sâmbătă, 22 mai 2010

PIATRA SAPHIREI

Saphira dic Saphir nomine digna fuit - Spune: Saphira a fost demnă de numele de safir


Biserica fostei mănăstiri Pryslo/ Prislop– Silvaşu de Sus

O biserică micuţă, pierdută printre dealuri, a fost rectitorită în a doua jumăte a secolului al XVI-lea de fiica domnitorului transalpin Moise Vodă. Mormântul Saphirei (Zamfirei) s-a aflat în pronaosului bisericii. Lespedea (1,68 m lungime şi 0,75 m lăţime) a fost realizată în marmură roşie, ornamentată în frontispiciu, într-un medallion oval cu ornamente renascentiste, cu stema Ţării Româneşti. O acvilă cu aripile deschise şi cu capul conturnat (spre stânga) ţine în cioc o cruce, iar cu ghiarele se agaţă de o stâncă.

Biserica fostei mănăstiri Prislop
(într-o fotografie de la sfârşitul secolului al XIX-lea)


Textul epitafului are nu numai valoare istorică conţinând date biografice, dar şi artistică, realizată prin expresii cu tonalitate afectivă:

 SAPHIRA MOISINI DVCI INCLITA FILIA TANDEM
HAC POSVIT MORIENS FLEBILE CORPVS HVMO
KESERIO INPRIMIS VXOR DVLCISSIMA CLAVSIT
LVMINA. FIT CONSORS DEINDE NISOWSKI TVA
SI GENVS EXCVTIAS NIHIL HAC MAGE NOBILE VIDET
SVB TRANSALPINO TERRA VALACHA POLO
HVIC AVIS ET GENITOR PRINCEPS SIC AETERA SPECTES
HVIVS MAESTA VIRVM DACIA VTRVMQVE GEMIT
TV, QVICVQ VIDES SAPHYRA HEC MONVMENT VENVSTE
SAPHIRA DIC SAPHIR NOMINE DIGNA FVIT.

Saphira, a principelui Moise vestită fată/  În acest pământ şi-a aşezat jalnicul trup/  Mai întâi lui Keseriu, prea scumpă soţie, i-a închis ochii/  Apoi devine soţia ta, Nisowski/ Pământul valah nu vede sub cerul său nimic mai ales ca ea, dacă neamul i-ai cerceta/  Având în vedere şi altceva, domn i-a fost acesteia şi bunicul şi tatăl/ Dacia îi plânge pe amândoi/  Tu, oricare eşti acela care priveşti aceaste amintiri ale iubitei Saphira/  Spune: Saphira a fost demnă de numele de safir

În jurul epitafului, pe marginile lespezii este sculptată o altă inscripţie.

SAPHYRA FILIA PRIN / CIPIS TRANSALPINORV RELICTA MAGCI STANISLAI NI / SOWSKY MORITUR AN/ NO 1580 DIE MENSIS MARTY. ANNO AETATIS SVAE XLIIII

Saphira, fiica principelui transalpin, văduva strălucitului Stanislav Nisowsky, moare în 1580 ziua a lunii martie în al patruzeci şi patrulea an al vieţii sale


(publicat: Téglás Gábor 1902, Halaváts Gyula.1912)


După uciderea lui Radu de la Afumaţi (1) Moise este investit, de către sultan, ca domnitor al Munteniei şi pe la mijlocul lunii martie 1529, însoţit de un corp de ieniceri şi călăreţi ajunge la Giurgiu. “..Radul successerat nomine Moyzes, ad castrum Gyergyw cum Jancharonibus et equestribus adductus est “- scrie Marcus Penfflinger, judele regal al Sibiului la 25 martie 1529.

În luna mai Moise Vodă a preluat deja conducerea Transalpinei şi domneşte, iar turcii care l-au însoţit, acum se retrag. Îşi îndreaptă armele spre Sofia. Doar trei mii au  mai rămas pe o insulă, aprope de Giurgiu. Aflând despre această situaţie (prin intermediul unor informatori) Marcus Pemfflinger, judele regal al Sibiului îl informează pe Ferdinand I. într-o scrisoare din 8 mai 1529.

