joi, 22 septembrie 2011

ISTORII MĂRUNTE

Deputaţi români în parlamentul ungar, legislatura 1865-1867

“Patenta din februarie”
(MOL, Abszolutizmuskori Levéltár - Magyar Királyi Udvari Kancellária - Elnöki iratok, D 185 - No. 64. )

Cu toate că cele mai importante elemente cuprinse în acest aşezământ constituţional până la urmă nu s-au concretizat, a reprezentat totuşi un pas spre reconciliere şi instituirea dualismului, în cadrul căruia Ungaria a obţinut statutul de regat autonom, cu un parlament şi guvern la Budapesta.


Stemele statelor şi ale provinciilor cuprinse în Monarhia Austro-Ungară

În toamna anului 1865 Franz Joseph a convocat  din nou (1) parlamentul ungar în cadrul căruia, de data aceasta, partizanii lui Ferenc Deák - adept al concepţiei unei politici moderate – obţin o superioritate numerică covârşitoare şi vor începe discuţii preliminare cu Viena asupra reconcilierii cu partea habsburgă. Negocierile durează  timp îndelungat, până în 1867, când la 17 februarie, regele Franz Joseph îl desemnează în funcţia de prim ministru (la propunerea lui Deák) pe acel Gyula Andrássy, pe a cărui sentinţă la moarte şi-a pus semnătura în 1851.(2)

În luna mai a apărut aşa numita "scrisoare Cassandra"(3), în care Lajos Kossuth avertiza Budapesta că viitorul aparţine statelor naţionale, iar dacă Ungaria îşi leagă soarta de Viena, ca parte a Imperiului va cădea inevitabil şi "va fi rugul pe care va arde vulturul austriac, arzându-ne şi noi".

La 30 martie parlamentul ungar adoptă Articolul de lege nr.XII/1867, actul de reconciliere a naţiunii ungare cu dinastia de Habsburg.(4)



Actul de naştere al noului stat (care va “dăinui” abia o jumătate de secol) a fost promulgat de către rege la 28 iulie şi ratificat de Camera Deputaţilor a Consiliului Imperial la 21 noiembrie. (MOL, N 45  –  Regnicolaris Levéltár  –  Archivum Regni  –  Ladula H Privilegia recte articuli – Ser. A – Fasc. 2. – 1867)


Emanuil Gojdu, circumscripţia electorală Tinca, comitatul Bihor


Gheorghe Mocsonyi, circumscripţia electorală Moraviţa, comitatul Timiş


Sigismund Borlea, circumscripţia electorală Hălmagiu, comitatul Zărand


Ioan Popovici Desseanu, circumscripţia electorală Radna, comitatul Arad


Dumitru Ionescu, circumscripţia electorală Pecica, comitatul Arad


Josif Hodoşiu, circumscripţia electorală Brad, comitatul Zărand


Andrei Mocsonyi, circumscripţia electorală Lugoj, comitatul Caraş


Vincenţiu Babeş, circumscripţia electorală Sasca, comitatul Caraş


Aloisiu Wlad, circumscripţia electorală Zorlenţu Mare, comitatul Caraş


Alexandru Mocsonyi, circumscripţia electorală Rittberg, comitatul Timiş


Aurel Maniu, circumscripţia electorală Făget, comitatul Caraş




Ioan Faur, circumscripţia electorală Oraviţa, comitatul Caraş


Antoniu Mocsonyi, circumscripţia electorală Şiria, comitatul Arad

(Foto: Borsos József)

.......................................
1. La 14 februarie 1861, prima dată după evenimentele din 1848-1849, Franz Joseph a convocat parlamentul ungar în sesiune ordinară pentru a pregăti încoronarea solemnă a sa ca rege al Ungariei. Tema principală a dezbaterilor însă va deveni procedeul de respingere a patentei din februarie (nici nu s-a luat în dezbatere). Partidul de opoziţie nu-l acceptase pe Franz Joseph ca domnitor, refuza orice târguială, şi din cauza neparticipării reprezentanţilor Croaţiei şi Transilvaniei, considerase parlamentul nedeliberativ. Formaţiunea lui Deák îl accepta pe Franz Joseph, dar a stăruit să privească Constituţia Ungară din 1848 ca singura bază de pornire a negocierilor cu Viena. Deák câştigă cu trei voturi (155/152), şi parlamentul trimite Vienei o adresă (modalitatea de contact între parlament şi Coroană era adresa numită Felirat) cu propunerile adoptate. Nici Franz Joseph nu s-a târguit şi în 22 august Curtea a dizolvat parlamentul.



