vineri, 30 martie 2012

CETATEA ARADULUI

într-o baladă populară a slavilor meridionali 

Sigiliul oraşului Arad, 1702 (Márki, II., 237.l.)


Pije vino Srbin Tukelija
u Aradu na krajini gradu,
s njime piju cetiri adnada.......

Vin bea, bea sârbul Tukelija
La Arad, cetate-frontieră,
Cu el beau bunii hodnogi*, patru,
Hodnog Baja şi Rčkov fiul, Peja,
Gjurka hodnog de la alba Zenta,
Şi din oraşul Arad, Ostoja (1)


Stema sârbilor arădeni, 1607 (Márki, II., 52.l)

Sârbul Tukelia ridică paharul şi bea în cinstea celui care va aduce “o limbă calvinistă” (prizonier) dintre ungurii “din Komadi ori din bunul Pišpec de pe Someş”. (2)  Auzind cuvintele căpitanului,  Peja Rčkovič, cel mai tânăr dintre ei, se ridică în picioare şi promite că îl va aduce, viu, tocmai pe curuţul “Sunog đenerale”.(3) Tukelia şi cei patru  petrec mai departe, până la primul cântec al cocoşului. Apoi Peja, însoţit de Baja şi 30 de soldaţi, porneşte spre Komádi, să-şi ţină promisiunea faţă de Tukelija. În timpul luptei cel mai viteaz e stegarul Srna, care după ce schimbă câteva vorbe tăioase cu generalul, deşi rănit, reuşeşte să smulgă penele de la pălăria acestuia. După multe lupte şi bătăi, din trei sute de curuţi abia treizeci rămân în viaţă, Baja îl prinde pe locotenentul curuţilor, iar Peja pe generalul Szúnyogh.

 
Iovan Tukelia (galeria de portrete ale familiei Tekelija, Novi Sad)

Sârbul Tukelija a fost un personaj real, un căpitan arădean, pe numele său real Jovan Popovich Tököly (4) sau cum îl strigau sârbii săi, Iovanni Tukelia Raczianae Militiae Supremo (MOL P 398 Károlyi cs.lt.Missiles nr.67342)

În secolul al XV-lea familia este atestată la Tököl (azi, judeţul Pesta, Ungaria), de unde îşi va forma numele Tökölyi, dar la mijlocul secolului al XVII-lea figurează cu casă la Arad.


Conscriptio oppidi Arad, 1652 
(Conscripţie făcută de Frantz Joseph Redl, administrator cameral, MOL,UC 69 : 68)

Iovan a fost comandantul miliţiei sârbeşti de la Zenta, apoi este  numit căpitan suprem al grănicerilor sârbi din Arad, sub comanda lui fiind şi trupele din Beiuş, Gyula, Şiria şi Ineu. (5) La 16 martie 1706 împăratul Joseph I. îl ridică în rândul nobilimii ungare cu numele Ioan Popovich Tökölli de Vizes şi Kevermes. Prin el sunt înnobilaţi: Jouth Eufrosina, soţie; Valentin, Ioan, Mihai şi Elena, copii; Ştefan, frate şi familia acestuia: Ana Davidovich, soţie; Elisabeta, Ioan şi Gaspar, copii. (6


Armales pro Ioanne Popovich Tökölli.. .(Libri Regii 27:82)





Pe toată durata războiului de independenţă Rakóczi (1703-1711) Iovan a rămas de partea austriecilor, în ciuda faptului că în iulie 1708 haiducii din Sarkad,  în timpul unui raid îndrăzneţ, l-au capturat.

