gens patrio pepulit me perfida regno,
  Turcarum immensa concomitata manu.
Cibiniu fugi, insignem dum incedo per vrben
  Sepositis armis omnia tuta putans
Irruit hostis atrox, multoque satellite cinclus,
  Vitam furtiuo surripit ense meam.
Exoritur clamor, vulgus cita corripit arma.
  Horrendique reos crimisis ense ferit.
Flebat luclifico populas mea funera planclu;
  Sed nequit ad dulcem me reuocare diem.


Sigiliul lui Mihnea voievod
Pecete mare, 100 mm, atârnată, cu șnur roșu-albastru
București, Arhivele Naționale ale Romaniei, Biroul Arhive Medievale, Fonduri Personale și Colecții,
Depozit 1C



Nicolae Olahi (piatră tombală, Trnava)

 .................................
1. Demetrius Jaxith (Jaksich) a fost fiul ononim al lui Demetrius Jaksich, ambasadorul regelui Matia Corvinul, iar una dintre verişoarele sale a fost mama Elenei Brancovici, soţia lui Petru Rareş.





























Scrisoarea lui Wladislau al II-lea, regele Ungariei către un anonim.

Donatio propter interemptionem Mihnae vaivodae Valachiae Transalpinae - Donaţie în urma / din cauza asasinării lui Mihnea, voievodul Valahiei Transalpina

(Publicat: Dr.Veress Endre: Akták és Levelek...Vol.I. pag.101-102 , Budapest, 1914)

[Buda, 1510]

"Nos etc. Memoriae commendamus etc.Quod considerantes et perpendentes fidelitatem et servitia fidelis nostri Egregii t., que idem sacrae imprimis huius regni nostri Hungariae coronae et deinde Maiestate nostrae in his, quae tutamen et defensionem partium nostrarum inferiorum concernunt, quantum in eo est et fuit, strenuo semper ac constanti animo fide, integerrima in omnibus fortunae casibus exhibuit et impendit, prout deinceps quoque ex debito exhibere tenebitur, totalem et integram illam partem et portionem, quae Egregium condam Demetrium Jaxyth fratrem carnalem ipsius Petri ex universis castris, castellis, oppidis, possessionibus, portionibusque et omnibus iuribus possessionariis eosdem condam t et t fratrem eius aequali iure concernentibus tangebat, quaeque superioribus diebus eo, quod idem condam t. immemor fidei et fidelitatis suae nobis et sacrae coronae nostrae debitae non veritus etiam violare fidem et promissionem nostram, quam nos fidelinostro Spectabili et Magnifico Myhnae waywodae partium regni nostri Translapinarum dederamus contra huiusmodi fidem et promissionem nostram temere et indebile ac impie eundem t. trucidavit et interemit, ad nos dictamque sacram regni huius nostri Hungariae coronam consequenterque collationem nostram regiam iuxta antiquam et approbatam eiusdem regni nostri consuetudinem atque legem rite et legitime devoluta esse perhibetur et redacta, simul cum cunctis suis utilitatibus et pertinentiis quibuslibet, puta terris etc., sub suis veris metis et antiquis (limitibus) existentibus, cum intuitu praemissorum servitiorum ipsius t., tum vero eo respectu, ne bona ipsa, quae alioquin ipsum t. iura consanguineitatis concernunt et tatione quorum singularia semper servitia etiam exhibere nobis et huic regno tenetur, hinc inde distrahantur et, ut ipse t. deinceps ad ea ipsa servitia peragenda proptior et diligentior reddatur, eidem Petro t. suisque heredibus et posteritatibus universis dedimus, donavimus et contulimus, immo damus, donamus et conferimus iure perpetuo et irrevocabiliter tenendam, possidendam, pariter et habendam, salvo iure alieno, harum nostrarum vigore et testimonio litterarum mediante, quas in formam nostri privilegii redigi faciemus dum nobis in specie fuerint reportatae.Datum.