În anul 1861 Transilvania şi regiunile de graniţă aflate sub administraţie militară nu aveau reprezentanţi în parlamentul ungar.

2. La 22 septembrie 1851, la Pesta, în curtea clădirii Neugebäude au fost ridicate 36 de spânzurătoare. Călăul a agăţat pe fiecare câte o tăbliţă cu numele condamnatului. Pe una scria “Julius graf Andrassy”. Peste câteva zile la Paris, unde trăia în emigraţie din 1849, groful Andrássy era pomenit doar ca ”le beau pendu de 1848”.


3. Scrisoarea deschisă a lui Kossuth către Deák a apărut la 26 mai 1867, pe paginile ziarului Magyar Újság


“Ştiu, rolul Cassandrelor este un rol ingrat. Dar Tu chibzuieşte că dreptate a avut Cassandra !”

4. La 14 aprilie 1849 (în Biserica Mare din Debreţin) s-a votat o rezoluţie (detronizaţie) prin care împăratul Franz Joseph I, care “se încumetă a se numi rege al Ungariei” şi “întreaga casă de Habsburg-Lothringen se lipseşte, în numele naţiei (ungare) pentru totdeauna de stăpânirea peste Ungaria  şi peste cu ea împreunata Transilvanie, precum şi peste toate părţile şi provinciile apaţinătoare ei, fiind declarată  scoasă şi izgonită din ţară.”

 
Declaraţia de Independenţă din 1849
(MOL, H 148  –  Az 1848-49-i minisztériumi levéltár – Nyomtatványok)

 …şi ciorna (MOL, H2- Az 1848-49-I minisztériumi levéltár)




Circumscripţii electorale în perioada Imperiului Austro-Ungar.
(Ungaria: legislatura 1884-1887; Austria: legislatura 1885-1891)




Gradul de educaţie a populaţiei Ungariei în 1890

 ştie să scrie şi să citească:

Arad – 55% din populaţia oraşului şi 24% din populaţia comitatului
Timişoara – 63% din populaţia oraşului şi 38% din populaţia comitetului Timiş
Satu Mare – 62% din populaţia oraşului şi 33% din populaţia comitatului Sătmar
Oradea – 63%  din populaţia oraşului şi 35% din populaţia comitatului Bihor

Comitatul Maramureş – 14% 
Comitatul Sălaj – 21%
Comitatul Caras-Severin –28%
Comitatul Hunedoara – 13%
Comitatul Turda-Arieş – 18 %
Comitatul Solnoc Dăbăca – 13%

Cluj – 60% din populaţia oraşului şi 16% din populaţia comitatului

Comitatul Bistriţa – 33%

Târgu Mureş – 57% din popolaţia oraşului şi 27% din populaţia comitatului Mureş-Turda

Comitatul Târnava-Mică – 24%
Comitatul Târnava-Mare – 45%
Comitatul Alba – 16%
Comitatul Sibiu – 44%
Comitatul Făgăraş – 29%
Comitatul Braşov – 57%
Comitatul Treiscaune – 40%
Comitatul Odorhei – 41%
Comitatul Ciuc – 28%




Harta etnografică a Ungariei realizată în baza recensământului din 1900

sâmbătă, 3 septembrie 2011

SIGILLA XII

Elemente heraldice, sigilii de regi şi demnitari din epoca arpadiană


Sigiliul regelui Ladislau I (cel Sfânt), cca 1089-1090 
(Pannonhalmi rendi levéltár. Tihany, Fasc. I. n. 3/27 )

Pe sigiliu este gravată imaginea regelui stând pe tron, încoronat (?), ţinând în mâna dreaptă un sceptru. Vârful sceptrului:un crin stilizat. Legenda : SIGILLUM LAD[- -]LAI REGIS

(Primul sigiliu regal autentic din perioada arpadiană)

  
Blazonul fictiv al regelui Ladislau I - rex Ladislaus Sanstus
(Codicele Ingeram, Kunsthistorisches Museum, Viena)


BELA REX
Dinarul de argint CNH.I. nr.263 ; 0,230 g, Ø 12mm

Cel mai vechi însemn heraldic dovedit documentar (prin vestigii de ordin monetar) din epoca  arpadiană este crucea dublă.  Crux gemina apare la sfârşitul secolului al XII-lea (1) ca simbol al puterii regale, şi nu al regatului sau al dinastiei. Cea mai elocventă dovadă în acest sens fiind cuvintele regelui Emeric, vorbind despre emblema tatălui său, Béla al III-lea: „...Arma seu Insignia sua regalia...”, deci regalia (domnie, putere) nu regni (regat, imperiu). Crucea dublă nu evocă crucea apostolică, nici „blazonul” Arpadinilor n-a fost, dar „stăruie”şi azi să producă idei  false.