Ex parte Turcarum M(ti) V(rae) hoc scribere possum, uti in aliis scripseram, vires suas contra Zophy misisse et gentes paratas alias non habere, nisi, quae in confinibus sunt. Vaivodam Transalpinum Moyzen nomine, in regnum Transalpinense ducere fecit et iam regnat, et Turcae, qui cum eo fuerant et concomitati sunt, recesserunt. Sunt adhuc tria millia Turcarum in una insula prope castrum Gyergyu, quod Turcarum est ; illic victitant, et uti intelligere potui, nacta opportunitate, in auxilium Johannis rex se ipsos conferre vellent. Habeo tamen exploratorem et hominem meum inter eos; quocunque et quandocunque se contulerint et iverint as intelligentiam dabit mihi.
Ex Cibino, Sabbato post Ascensionis Domini 1529
“ (Staatsarchiv: Hungarica, Viena)

Ungaria avea doi regi. Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, ales rege al Ungariei la 10 noiembrie 1526, şi Ferdinand de Habsburg, proclamat rege la 17 decembrie 1526. Între ei urmau să hotarască armele.

Atât Moise cât şi Petru Rareş au fost solicitaţi de amândouă taberele, iar când turcii l-au recunoscut pe Zapolya, au trecut de partea acestuia, şi la directivele sultanului pornesc la război împotriva ţinutului săsesc.(2) Corpul de oaste trimis de Moise asediează Mediaşul, încendiează Şura Mare, Şura Mică, Turnişorul şi Gârbova, totuşi Moise reuşeste să păstreze o pace, deşi fragilă, cu Sibiul. La 30 ianuarie 1530, Moise primeşte o substanţială sumă de bani de la sibieni, şi va căuta tot mai mult să ajungă la o înţelegere cu imperialii. După eşecul expediţiei turcilor împotriva Vienei, se orientează spre o alianţă cu statele creştine, îndeosebi cu partida ferdinandistă. Sultanul îl mazileşte (ultimul său hrisov emis la Câmpul Glupavilor este datat 22 mai 1530). Moise pleacă spre Secuime, iar între 13 şi 16 iunie 1530, este călăuzit de braşoveni spre Făgăraş (a primit ca mijloc de transport o trăsură cu patru cai). Comandantul cetăţii făgărăşene, István Majláth la 22 august 1530 pătrunde în Muntenia, încercând să-l repună pe Moise pe tron, dar va fi respins. În bătălia care a avut loc pe 28/29 august Moise este ucis.

Moise Vodă a avut o foarte scurtă domnie în Muntenia, dar multe legături politice (şi interese personale!) cu oraşele transilvănene. Nu ştim când şi în ce împrejurări s-a stabilit Saphira în comitatul Alba de Jos. A venit să locuiască aici în urma căsătoriei cu primul ei soţ, Keserű János de Gibart, sau după moartea tatălui ei a luat calea pribegiei.

Textul epitafului nu ne ajută la găsirea unui răspuns, datele biografice ale Saphirei nu concordă întru totul. Dacă inscripţia indică corect descendenţa ei (3), rămâne discutabilă vârsta trecută pe lespede. Moise Vodă moare în 1530, deci Saphira a murit la o vârstă mult mai înaintată şi cifrele romane au fost greşit săpate.

Viaţa Saphirei a rămas într-o umbră deasă, totuşi puţinele dovezi bine documentate ne permit să reconstituim scenele principale din povestea ei.


...................................................