Cum s-a întâmplat? Aflăm din scrisoarea din 13 august a lui Georg Palocsay către contele Alexandru Károlyi. “Aflând că (Iovan) doarme în afara cetăţii, într-o cotarcă (pătul), cu sergentul major Paul Félegyházi, cu soldaţi din regimentul meu şi din regimentul Boné...i-am condus la Arad să-l prindem pe sârbul Tököly....Fiindcă scara a fost trasă, de urcat nu au putut; îl strigă pe  sârbul Tököly: să se predea, că doar nu-l lasă acolo dacă s-au trudit atâta. Dar nu s-a predat – zice acum sârbul Tököly: nu se predă, aşteaptă ajutor din cetate, la auzul focurilor de arme; ...au tras cu puşca ai noştrii, dar nu i-au putut face pagubă,...la sfârşit soldaţii au cărat paie şi buruieni uscate şi au dat foc la cotarcă.. aşa tare ardea  flăcările ieşeau prin acoperiş....Un frate al vice-colonellus (ului) a sărit afară şi a căzut pe un stog de paie, şi al doilea frate al său a sărit afară - dar tare şi-a stricat piciorul, ... El, sârbul Tököli a coborât din cotarcă, a fost împuşcat în zona inimii dar gloţul nu l-a rănit; de acolo a sărit şi şi-a rupt piciorul, dar deja se face bine, aşa că i-am adus pe toţi trei. De ciumă nu poate fi vorba: i-au afumat bine în cotarcă.” (Gazsi József: Rákóczianum II., 400.l)

(Palocsay se referă la epidemia de ciumă din 1708 – 1710)



“Şi comandantul militar de Sarkad  scrie că au avut o campanie norocoasă contra sârbilor arădeni, al căror cel mai faimos superior, colonelul zis Tököli, a căzut captiv.” (Mercurius Veridicus  – jurnalul curuţilor din iulie-august 1708)

Mult mai greu e să-i identificăm pe cei “cetiri adnada care beau cu Tukelija. Ostoja din Arad, probabil, este una şi aceeaşi persoană cu Ostoja Popovich, fratele lui Iovan.(7) Despre locotenţii Baja şi Peja Rčkovič nu ştim decât că au fost tineri şi aveau chef de aventură. Totuşi nu exclud că şi Peja a fost arădean. În conscripţia din anul 1652 figurează o familie  Reckhava. Gjurka era un nume foarte răspândit. Scrisorile curuţilor abundă de ştiri despre locotenenţi şi căpitani sârbi cu acest nume. Ştim de un căpitan de grăniceri Gjurka din Sibiu care în 1703 a venit la Gyula, iar Alexandru Károlyi aminteşte de un căpitan sârb Gyurka care la 23 februarie l707 s-a predat în Schantz-ul de la Cenad.


Planul de reconstrucţie a vechii cetăţi,  1698 -1701 (8)

“Sunog đenerale” a stat prizonier în cetatea Aradului un an şi jumătate. “Vizita” sârbilor la Komádi s-a petrecut în iarna anului 1704/1705, dar prima ştire despre păţania lui Szúnyog apare la 13 februarie 1705, în scrisoarea lui Francisc Rákóczi al II-lea. (TT.X.1909, 300.l.) Cunoaştem numele şi al locotenentului prins de sârbul Baja, îl chema Georg Boda. Soţia locotenentului, Elisabeta Toth, la 24 aprilie 1705 înaintează o petiţie şi cere ajutorul lui Rákóczi pentru eliberarea soţului său, prin schimb de prizonieri. Se pare că arădenii acceptă să-l schimbe cu căpitanul “Odor Bólff”/Koren Wolff. (MOL G 19 Rákóczi-szabh.II.2.l.Ex.I. no 256)

Până la urmă, la 5 mai 1707, curuţul Boda a fost schimbat cu ofiţerul austriac Wolff, iar pentru Szúnyog s-a prezentat, din proprie iniţiativă, ofiţerul “Sáfenberg”/ Schaffenburg?, dar austriecii au refuzat schimbul. Toate propunerile lui Rákóczi au fost refuzate de Viena. “Sunog đenerale” a rămas în continuare în cetatea Aradului, până când Georg Wilhelm Löffelholz, comandantul Aradului, i-a “şoptit” principelui Rákóczi dorinţele austriecilor: îl vor pe colonelul Eduard Wilson (fost comandant la Preschau/Prešov), dar fiindcă în timpul prizonieratului petrecut la  Szendrő, Wilson a fost jefuit de căpitanul cetăţii, Ioan Szepesy, Viena  cere în schimbul generalului Szúnyog nu numai eliberarea colonelului,  şi restituirea celor 550 de florini “nemţeşti” (guldeni) cu care a fost păgubit. Nu ştim exact când a părăsit Aradul, la 25 iulie 1706 Szúnyog este  menţionat deja ca fiind în anturajul principelui.

