marți, 19 iunie 2012

.....ÎN ACTE ŞI DOCUMENTE


Ruinele de la Chelmac I.


La est de Lipova, pe malul sudic al Mureşului, în apropierea comunei Chelmac se mai pot vedea şi astăzi urmele abaţiei benedictine Eperÿes precum şi ruinele unei mici castel-cetate, ridicat probabil de familia Patoch de Eperies alias de Iregd, atestată acolo în secolul al XVI-lea.



Mureşul la Chelmac (înainte de regularizare a cursului râului, desen: Emanuel von Breüning, 1784 – MOL, S 12 Div XIII No 0052)

Despre mănăstire informaţiile rămase sunt foarte sărace. Nu cunoaştem nici anul înfiinţării, nici patrocinul abaţiei. Ce este cert este faptul că în anul 1177 funcţiona deja, şi pământurile sale erau în imediata vecinătate a posesiunilor prepoziturii şi capitlului din Arad.




Ruinele de la Chelmac în harta Iosefină


1405. La cererea custos-ului Blasiu, capitlul de Cenad transcrie din privilegiul regelui Béla al III-lea către capitlul Aradului din 1177 partea referitoare la posesia Seg, (1) (MOL, DL 31121).

…habent metas cum nepotibus Valteri, super rippam Morisii, que vocatur Puc; inde cum terra ecclesie de Hudust, postea cum terra abbatis de Eperyes et sic protenditur versus septemtrionem usque ad collem et habet metas cum villa Desku; inde ad montem et sic versus orientem; et habet cum filiis ecclesie de Geled” – deasupra râului Mureş se hotărniceşte cu (pământul) nepotului lui Valter, ce se numeşte Puc, de aici cu pământul eccleziei de Hudus (Hodoş), apoi cu pământul abaţiei de Eperjes şi tot aşa se întinde spre nord până la deal şi se hotărniceşte cu satul Desku (Deszk, Ungaria), de aici până la munte şi tot aşa spre est, şi (se hotărniceşte) cu fii ecleziei de Geled…..(2)


1276. La cererea capitlului de Strigoniu regele Ladislau Cumanul transcrie actul regelui Andrei al II-lea. (Esztergomi Székesfőkáptalan Magánlevéltára, Ladula LXVI, fasc. I. Nr. 1)

În 1219, când regele Andrei al II-lea conferă capitlului de Strigoniu pământul numit Wynchy (Vinţu de Sus/ Unirea) situat “in Ultrasilvanis partibus” şi voievodul Neuke face introducerea în stăpânire, apare din nou numele abaţiei Eperjes.

Cuius terre prima meta progreditur ab eadem villa Wynchy et transit fluvium, qui dicitur Soust et fit prima meta in via iuxta metam ville Kuen, ville videlicet Sancti Regis...... et inde transit vallem et vicinatur cum ecclesia de Epres, et inde descendit ad sepulchrum sacerdotis Orod…. Et inde revertitur versus Morisium ad pratum Mycula et ibi sunt due mete, altera sancti Adalberti, altera de Eperies”……..Al cărui prim marcaj de hotar e acelaşi sat Wynchy, şi traversează râul numit Soust, şi primul semn de hotar se ridică către satul Kuen (Plăieşti), mai bine zis la satul Szentkirály (Sâncraiu).. de unde, peste vale, către pământurile ecleziei Eperjes şi către cimitirul preoţilor arădeni (3)….Şi de acolo, cotind spre Mureş, pe pajiştea Mykula, unde există două semne de hotar, unul de Sânadalbert (azi, dispărut), altul de Eperjes.

 
În 1230 abatele mănăstirii Eperjes, aflat la Pannonhalma, a confirmat cu sigiliul său actul de fondare  a abaţiei de la Güssing (Pannonhalma, Főapátsági Levéltár, Capsa 18R)

Ultima informaţie despre abaţie datează din anul 1233. În cunoscuta diplomă a sării  (acordul de la Bereg) regele Andrei al II-lea conferă abaţiei dreptul la 3.000 de bolovani de sare.(5)

Absenţa informaţiilor documentare ulterioare ne îndeamnă să presupunem că abaţia a fost distrusă în timpul  invaziei tătare din 1241.  