1. “Radul est mortuus secunda die Januarii.. “- scrisoarea nunţiului papal Andreas Mihalewyth către Ferdinand de Habsburg (Cluj, 1 aprilie 1529)

2. Saşii nu-l recunosc drept stăpân pe Zapolya până după 1531. Brasovul, Făgăraşul, Mediaşul, Sighişoara capitulează rând pe rând. Sibiul va rezista, rămâne ultima redută a lui Ferdinand, deşi oraşul pierde importante surse economice: “dreptul regalian“ de a bate monedă şi acordul de comert liber între oraşe. Capitala saşilor devine Brasovul până după 1541, când se înfiinţează principatul Transilvaniei, iar situaţia Sibiului se stabilizează.

3. Documentele oficiale rămase o numesc fiica fostului domn transalpin.


vineri, 7 mai 2010

SPECULATORES

Cei care spionau drumurile 





 Grupuri de aşezări pecenege (pe baza datelor din documente emise în secolele XIII şi XIV.

Sedentarizarea definitivă a grupurilor de pecenegi pare a se fi produs în a doua jumatate a secolului al XIII-lea, şi a  fost consecinţa transformării lor în comunităţi de grăniceri. Începând din secolul al XI-lea, regii arpadini au adoptat sistemul colonizării de populaţii pecenege cu atribuţii de pază în zona de vest a Ungariei, ameninţată de expansiunea Imperiului German. Pecenegii dobândesc o serie de drepturi şi privilegii în schimbul slujbei lor militare şi vor fi reprezentaţi de un comite al lor. De asemenea pecenegii aveau un rol militar şi în sistemul defensiv al Transilvaniei.

În documentele vremii, aproape exclusiv, doar pecenegii din comitatele Sopron şi Zala sunt menţionaţi sub numele de speculatores/spiculatores sau ”obişnuit” eur. Regele Andrei al II-lea se adresează pecenegilor cu formula ”Omnibus speculatoribus Musuniensis et Supruniensis pacem et salutam- Tuturor străjerilor din Moson şi Soprom pace şi salutare” sau ”Custodes confiniorum, qui vulgo Eurii vocantur”, cum îi numeşte Ladislau I. (cel Sfânt)

În cazul comunităţilor de grăniceri numiţi sagitarii şi siculus, rareori putem vorbi de pecenegi, aceste denumiri mai degrabă se referă la iazigi sau iaşi (jászok) şi la secui. (În secolul al XIV-lea iaşii încă sunt menţionaţi ca populaţie aparte, prestând activităţii de natură militară.) Prin termenul folosit - spiculatores sau sagitarii – comunităţile de grăniceri au fost diferenţiate şi după modul lor specific de luptă.(1)

O informaţie timpurie cu privire la pecenegii din Árpás ne furnizează actul emis de Iula Kán, palatinul Ungariei, în anul 1222. Pecenegii s-au plâns palatinului (erau sub jurisdicţia sa) împotriva comitelui lor Luca care a diminuat, după bunul său plac, libertăţile lor iniţiale (ab antiquo instituta). Nici judele lor Martin de Pok, numit vicecomite de către Iula, nu s-a prea preocupat de popor. A fost audiat iobagul (în sens de supus) Mika, şi problema cu care s-au confruntat pecenegii a fost investigat de armaşul Joachim fiul lui Rouz, din satul Bobut. Pecenegii cer ca toate drepturile lor să fie consemnate în scris, ca tot ce s-a intâmplat să nu se mai întâmple niciodată. Diploma enumără drepturile şi libertăţile pecenegilor.

În fiecare al treilea an pecenegii vor plăti noului lor comite ”şase dinari de Mantua pentru doi cai ”. Cei care nu pot participa la lupte vor plăti câte şase dinari pentru fiecare cal. Comitele lor poate fi găzduit de pecenegi doar o singură dată, şi anume, în ziua numirii lui în această funcţie. Comitele-jude poate fi găzduit de mai multe ori pe an, de fiecare dată când are vreun caz de rezolvat. Când comitele lor vine la ei, pecenegii nu sunt obligaţi să-l însoţească, iar un iobag (supus al coroanei) mai bun dintr-ânşii să-i amintească ce drepturi are. Comitele-jude nu va fi cazat la cei care participă personal la lupte.