(Liber formularum archiepiscopi Nicolai Oláhi, fol.17.Bibliotheca conventus de Jászó Ms.No.78 – Copiat din culegerea de formulare privind dreptul canonic -Liber formularum- a lui Nicolai Olahi, aflată în biblioteca mănăstirii Premontreilor de la Jászó)



















Mănăstirea de la Jászó
 


duminică, 12 septembrie 2010

ISTORII MĂRUNTE

omise din manualele de istorie

 








Johannes Honterus, Rudimenta Cosmographica, Braşov, 1542

Cum s-a numit Litovoi ?

La 2 iunie 1247, când regele Ungariei, Béla al IV-lea, dăruieşte Cavalerilor Ioaniţi Severinul, Ţara Românească  - terra Transalpina (pentru unguri) nu exista încă. Cnezatul lui Ioannis  şi Farcas, care se întindea până la Olt, ajunge pe mâna Ioaniţilor, teritoriul cnezatului lui Litovoi (şi al voievodului Seneslai) de dincolo de Olt rămâne valahilor, sub propriilor cnezi şi voievozi (independenţi unul de altul), tributari regatului Ungar. (Diploma aminteşte şi de obligaţiile militare ale valahilor din Severin şi din ţara cumanilor cum apparatu suo bellico)

„...et conferimus sibi, et per eum dictae domui totam terram de Zeurino, cum alpibus ad eam pertinentibus, et aliis attinentiis omnibus, pariter cum Kenazatibus Ioannis et Farcasii vsque ad fluuium Oltae, excepta terra Kenaratus Lyrtioy (Linioy) Waiwodae, quam Olahis (Olacis?) relinquimus (...) ...excepta terra Seneslai Woiavodae Olahorum, quam eisdem reliquimus,- ....îi dăruim şi prin dânsul numitei case întreaga Ţară a Severinului  împreună cu munţii ce ţin de ea şi cu toate celelalte şi cu toate celelalte ce atârnă de ea, precum şi cnezatele lui Ioannis şi Farcas până la râul Olt, afară de teritoriul cnezatului voievodului Linioy, pe care îl lăsăm valahilor (olaţilor)...(…) în afară de ţara lui Seneslai, voievodul valahilor, pe care le-am lăsat-o acelora.. ”.

(Diploma Ioanitilor, Fejér: Codex Diplomaticus..., IV/1. 447–454 - Transump, Arhivele Vaticanului; Reg. Vat. 22, fol. 75-76 v )

În  textul actului de întărire al papei (din anul 1250) numele lui Linioy  este la genitivus, deci la nominativus ar fi Linioya. S-ar putea ca Linioya să fie doar o transcriere greşită, iar numele voievodului Linioya, amintit în anul 1247 să fi fost de fapt Lithinoya.

Regăsim acest nume, sub variantele Lython în 1285/1288 (1), Bogdan fiul lui Lithinoya de Clopotiva (Densuşianu: Documente II. pag.515) în anul 1412, iar în 1421, Bank fiul lui Lithuov se stinge fără urmaşi şi satul Bărişor intră în  posesia coroanei. Până şi vechiul teritoriu al cnezatului voievodului amintit (numele ţării e dat după numele voievodului !?) apare sub denumirea de terra Lytua/Lytva.

........................

1. Arhiva  Naţională Ungară DV 30, 32

Demum etiam cum nos in etate puerili post obitum karissimi patris nostri regnare cepissemus Lython woyuoda vna cum fratribus suis per suam infidelitatem aliquam partem de regno nostro vltra alpes existentem pro se occuparat et prouentus illius (illus) partis nobis pertinentes nullis admonicionibus (admonitionibus) reddere curabat... magistrum Georgium contra ipsum misimus, qui cum summo opere fidelitatis pugnando cum eodem, ipsum interfecit, et fratrem suum nomine Barbath captiuaut et nobis adduxit; super quo nos non modicam quantitatem pecunie fecimus extorquere; et sic per eiusdem Magistri Georgij seruicium tributum nostrum in  eisdem partibus nobis fuerit restauratum” (8 ianuarie 1285)