Sigiliul abatelui mănăstirii Eperjes

Cercetările de teren au identificat şi locaţia mănăstirii medievale Eperies. Ruinele acesteia se află în intravilanul Chelmacului, nu departe de intrarea în sat. O parte din acestea au fost acoperite de construcţii recente de case şi anexe gospodăreşti doar un spaţiu restrâns a rămas liber. Ele se identifică în grădina şi curtea caselor de la nr. 18-21 din Chelmac.

Mănăstirea Eperies era situată la cca. 800 m S de vechiul curs al Mureşului din perioada medievală. Ea se poziţionează la 150 m S de digul de apărare al Mureşului. Zidurile bisericii au fost ridicate numai din cărămidă arsă aşezată în cant. Monumentul are din punct de vedere al soluţiei constructive o analogie foarte apropiată cu mănăstirea Khemenche, din apropiere de Igriş. Stabilirea planului bisericii este greu de realizat în acest stadiu al cercetării atât datorită construcţiilor moderne cât şi proprietăţii private, pe care este amplasată.
” (cIMeC, Rapoarte preliminare de cercetare arheologică)


…………………

1. Seg Şega, azi cartier al Aradului.

2. Mănăstirea Geled – azi dispărută, la vest de cartierul Gai

3. Prepozitura şi capitlul din Arad au avut posesiuni şi în Transilvania, în apropiere de Turda

4. Conform documentelor Neuka/Nevka/Leuka a fost voievodul Transilvaniei între anii 1219 şi 15 marte 1221. Probabil este una şi aceeaşi persoană cu Neucha, comitele de Bihor amintit de Registrul de la Oradea (no.244, 208)

5. Mănăstirea Igriş avea dreptul la 10.000, prepozitura şi capitlul din Arad la 2.000, mănăstirea Geled la 500, Bizere la 4.000, iar Bulci şi Cenad la câte 5.000 de bolovani de sare pe an.  

sâmbătă, 16 iunie 2012

…..ÎN ACTE ŞI DOCUMENTE


Voievodul  Ştibor IV

 
Piatra tombală a lui Ştibor fiul (pe umărul drept cu însemnul ordinului Dragonului)

Itinerariul lui Ştibor în anul 1414

1 ianuarie – Šintava (Slovacia)
15 – 16 ianuarie – Buda

Ştibor a murit, probabil în casa sa de la Buda, cândva între 16 ianuarie şi 25 februarie, dată la care Sigismund ia sub ocrotirea sa pe văduva şi pe fiul voievodului. (DL 10179) A fost înmormântat la Alba Regia (azi, Székesfehérvár) alături de regii unei ţări în care totdeauna a fost considerat un străin.(1)



Ruinele bazilicii regale (Székesfehérvár)

Dobrochna, soţia lui Ştibor, a fost fiica palatinului de Kalisz. (Codex Diplomaticus et…Moraviae, XII, 404) Sędziwój de Szubin avea un domeniu funciar uriaş în Ungaria (Banská Bystrica, Hričovské Podhradie, Lietava, Strečno şi Žilina/ DL 87649) şi folosea pe lângă titlul de palatin al Kalisz-ului şi pe cel de Dominus Bistriciae.

În izvoarele ungureşti numele Dobrochnei apare pentru prima dată în anul 1388 (ZsO I, no.655), când Ştibor obţine cetatea Beckov şi privilegiul să o doneze mai departe, când doreşte, Dobrochnei. În 1420  văduva lui Ştibor era încă în viaţă, conventul de la Turóc/Turiec o introduce în posesia cetăţii Árva/Oravský (DL 64749). A murit înainte de anul 1431. La 4 septembrie 1431, în testamentul său Ştibor fiul aminteşte de o sumă care trebuie utilizată conform ultimei dorinţe a mamei sale - “..quod testamentum felicis memoriae genitriicis nostre…


 
Testamentul lui Stiborius de Stiboricz alias de Bolondocz (DL 88061)

Dobrochna şi Ştibor au avut trei copii: un fiu, Ştibor, şi două fete, Rachna şi Jachna. Ştibor fiul a fost o personalitate interesantă, dar eclipsat de renumele de care se bucura tatăl său. Istoriografia vremii de-abia îi reţine numele. (2) Studiile şi le-a făcut la universitatea din Praga, obţinând la 11 decembrie 1400 titlul de baccalaureus.