Bătălia de pe dealul Cserhalom/Kerlés/Chiraleş (Chronicon Pictum)

Deci pecenegii aveau propriile lor comiţi şi juzi, numiţi o dată la trei ani de puterea centrală, nu plăteau zeciuială, vamă sau podărit, iar în lupte au fost conduşi nu de către comiţii lor, ci de comitele-guvernator (persoana care stătea în fruntea comitatului).

Iula Palatinus, et Comes Supruniensis, vniuersis tam posteris quam modernis presens scriptum nostrum imspecturis, salutem et omne bonum. Ad vniertsorum volumus notitiam peruenire, quod Bisseni de Arpas, ad nos, videlicet ad Palatinum pertinentes, ad nostram accedentes presenciam, conquesti sunt,quod eorum libertas ab antiquo instituta, per Lucam eorum Comitem, a nobis constitutum, fisset in plurimis diminuta. Nos igitur, cum iudicium et iusticiam super hoc facere intendissemus, placuit tam eisdem Bissenis, quam dicto Luce Comiti eorum, vt Martinum de Pok, iudicem eis super hoc constitueremus vice nostrié ne post nos cum tanto populo laborarent, quod et fecimus. Constitutis itaque partibus coram eo praedicti Bisseni, Luce Comiti eorum destructionem libertatis suae imposuerunt. E contra Lucas haec verba respondit: quod nihil ex se ipso contra libertatem eorum fecisset, sed in omni iuxta quod Mika Jobbagio eorum, qui eum preibat in debitis exigendis, et in aliis instruxisset, eo modo processisset; et Lucas se habuit excusatum. Mika vero citatus in causam, nulla se ratione valuit defendere; Ita quod nec ipse, nec ordinationem sortita est inter partes: Pristaldo nostro Ioachim filio Rouz, de villa Bobut existente.Saepedicti vero Bisseni timentes, ne in posterum Jobbagiones, vel Comites eorum praedicti, iniqua vestigia sequentes, libertati eorum denuo contradicerent in aliguo, nos instanter rogauerunt, vt libertate eorum scriptis redigeremus; nos igitur petitiones eorum iustas esse cognoscentes, libertatem eorum, sicut veridica relatione cognouimus, in presentem paginam adnotari fecimus in hunc modum: Quod reuoluto semper tertio anno Comiti eorum debent dare pro nouitate sex pensas denariorum de mantua, de duobus equis. Qui vero in expeditionem ire non potuerint, de quolibet equo sex pensas persoluent; Comes eorum non debet ire inter eor, nisi semel, quando fit de nouo. Curalis Comes debet saepe per ennum circuire, et causas, quae referunturm iudicare. Cum Comite eorum non debent ire, sed unus ex Jobbagionibus debet eum precedere, et iura eius ostendere; super Jobbagiones eorum, qui per se possunt ire in exercitum, Curalis Comes non potest descendere.Vt autem huius cause discusio legitima, seu libertatis reformatio, nullis valeat temporibus reuocari, rei seriem in presentem paginulam fecimus adnotari, eandemque duplicis nostri sigilli munimine fecimus roborari.Anno Dominicae Incar.MCCXXII

(Arhivele Abaţiei de la Pannonhalma)


Căldare descoperită la Răducăneni, din secolul al X-lea, atribuit pecenegilor (Muzeul Naţional de Istorie a României)


În Transilvania o concentrare masivă de toponime de origine pecenegă se află în judeţele Braşov şi Covasna, dar amintirea pecenegilor s-a fixat şi în judeţele Timiş (Beşenova Nouă, azi Dudeştii Noi), Arad (Registrul de la Oradea, anul 1235, & 58 - ”terra castri nomine Beseneu”) sau Bihor (Registrul de la Oradea, & 341 – ”Ecclesia de Beseneu”)


.................................