Dar nu numai cu prizonieri s-au întors de la Komádi locotenenţii lui Tekelija.  La 22 mai, judele aşezării îl anunţa pe Károlyi despre starea celor patru prizonieri raţi prinşi cu ocazia “excursiei” făcută de arădeni în iarna aceea, şi îl roagă să-l ajute pe Martzi, văcarul  care a fost luat de raţi împreună cu toată cireada, cam 800 de vite, cu viţei cu tot.(Hajú-Bihar megyei Levéltár, 14, 1986,18.l) Arădenii au trecut destul de des pe la Komádi, ultima dată în toamna anului 1706. După acest atac predicatorul Ioan Izsáki, urmat de enoriaşii săi, a trecut Barcăul şi Komádi a rămas pustiu.


 
A. Planul noii cetăţi
B. Două bastioane egale
C. Elemente de fortificare construite la exteriorul primului şanţ al cetăţii (ravelin)
D. Din cauza lungimii liniei principale, ravelinul nu s-a putut construi decât în acest fel
E. La fel şi în ravelinul de jos
F. Drum de jur împrejurul cetăţii, acoperit;podul peste Mureş va avea picioare din lemn
G. Fort, către Timişoara, construit pentru protejarea podurilor
1.  Moschee turcească, va fi folosită drept camere de locuit
2.  Han turcesc, va fi folosit ca magazie de alimente
3.  Brutărie, boltită, constrită din piatră. Va fi folostă pentru depozitarea muniţiei.
.........
(Au mai fost refolosite: o poartă din fier, o cameră mică cu tavan din grinzi, o încăpere pentru spălat rufe [baia turcească amintită de Evlija Celebi?], o bucătărie mică boltită, cinci cuptoare de pâine, un alt han turcesc a fost reparat şi transformat în cazarmă, iar cele două insule au fost îndepărtate. Sunt menţionate două porţi: la D.- Poarta Ineului şi la E.- Poarta Timişoarei.)

 
Arad, 1755 (Apărare militară - in linea ab I. statu militari anno 1752 - Emeric Ruttkay/ MOL S 11 No 0018)


Aproape fiecare cuvânt din baladă poate fi susţinut cu documente. Oamenii lui Iovan Tekelija au ajuns şi la Pišpec.

“.......Püspöki kurrucz sánczait főlígettem, ílist is bévittem. – ...am încendiat Schantz-ul curuţilor din Episcopia Bihorului, şi am dus şi alimente...” îi scrie Tekelija dela Arad lui Ştefan Koháry, după ce a spart blocada Oradiei.


A. Cetatea: a .biserica franciscanilor, b.casa gărzilor, c.casa comandantului, d magazie
B. Cazarma:  a. cazarmă, b. locuinţa ofiţerilor


Cetatea medieval-târzie a Aradului ”a fost reparată în anii 1698-1701, după planurile lui Georg Johann Haruckern.”

În continuare pe



C. Oraşul vechi, cartierul rascian/raţian (Ráczfertáj),  9. Capela sărbească



D. Oraşul nemţesc, 1. Conventul Minoriţilor, 3.Capela Sfântul Florian,
     4. Biserica Sârbească (ortodoxă),
     5. Casa vămii (tricesima/ export),
     6. Casa  comitatului, 7. Depozitul de sare,
     8. Statuia Trinităţii,
     10. Casa Bohus, 11. Casa Edlschpacher,
     12. Casa Gaspardi,
     13. Domus oppidi quarterialis (Kvártélyház), pentru cazarea trupelor în trecere prin
     oraş.