Decembris…Anno eodem 11. Die mensis ejusdem pro examine baccalariandorum…..electi fuerunt ad decanum 4 magistri examinatores…, et admiserunt infra scriptos:….Stiborius de Bettsko….” (Monumenta historica Universitatis Pragensis, vol. I.,p. 358)

-          În 1414 era căsătorit cu Dorothea, fiica fostului voievod transilvan, Frank de Széchény. (ZsO IV, no.1718) După moartea tatălui său s-a alăturat alaiului regal, însoţindu-l pe Sigismund la Konstanz. (ZsO V, no.438) La conciliu Ştibor fiul a sosit cu 120 de călăreţi şi trei căleşti, fiind amintit de cronicar ca unul din cei mai distinşi însoţitori ai regelui Sigismund. (Ulrichs von Richental: Chronik des Constanzer Concils…, Tübingen, 1882, S.37)



Stemele câtorva magnaţi din alaiul lui Sigismund, redate în Cronica lui Ulrichs von Richental

Hermann şi Friedrich von Cilli              Comitele palatin Garai
Ştibor fiul                                            Pipo Scolari, comite de Timiş

-           În 1417 Egregius et nobilis Stiborius de Bolondocz fiul defunctului voievod transilvan s-a oferit să plece, în serviciul regelui, cu 100 de călăreţi în Franţa. În  următoarele zile va porni la drum şi acum regele se angajează ca începând cu ziua în care Ştibor părăseşte curtea sa şi până în ziua când se va întoarce cu misiunea îndeplinită, să-i plătescă lunar septin-gentos florenos puri auri Hungaricales, a pro honore et officiolatu, iar dacă în timpul misiunii Ştibor sau vreo persoană dintre aparţinătorii lui va cădea în captivitate, va plăti răscumpărarea cerută.


 
Angajamentul lui Sigismund (DL 10596)

Ştibor fiul va obţine prima sa demnitate în 1422, fiind numit capitaneus fluvii Wag şi comandantul unei unităţi formată din 120 de “lănci” (1 lance =10 oameni) în campania contra husiţilor. Între anii 1428 – 1429 deţinea titlul de comite de Trenčín şi Maramureş, şi era căpitanul suprem al părţilor vestice ale Slovaciei de azi.

-          12 septembrie 1431. Ştibor fiul donează spitalului Sfânta Ecaterina din Galicz/Hlohovec, fondat de tatăl său, un sat şi 17 florini de aur anual, un teren arabil în apropierea oraşului, o livadă în spatele capelei Sfântul Gheorghe şi o moară. (DL 12413)

A murit înainte de 8 aprilie 1434. (3) Sigismund anunţă conducerea comitatului Saros/Šarišská župa că l-a numit pe Ştibor fiul commandant suprem al oştirii. Scrisoarea are însă şi un post scriptum:

Quia autem post literarum praesentium expeditionem forma obitus Stiborii nobis innotuit, ideo loco eiusdem duximus magnificum Laurentium de Hedrechwar, Magistrum Agazonum nostrorum... in Capitaneum Generalem sociandum.” – deoarece după redactarea prezentei scrisori ne-a parvenit ştirea morţii lui Ştibor, în locul lui îl deleagăm pe comisul nostru, magnificul Laurenţiu de Hedervár… ( Fejér: CD, X/7, 551

Ştibor fiul  a avut un singur copil, o fată pe nume Katarzyna. Ca beneficiar al testamentului său l-a desemnat pe viitorul soţ al Katarzynei, dar consiliul regal a atacat testamentul şi pentru logodnic, Przemkó duce de Teschen, căsătoria a devenit lipsită de interes. Uriaşa avere Ştibor va ajunge pe mâini străine. Katarzyna pierde şi casele de la Buda, a fost privată chiar şi de quarta puellaris (1/4 parte din averea paternă, obligatorie conform dreptului medieval) dar va rămâne în cetatea Beckov. Cu numai o zi înainte să moară, la 8 decembrie 1437  Sigismund a donat cetatea Beckov lui Paul de Alsolindwa, soţul Katarzynei. (DL 15111)


Bust votiv, menţionat în testamentul lui Ştibor fiul (Muzeul Naţional Ungar, nr.inv.Cim.Sec.II,IX,1)

Dispunem de foarte puţine date despre fiicele voievodului Ştibor. Rachna a fost soţia comitelui de Turóc/Turiec, Andrei de Baliczk fiul lui Prokop, castelan al cetăţii Rodnei în timpul primului voievodat al lui Ştibor. Rachna în vara anului 1424 era deja văduvă, avea doi fii, Prokop şi Ioan şi locuia în cetatea  Sclabiňa. (DL 65300). După 1429 numele ei nu mai apare în documente. Nici Ştibor fiul nu o menţionează în testamentul său din 1431, probabil nu mai era în viaţă la acea dată.