1. Spicula = lance, suliţă - spiculatores - redă simţitor figura unui ostaş de strajă. Presupun, speculatores au avut sarcina de a veghea graniţele, de a semnala apropierea vrăjmaşului (detaşament de avangardă), pe când sagitarii cu arcurile şi săgeţile lor desfăşurau o apărare activă. Siculus cu sensul de păzitor a fost folosit pentru prima oară de iezuitul Ferenc Fasching (Vetus Dacia,1725 şi Nova Dacia,1743). După opinia lui Fasching secuii ar fi urmaşii pecenegilor sau ai iaşiilor.


marți, 4 mai 2010

A. DOMINI 1552

Scrisoarea de rămas-bun a lui Ştefan de Losoncz trimisă voievodului Transilvaniei, Andrei Báthory

Călăreţ ungur (Gravură 1577, Trachtenbuch, Nürnberg)

În martie 1552 se ştia deja că Mehmed Sokollu, beylerbeyul Rumeliei va pleca din Belgrad, şi Timişoara va fi atacată de armata otomană. Când Losonczy inspectează cetatea şi dispozitivele militare, află că lucrările de fortificare începute încă din 1551 stagnează, iar comandantul mercenarilor, spaniolul Bernardo de Aldana, a delapidat sistematic solda călăreţilor (1). În luna mai comitele de Timiş îl înştiinţează pe Ferdinand despre situaţia cetăţii, dar apelul său pentru ajutor, ”măcar 1500 de oameni” (scrisoare către Ferdinand din 11 iunie) rămâne fără ecou. Încearcă disperat să angajeze soldaţi pe bani proprii, iar planul de a pustii tot până la Petrovaradin şi de a ocupa Becicherecul îi eşuează. 

La data de 22 iunie, la o distantă de două zile de mers de Timişoara (la Şemlacu Mare), corpul principal al armatei turce sub comanda lui Ahmed-paşa se uneşte cu armata lui Mehmed Sokollu, iar la 24 iunie 1552, Kasim, beiul de Becicherec, ajunge în faţa Timişoarei. La 27 iunie cetatea a fost împresurată. Bombardamentele masive provoacă distrugeri însemnate fortificaţiilor şi clădirilor din  cetate.

În 6 iulie Ahmed paşa începe tratative de pace cu Losonczy, intermediator fiind voievodul transalpin Iliaş, fiul lui Petru Rareş şi cei doi fraţi Pythar.


Coiful lui Mehmed Sokollu (Kunsthistorisches Museum, Viena, )

În ultimul său mesaj, din distrusa cetate, Losonczy îi atrage atenţia lui Báthory să nu urmeze pilda mercenarilor imperiali.

Spectabili ac magnifico domino Andreae Bathory waivodae Transylvaniae

Spectabili ac magnifice domine et amice honorande. Salutem.

Domnia ta n-ar tebui să tot umble după naţii străine, Domnia ta mai mult ar trebui să poarte de grijă ; o foaie
(scrisoare) aţi fi putut trimite până acum, n-ar trebui lăsat doar acel răufăcător gelos, Aldana, care nici el nu ştie unde se situează acum. Dacă ar fi cine să trateze cu turcul, l-aţi putea îndepărta, eu cred, cu bir promis, cu ascultare oferită, dacă nu, luptaţi cu el; dacă domniile voastre rămân în această moliciune veţi pierde atât ţara cât şi pe noi etc. Ştii Domnia ta cu ce învăţătură ţi-a dat drumul domnul nostru, să ne ajutăm unii pe alţii; De când am venit la Timişoara, abia una sau două foi am văzut de la Domnia ta, şi dacă n-ar fi ordin de la domnul nostru, tot datoria noastră de la natură e, după acei vechi purtători de rang, docili, cum ei s-au ajutat în nevoile lor. De acceea vezi Domnia ta. Să-mi scrii Domnia ta despre sănătatea ta, noi suntem sănătoşi şi voioşi aşteptăm ceasul când va trebui să plătim acea ultimă datorie. Valeat Vestra magn. Dominatio felicissime. Datum ex destructo Temesvar, die 12. julii anno 1552.
  Stephanus Lossonczy mpria. ” (2)