(Codex diplomaticus Arpadianus continuatus vol.XII.,1874)

Regele Ladislau al IV-lea (Cumanul) vorbeşte de infidelul Lython woyuoda, care a refuzat plata tributului cuvenit regelui pentru voievodatul său. După învingerea şi uciderea lui Litovoi, şi capturarea lui Bărbat restabileşte plata tributului cuvenit „tributum nostrum in seidem partibus nobis fuit restauratum


sâmbătă, 11 septembrie 2010

BIETUL DESPOT III.

Mărturia lui Stanciu

Heraclides
(„Documente privitoare la istoria românilor. Vol. II. partea 1. 1451-1575 / culese de Eudoxiu de Hurmuzaki, Bucureşti, 1891)


Attestatio contra Martinum Farkas homicidam pro Laurentio Kys facta sub iuramento coram senatu die 8. Decembris 1564.

Én Stanzul, ki voltam éjjel-nappal együtt az én kegyelmes urammal, deszpotval és ő nekie inasa voltam, .... – Eu Stanzul (Stanciu), care am fost zi şi noapte împreună cu (milostivul) meu domn, cu despot, şi valetul lui am fost, deci zi şi noapte în aceeaşi casă cu  Măria Sa am fost şi l-al slujit. De aceea, depre tot ce am văzut, am auzit şi cunosc, cu adevărată credinţă socoteală dau.

Eu acolo am fost, în casa lui despot, când Márton Farcas l-a trădat pe Péter Déway (....)... Farkas Márton l-a postat pe acel harap dinapoia uşii, ca îndată ce Déway ar intra pe uşă, să-l omoare cu buzduganul. Acestea fiind făcute venise Péter Déway, şi acel harap de două ori lovise, dar Péter Déway i-a smuls bâta din mână. Văzând asta Márton Farkas, sare, şi pe Déway cu sabie îl străpunge şi îl omoare. Deşi Déway mult strigase, că toţi cei din cetate auzise, acum Deway murise deja şi eu am măturat sângele lui scurs şi eu am dus cadavrul sus, în dulap, unde l-am ascuns. (.....)

Ştiu că Marton Farkas şi Péter Székely şi câţiva necredincioşi, împotriva voinţei lui despot, au ieşit la duşmani şi au promis acea cetate şi pe despot împreună cu alţi doispreceze oameni, aşa că un trădător ticălos l-a dat pieirii pe despot şi toată ţara şi pe mulţi din neamurile (aici: populaţia cetăţii) de viteji. Deoarece aşa au crezut cei din cetate în vorbele lui, ca şi  în Sfânta Scriptură. (....) De aceea, după al meu suflet nu pot spune altceva, decât că Márton Farkas l-a trădat pe despot, el a devenit armaş, prin trădare. Apoi zice acest Márton Farkas că acest Lőrincz Kys ar fi spart casa lui despot şi ar fi cărat blidele de argint aurite ale lui despot. Cu ce obraz minte aşa treburi, când şi Dumnezeul şi oamneii ştiu că nu a spart el nimic: şi dacă vroia s-o spargă, era degeabă, a spart-o deja Márton Farkas cu lotrii săi. Dar despre acele blide mari zise de Márton Farkas, ştiu eu bine, despot le-a învelit într-o scoarţă albă. Zise mie: du-te, du-le lui Lőrincz Kys, cu mult sunt lui dator. Eu vroiam să le duc, dar tare grele erau şi nu am răzbit, dar un uşier grec, chior, pe nume Pál, el a plecat cu blidele, sus, la domul Lőrincz. Fals îl acuză Márton Farkas pe Lőrincz Kys, că mai mult-credincios lui despot nimeni nu era, zăcea, cu răni mortale şi totuşi a coborât şi a strigat: vitejilor, ce aţi făcut. (....) cum veţi mai  mânca pita voastră în Ungaria.(...) Astea eu aşa le ştiu, nici pentru hatârul (cuiva), nici din prietenie, dar pentru adevăr, cu credinţă am dat să fie scrise.”