Jachna s-a căsătorit cu Ladislau de Ilok, banul de Mačva. Magnifica domina Jachna banissa, cum o numeşte Ştibor fiul în testamentul său, a rămas văduvă în 1418 şi locuia cu cei doi copii ai ei, Nicolae şi Ştefan, în cetatea Hlohovec. (DL 72792, 72799)


Nicolae, cel mai în vârstă dintre fraţi - în documente apare şi cu congnomenul de Bydgossie – şedea mai mult în Polonia, având însă proprietăţi şi titluri şi în Ungaria. În timpul lui Ladislau de Oppeln, Nicolae a fost castelanul cetăţii Bydgoszcz, la 12 mai 1390 era încă în serviciul ducelui. (“Wir Ladisla von Gotis gnaden herzog und herre zu Opul,....und dy wolgeborne manne, er Ritter Niclos von Styborowicz....” - CD Poloniae, II.p.781) A revenit în Ungaria în 1394 ca trimis al regelui polon, iar trei ani mai târziu primeşte de la Sigismund cetatea Kasza/ Košeca. Este posibil că  această răsplată era pentru participarea sa la bătălia de la Nicopole. După anul 1399 nu mai avem informaţii despre el. A părăsit regatul ori nu mai era în viaţă. În documentele poloneze din 1406 figurează “Krzemka, văduva lui Nicolae de Bydgoszcz”. A avut doi fii: Ştibor şi Nicolajko zis şi  Scharlay

Bichno Pochessy (subdapifer) în 1388 era Capitaneus Comitatis Trenchiniensis et Dominus Castri Uhronycz (căpitan de Trenčín şi stăpânul cetăţii Uhrovec) şi avea  doi fii: Moszticz şi Ştibor. În documente cei doi folosesc numele de Minori Stiboricze. A murit înainte de 22 aprilie 1404, dată la care judele din Bán (azi, Bánovce nad Bebravou) raportează lui Ştibor ce măsuri a luat într-o problemă a “frater vester nomine Andreas Podczessye felicis recordacionis et pie memeorie...” – fratelui vostru Andreas Podczessye, de binecuvântată şi pioasă memorie.(Levéltári Közlemények, 14, 235.l)

Ştibor fiul lui Bichno şi-a făcut studiile la universitatea pragheză (ZsO,II, no.7849), şi în 1410 a devenit episcop de Eger. Avea moşii la Pâncota şi Galşa, şi în 1412 era în proces cu cei doi castelani ai cetăţii Şiria. (DF 226540) În 1420 Sigismund îl înlăture din scaunul episcopal pentru abuz de putere. (DL 96987)

................................................

1. “Că puternic domn a fost Ştibor ! Vocea sa imperativă şi privirea sa aspră mai bântuie ţinutul.” (Dezső Malonyay)

Există o legendă care spune că Ştibor a construit cetatea Bolondocz/Beckov (Bolondóc = Măscărici) pentru bufonul său, dar văzând cât de impozantă este, şi-a mutat reşedinţa acolo. Ştibor era un stăpân nemilos, şi într-o zi când un slujnic a lovit din greşală câinele său de vânătoare, a dat ordine ca acel om să fie aruncat în hăul ce se căsca sub zidul cetăţii. Atunci slujnicul l-a blestemat:  peste un an să aibă parte de o moarte chinuitoare, iar din cetatea sa să nu mai rămână piatră pe piatră. Când s-a înplinit anul, Ştibor a fost muşcat la ochi de un şarpe. Orb şi zvârcolindu-se de durere, a căzut în prăpastie exact din acelaşi loc de unde a fost aruncat slujnicul, iar sufletul său s-a prefăcut în corb şi se roteşte pe cer deasupra cetăţii Beckov, până când aceasta se va face una cu pământul.