(Österreichisches Staatsarchiv, Viena)


Scrisoarea căpitanului Bertalan Horwatinowyth despre situaţia Lipovei,1551
..............................................
1. ”Bani pirimea de la mine, şi unde putea jefuia, în afara acelei sume însemnate ce i-am trimis pentru fortificarea Timişoarei. ”(Castaldo) Aldana în 1554 a fost condamnat la moarte şi la confiscarea averii personale, dar va fi graţiat.

2. Textul original

Spectabili ac magnifico domino Andreae Bathory waivodae Transylvaniae

Spectabili ac magnifice domine et amice honorande. Salutem.
Te kegyelmednek nem kellen mind ax idegen nemzetség után járni, kegyelmednek nagyobb gondot kellene viselni; Egy cédulával hiszem megláttathattatok volna eddig; ezt kedig amaz félékény latorra Aldanára nem kellene bízni csak, mert ő magát sem tudja most, hol vagyon. Az törökvel ha volna kinel tractálni, elbeszélhetnétek, én azt hiszem, adoigirissel és engedelmesség ajánlással; ha ez nem kedig, hát vijjatok vele; mert ha ezen csendességben leszen ti kegyelmetek, nyilván elvesztitek mind ez országot, mind minket etc.Tudja kegyelmed urunk minemü tanúsággal bocsátá el, hogy egymást segítsük; miúta én Temesvarra jüttem, azúta én kegyelmednek egy vagy két céduláját láttam, ha az urunk hagyása nem is volna, nagyobbal tartozunk termeszet szerint is egymásnak, az régi jámbor tiszttartók szerint, mint azok fogták egymás dolgát szükségekben. Azzt ám lássa kegyelmed ottan. Irjon kegyelmed egészsége felől; mi egészségben vagyunk és vígan várjuk az órát, az melyben meg kell fizetnünk az utolsó adósságot. Valeat Vestra magn. Dominatio felicissime. Datum ex destructo Temesvar, die 12, Julii anno 1552.
Stephanus Lossonczy mpria.






sâmbătă, 1 mai 2010

BOGDAN DIN CUHEA

„Noi amu cercuscrisu epoca fundaţiunii Moldovei approssimativu intre annii 1350-1360” ( B.P.Haşdeu)



Tapiserie din secolul al XIV-lea şi sigiliul lui Carol de Anjou (Muzeul de Istorie din Budapesta)


Lipsa unei baze documentare a făcut ca timp îndelungat în istoriografie să domine versiunea „cronicărească” privind formarea Moldovei. Legendele vorbesc despre un dublu descălecat. A lui Dragoş mai întii, apoi a lui Bogdan în 1356.

Bogdan filii Mikula (1), pe care istoricii îl socotesc întemeietorul statului feudal de dincolo de Carpaţi, a plecat spre Moldova chiar la începutul domniei lui Ludovic I, cel târziu în 1349.

Într-un act emis la data de 21 octombrie 1343, regele Ludovic îl declară deja pe Bogdan ,,noster infidelis”, menţionând că iarna trecută fostul voievod maramureşan a avut un conflict cu Johannes fiul lui Dionisie de Kelche. Johannes, bănuindu-l pe voievodul Karachyn (Crăciun) de complicitate, îi intentează un proces, dar regele anulează procesul fiindcă voievodul de Bylke şi cei doi fii ai săi sunt nevinovaţi.

 „ Comissio Stephani Lachk et domini archiepiscopi.