(Arhivele oraşului Cassovia no. 2482/c. No.a.)


miercuri, 8 septembrie 2010

BIETUL DESPOT II.

„Dar ştiu, valahii şi grecii nu vor pleca şi casa mea o voi păstra.
(Mărturia lui Michaelis Fwzy)

Semnătura autografă a lui Heraclides
(Scrisoare dată la 9 mai 1563 – Hurmuzaki)


Hic est fassio nobilis Michaelis Fwzy etc.in scriptis senatui Cassoviensi 2. Augusti per ipsum porrecta,quam ipse iuramento a lectura in nomine sanctae et individuae trinitati praestito confirmavit ad instantiam Laurentii Jakus, 1564

„................. Reggelre kelve másnap a szegin úr megcommunicalék keresztyén módra, az doctorral és Demeterrel együtt, és eljöve Farkas Márton ..... - A doua zi, dimineaţa, trezindu-se, bietul domn  a luat Sfânta cuminicătură, în mod creştin, cu doctorul şi cu Demeter împreună, şi venise Márton Farkas cu Péter Székely şi zise: îmbracă-te Măria Ta, cu hainele tale cele mai scumpe, şi nestemate să pui în buzunare, să aibe Măria Ta ce să atingă, pentru că în mâinile ciauşului măritului împărat vei fi luat şi noi cu Măria Ta, nimeni nu te insultă, principe vei fi şi acolo. 
Acestă treabă a fost pe la orele 12, la amiază şi zise Márton Farkas: Bateţi tobele şi fiecare om să iasă la spărtură. (....)
Dacă Márton Farkas ar fi dat (ordin drabanţilor) să repare poarta, n-ar fi pierit bietul despot, pentru că ar fi durat  trei zile facerea porţii, şi limbă (trădător) am fi prins noi până atunci, că Laczky doar la patru mile era de noi cu ajutorul. (.....) Şi aşa, ca un armaş, l-a scos Márton Farkas pe bietul domn, prin spărtură. Şi cum l-au scos, pe loc  l-au dat pe mână, dar nu pe mână ciauşului ci pe a lui Tomşa, şi pe bietul despot fără întârziere l-au scos din oraş şi acolo l-au tăiat. Pe urmă  noi în 3 case sechestraţi am fost şi de toate (bunurile noastre) deposedaţi, dar pe el (Márton Farkas) şi pe Péter Székely nimeni nu i-a ofensat, nici avuţia lor, în pace au plecat, însă daruri au primit, cai şi arginţi.(....) acest Márton Farkas jura credinţă lui Tomşa şi fiului regelui János (Ioan Zápolya); (....) aşa adesea-credincios era Márton Farkas. Şi iar acest Márton Farkas intrase în casa (camera) domnului nostru şi o carafă mare de aur ...a ridicat. Şi-i zic: domnul zicea la Lőrincz zis Kys să treacă. Márton Farkas a luat carafa cu el în  Ardeal şi în oraşul numit Bistriţa, Cristof, sluga lui Márton Farkas, a vândut-o cu 160 de forinţi deşi nu atât valora, mărturie pot pune chiar şi eu.

Apoi se ştie, nu din vrerea domnului a predat Márton Farkas cetatea, că domnul văzând acea mare trădare zisese lui Márton Farkas: dacă nu vreţi să rămâneţi, din casa mea voi mergeţi în pace, cred mai sunt unguri care ar rămâne cu mine. Dar ştiu, valahii şi grecii nu vor pleca şi casa mea o voi păstra.”

(Arhivele oraşului Cassovia no. 2482/b. No.a.)