La cotitura dintre secolele XI şi XII legenda regelui Ştefan (cel Sfânt) devine tot mai cunoscută. Legat de numele episcopului Hartvik, treptat s-a răspândit concepţia potrivit careia crucea dublă, apostolică, a fost trimisă regelui Ştefan ca dovadă că papa aprobă organizarea bisericii creştine pe teritorul Ungariei. În realitate, în acea perioadă, regii puteau folosi crucea ca însemn al unui stat (creştin) fără să ceară şi să primească acest drept de la papă. 


Legenda Sfântului Ştefan

Descrierea originii crucei duble (2) – aşa cum este redată in „Legenda Sfântului Ştefan” (scrisă de episcopul Hartvik înainte de anul 1116, din porunca regelui Coloman Cărturarul) - a fost preluată de către István Werbőczy în Tripartitum (Tripartitum opus iuris consuetudinarii inclyti regni Hungariae – culegere de drept consuetudinar), de unde a intrat definitiv şi de neclintit în conştiinţa publică.


Regele Ştefan I şi iniţiala S (Sanctus)  în Cronica Pictată (crucea dublă îndeplinind funcţia de însemn de stat - Regatul Apostolic Ungar)

Scutul cu câmp „tăiat de şapte ori” (patru fastigia/pólya), se asociează nemotivat cu Árpád (fâşia Arpadiană) ori cu Casa Arpadiană (noţiune apărută abia în secolul al XVIII-lea), nu se poate stabili vreo legătura între acest element  heraldic şi regii anteriori lui Andrei al II-lea.



Sigiliul regelui Emeric, 1202 (MOL, DL 39249)

Emeric nu poartă insigna tatălui său (crucea dublă), alege ca însemn al puterii sale regale scutul cu câmp tăiat de nouă ori. Din cele cinci fastigia patru sunt încărcate cu lei (3+3+2+1) păşind de la stânga la dreapta. Fratele său, Andrei al II-lea va păstra animalul heraldic ales de Emeric, dar pe cele patru fastigia (pentru prima dată apare ca însemn scutul cu câmp tăiat de şapte ori) leii (2-2-2-1) sunt afrontaţi, cu câte un scut minuscul între ei. Spre sfârşitul domniei, Andrei al II-lea va folosi pe sigiliul său scutul cu câmp tăiat de nouă ori cu unsprezece lei (2+3+3+2+1)  pe cinci fastigia (MOL, DL 61128)


Bula de aur al regelui Andrei al II-lea, 1221 (MOL, DL 39250)


Armorialul de la Zürich,  1320
Scutul cu câmp tăiat de şapte ori ca stema ungară (cimier fictiv)

După moartea regelui Andrei al II-lea scutul cu câmp tăiat, ca simbol al puterii regale, treptat va ajunge pe un plan secund, figurând tot mai des ca element complementar pe sigiliile familiilor apropiate puterii.

...............................
1. Pe primele monede (înainte de 1190) ale regelui Béla al III-lea crucea dublă încă nu a fost înscrisă în scut.

(Dinarul de argint CNH.I. nr.263 este atribuit regelui Béla al treilea şi le vine ca o mănuşă istoricilor, ştiut fiind că din raţiuni politice viitorul rege a fost crescut şi educat la Bizanţ. Însă tot mai multe voci pun sub semnul întrebării această datare. Moneda a făcut parte dintr-un tezaur ascuns în timpul năvălirii tătarilor, împreună cu bracteate şi dinari de Friesach [875 ‰], deci este posibil că a fost introdusă în circulaţie mult mai târziu, abia pe vremea lui Béla al IV-lea.)

2. După Thomas Ebendorfer (secolul al XV-lea) cele două braţe orizontale ale crucii duble ar simboliza cea de-a doua creştinare a ungurilor (canonicul vienez presupune că după moartea regelui sfânt, Ştefan, ungurii au devenit din nou păgâni, până la mijlocul secolului al XII-lea, când au fost „îndrumaţi pe calea cea bună” de către călugării germani.)