Nos Ludovicos dei gratia rex Hungarie memorie commendamus, quod causam et materiam litis, quam Johannes filius Dyonisy de Kelche contra Karachynum woyuodam de Bylke et duos filios eiusdem super facto conflictus, quam
Boghdan quondam woyuoda de Maramorosio noster infidelis contra prefatum Johannem filium Dyonisy et fratres eiusdem in ieme (2) nune preterita habuit, movit vel movere intendit. Nos cognita innocentia prefati Karachyni woyuode et filiorum suorum presentibus eiusdem Karachyno et filys suis citationemque, quam prefatus Johannes filius Dyonisy facerant contra ipsos relaxamus. Igitur vobis universis indicibus et insticiariis regni nostri presentibus precipimus per presentes, quatenus prefatum Karachynum woyuodam et filius suos contra prefatum Johannem filium Dyonisy super predicta causa indicare vel vestro astare indicio compellere nullatenus presumpmatis. Secus obtentu nostre gratie non facturi. Datum Varadini in festo undecim millia virginum, anno domini M°CCC°XL-mo tercio. Nam nos de facto premisso tum deo auxiliante dum in Wyssegrad redierimus super facto premisse cassationis cum prelatis et baronibus nostris intendimus plenius deliberare. Datum ut supra” 

(György Petrovay de Dolha şi Petrova: Történelmi tár,1887)

Dintr-un alt document, emis la Bistriţa în anul 1349, aflăm că Gyula fiul lui Dragoş depune plângere împotriva rudei sale Ştefan fiul lui Juga. Acest Ştefan s-a alăturat unchiului său Bogdan, cel cunoscut ca infidel (patrueli suo infideli notorio adhaerendo), şi l-a alungat pe Gyula fiul lui Dragoş cu cei şase fii ai săi (Ştefan, Myrozlow, Tatar, Dragmer, Kozta şi Dragus) de pe moşia sa Gyulafalva (azi Giuleşti), de pe cursul Marei, şi a dat foc satului Nyíres (azi Mireşu Mare), pe care bunicul lui Gyula îl avea de la regele Carol I de Anjou. Regele îl trimite pe voievodul Johannes fiul lui Juga şi pe numitul Nicolaus să investigheze cazul.

După toate probabilităţile, la acea vreme Bogdan trecuse deja munţii, iar între timp i s-au alăturat şi alţi nemulţumiţi, migrând în valuri succesive spre Moldova.



Hans von Tübingen: Lupta lui Ludovic I de Anjou cu turcii

Regele în 1355 îl repune în drepturi pe unul dintre fii lui Gyula, pe Dragoş „şi tot neamul lui”. Acum redobândesc satul Gyulafalva şi satul Nyíres, primit de bunicul lor în 1317, de la Carol I.de Anjou, însă Dragoş este obligat să plătească bir regelui „ Ita tanem...census debitos semper dare et servitia more Olacorum (3) regiae Maiestati teneantur jugiter exhibere”  Dragoş fiul lui Gyula a fost pus efectiv în posesie de către comes Drag Olachus de Bedeuhaza, în prezenţa unui împuternicit din partea Capitlului din Eger. (În acest document este menţionat pentru prima dată existenţa unei saline în zonă: ”in fodinam salinum ducens via - drumul ce duce la salină”)

Hotarul domeniului lui Dragoş este descris abia în anul 1360. Regele acceptă ca hotar (meta) să fie un anumit munte, Kuzberch, aproape de râul Mara din munţii regali Mithelperg (Mithelperg = Mittelberg = Muntele de Mijloc). Acest munte va reprezenta hotarul cu domeniul numit Owas al meşterului Simonis fiul lui Mauriciu. Dragoş este prezent şi are drept de posesiune şi de folosinţă asupra acelui pământ pe tot timpul vieţii, după libera lui voinţă, iar la moartea sa, fii şi fraţii săi precum şi tatăl său, cei care îi supravieţuiesc rămân cu partea lor din feudă. Martori ar fi fost Stanizlaw filus Krachun şi Staan de Rona sau Mayk fiul lui Zalow, toţi absenţi (actul a fost emis la Visegdrád ) Nu au fost contestatari.