Aradul Nou. Biserica, statuia Sfânta Treime (în faţa bisericii), cazărmile ruinate


Arad, după 1770 (MOL S 11 No 0218)





Podul Cetăţii, 1786 (MOL S 12 Div XI No 0138)


Amenajarea hanului “Boul Roşu” pentru primirea poştalionului, 1786 ( MOL S 12 Div XVIII No 0006)

 
Arad, 1802 (Franz Retzer, MOL S 11 No 1477:2)

Arad, 1808 (Johann Sottak, MOL S 11 No 1246:1)


Cetatea nouă, bastionară (L.L.L.= pasarelă peste mlaştină)

Locul  vechii cetăţi, 1822 ( MOL S 11 No 1550:1)

Portul şi depozitul de sare, 1835 (MOL S 11 No 1672:2)


Casa Vămii din Aradul Nou, 1817 (MOL S 12 Div XIX No 0114:1)



Podul care va fi construit peste Mureş, 1817 (MOL, S 12 Div XIX No 0114:2)



“O Arad, Arad luridum,
Nec civitas, nec oppidum,”

(O Arad, sordidule Arad,
 nici oraş, nici târg nu eşti)




Mănăstirea franciscanilor (cetatea bastionară)

.........................................................................
.* hadnagy/ hodnog/ adnađ = locotenent,
Gjurka = Đurka = diminutiv de la Đurad

1. Balada a fost notată de filologul şi lingvistul sârb Vuk Stefanović Karadžić în anul 1829 la Srbobran. În 1872 la Praga apare volumul “Les Serbes du Hongrie” în care Émil Picot publică  balada în traducere franceză (p.98), cu titlul ”Combat des gens d’Arad avec ceux de Komádi – Lupta arădenilor cu cei din Komádi”

“Srbin Tukelija buvait du vin
A Arad, la ville des Confins
Avec lui buvaient quatre lieutenants
Le lieutenant Baja et Peja Rčkovič
Le lieutenant Gjurka, de la blanche Szenta
Et le lieutenant Ostoja, d’Arad”

(La traducere am ţinut cont doar de numărul silabelor/ rând din versiunea originală.)

2. Komádi = localitate în Ungaria,
    situată  la aproximativ 91 km de Arad
    Pişpek = Episcopia Bihorului

3. George Szúnyogh, comandantul haiducilor din Bihor


Prinz Eugen von Savoyen (Viena, Heeresgeschichtliches Museum)


4. Cele două scrisori din 20 martie 1708 şi cea din 8 ianuarie l710, adresate comandantului cetăţii Eger şi contelui Alexandru Károlyi, respectiv prinţului Eugen von Savoyen, sunt semnate cu numele Johannes Popovicz Tököly (MOL G. 26.RSZL IV.2.a.; P.396 Károlyi cs.lt.Ap.1.Fas.2.B.53 şi Hadtöténelmi levétár, H1710/1)

5. În spaţiul desemnat pentru Graniţa militară Tisa-Mureş în cursul anilor 1701 şi 1702, Consiliul de Război al Curţii a format miliţia de stat din sârbi colonizaţi în Arad şi 12 comune din valea Mureşului.

Arad-Zărand, 24 octombrie 1703

Localitate
Căpitan
Ofiţeri
Husari
Pedestraşi
Seliştea
      -
    8
   20
    75
Vărădia de Mureş
      1
    8
   25
    75
Şolymoş   
      1        
    9
   20 
  100
Păuliş
      -
    7
   25
    60
Mândruloc
      1
    -    
    -  
    32
Glogovăţ
      1
    -   
    -
    32
Arad
      1
  22
 150
  200
Pecica
      1
  14
 100
  100
Semlac
      -
  11
   50
    75
Ineu
      -
    7
   25
    50
Hălmagiu
      -
    4
    -
    25


6. Genealogia familiei







Lucrarea de disertaţie a lui Sava Tekelija, 1785 

 
Casa lui Petro Tekelija de la Makó (comitatul Cenad), 1830

7. Locotenenţi cu numele Ostoja (Tyrity şi Paprika) găsim la Arad şi la Pecica, dar mult mai târziu, în 1744, şi sunt şi prea tineri, 38 respectiv 42 de ani. (Kriegsarchiv, HKR, Acta Expeditorum, 1749-März-387, fol. 6—10)

8. Planul “ Campamentul regimentelor imperiale şi planul Aradului“ Manuscrisul a fost cumpărat de oraşul Arad de la anticarul vienez  Kende.