Ludovicus dei gratia rex Hungarie fidelibussuis capitulo Agriensis salutem et graciam. Noveritis, quod nos recensitis fidelitatibus et serviciis placibilibus Dragus filio Gyula eidem duximus graciose annuendum, ut quidam mons Kuzberch disctus sit meta, que sequestrat possessiones ejusdem Dragus necnom prefati Gyula patris sui, Stephani, Myrozlow, Tatar, Dragmer et Kozta fratrum ejusdem Dragus juxta fluvium Maramoros existentes a montana nostra regali Mithelperg dicta et a possessione magistri Simonis filii Mauricii Owas (Oaş) nominata. Ita tanem. Quod prefatus Dragus jamdictas possessiones, eo quod ipse easdem mediantibus suis serviciis a nobis acquisivit, usque vitam suam possidet juxta libitum sue voluntatis, ipse autem decesso pater et fratres sui predicti, qui previxerit in possessionibus prenotatis cum filiis ejusdem Dragus partem habere possit congruam et condigman. Verunque nobis de eo utrum predictus mons absque prejudicio aliorum possit debite assignari pro meta supradicta.. ...(pergamentul este găurit)...nobis habitas non constant, ideo fidelitati vestre firmiter precipiendo mandamus, quatenus vestrum mittatis hominem pro testimonium fidedignum, quo presente Stanizlaw filius Krachun, vel Staan de Rona aut Mayk filius Zalow aliis absentibus homo noster ad facies predictarum possessionum accedendo vicinisque et commetaneis earundem legitimi inibi convocatis et presentibus, si prefatum montem modo premisso invenerit pro meta fore possibilem assignari et non...(pergamentul este găurit)...vicinitatibus nostris et aliis, extunc predictas possessiones relinquat prefato Dragus et patri ac fratibus suis annotatis modo quo supra perpetuo possidendas, prefatum montem Kuzberch (Közbérc = Creasta de Mijloc) ut prediximus eisdem pro meta assignanda si non fuerit contradictum. Contradictores vero, si qui fuerint citet ipsos contra prefatum Dragus ad nostram presenciam ad terminum competentem. Et post hec seriem assignacionis mete prescripte vel si necesse fuerit nomina contradictum citatorum cum termino essignato nobis fideliter seriem assignacionis mete prescripte vel si necesse fuerit nomina contradictorum citatorum cum termino essignato nobis fideliter rescribatis. Datum Wysegdrad feria quinta proxima post festum beatorum Petri et Pauli apostolurum (2 iulie) anno domini M°CCC°LX°.”

(Pergament original, din lăsământul familiei Rednik de Gyulafalva, la sfârşitul secolului al XIX-lea a fost în posesia lui Ştefan Rednic lui Pavel a Tomi.- György Petrovay: Történelmi tár,1909)

.........................................................................................

1. În anul 1334/1335 voievodul Bogdan fiul lui Mikula ducea tratative în cetatea Caraşului cu Laszló, episcop de Kalocsa despre strămutarea sa pe de terra sua pe pământul regatului ungar. „...cum tractatum de transitu et translatione Bogdan Woyvodae filii Mikula de terra sua in Hungariam, cuius transatio maxime tunc imminebat, per plura tempora duravit....” Târguiala a durat mult, mai ales în cea ce priveşte tranzitul lui Bogdan, din ziua Tuturor Sfinţilor până în ziua Sfânta Maria Mare (noiembrie-august). Mai aflăm din raportul episcopului că Bogdan ar fi ruda domnitorului transalpin, şi fiindcă tratativele au durat mult, a cauzat multe cheltuieli comunelor Jám şi Borza.

(Pesty Frigyes: Krassó vármegye története III. p.10.- Oklevéltár. Bp. 1883)



.... translatione Bogdan Woyvodae filii Mikula de terra sua in Hungariam...
6 octombrie 1335 (MOL,DL 2951)


2. ieme=hieme= iarnă, dar înseamnă şi conflict armat, război

3.Bir plătit şi servicii aduse regelui „după datina românilor” (cincizecimea sau datul oilor)