Cetatea Beckov (şi locul de unde Ştibor, conform legendei, a căzut în prăpastie)

2. La 14 februarie 1413 episcopul de Eger se angajează să plătească anual 300 de groşi vărului său Ştibor fiul, până când voievodul Ştibor nu-i va asigura un venit fiului său, sau acesta nu va intra în posesia moştenirii părinteşti. (ZsO III, no.165) De ce ar fi avut nevoie de un ajutor modest fiul unuia dintre cei mai bogaţi oameni din regat ? Să fie vorba de un conflict tată-fiu?

3. A fost înmormântat la Buda, în biserica Beatae Virginis.


Mormântului lui Ştibor fiul a fost descoperit cu ocazia săpăturilor din anul 1907




luni, 11 iunie 2012

…..ÎN ACTE ŞI DOCUMENTE



Voievodul  Ştibor III

 Sigismund şi regina Barbara întemeiează ordinul Dragonului (MOL, DL 9470)

Între timp, în Dalmaţia războiul era în toi. Sigismund se afla în relaţii extrem de stricate cu Roma, şi ca o contramăsură la spijinul acordat de papalitate lui Ladislau, rege al Neapolelui, Sigismund interzice publicarea fără acordul său (placetum regium) a enciclicilor, bulelor papale sau a scrisorilor pastorale ale episcopilor, şi la solicitarea papei Bonifaciu al IX-lea clerul ungar a ridicat nobilimea angevină împotriva lui Sigismund. În luna ianuarie 1403 răzvrătiţii se adună la Oradea, şi jură pe mormântul regelui Ladislau (cel Sfânt) să-l înscăuneze pe Ladislau de Neapole. Un nou război civil izbucneşte cu o forţă mult mai mare decât în anii precedenţi. Ladislau debarcă la Zara/Zadar  şi arhiepiscopul Ioan Kanizsai, la Spalato/Split, la 5 august îl încoronează rege al Ungariei.

De data această însă, datorită iscusinţei şi abilităţii lui Ştibor, Sigismund dispune de bani (63.200 de florin de aur din vânzarea regiunii Neumark). Mercenarii şi trupele fidele lui, puse sub comanda lui Nicolae Garai, recuceresc rapid oraşele din sud-vestul şi centrul Ungariei (unde se aflau oştile adverse).

-     Ştibor participă la aceste bătălii, atât în centrul regatului (a “făcut ordine” la Vetus Buda) cât şi în Bosnia şi în Croaţia, până către sfârşitul anului 1403. (DL 9367)

-         În luna ianuarie 1404 pe Ştibor îl găsim din nou în funcţia de comite de Poson şi Nitra. Reglementează census-ul plătit de către locuitorii domeniului Mosczenecz, care au avut mult de suferit în urma atacurilor moravienilor. Având în vedere sărăcia lor, Ştibor reduce suma taxei la 8 mărci pe an, iar darurile în natură vor fi următoarele: de Sfântul Martin 16 torturi şi 16 pui, de Crăciun la fel, de Paşti 1 miel, 16 caşuri şi 4 măsuri (!?) de ouă. De Crăciun fiecare iobag dă şi judelui câte 2 pui. (DL 103476, DL 89.636.)

-          La 16 noiembrie 1408 Ştibor este amintit din nou ca voievod al Transilvaniei (DL 248859)

-          Ştibor devine membru al ordinului Dragonului (1) la 12 decembrie 1408 (DL 9470)



 
Însemnul ordinului în biserica parohială din  Siklós (pictură murală din secolul al XV-lea)

Itinerariul lui Ştibor în anul 1409

15 septembrie – Eger
23 octombrie – Buda

Diferendul dintre Polonia şi Ordinul Teutonic a ajuns în stadiul final. Politica expansionistă şi de “neguţător egoist” a teutonilor a suscitat ostilitatea lituanienilor, şi Polonia decide să spijine armat revolta celor din Samogiţia, regiune cedată ordinului de către ducele Witold. Sigismund se poziţionează de partea cavalerilor, şi încheie o alianţă cu marele maestru Ulrich von Jungingen, prin care se obligă să atace Polonia. Încercând totuşi o mediere între polonezi şi teutoni, Sigismund se întâlneşte cu ducele Witold la Kesmark/Kežmarok, oferindu-i coroana Lituaniei dacă se desolidarizează de Władysław Jagiełło. Witold refuză propunerea, şi trupele polono-lituaniene sunt deja la graniţa Prusiei când

-          Ştibor şi Nicolae Garai pleacă la Cracovia şi de acolo la Marienburg pentru a preveni  un viitor conflict armat. Refuzat de  către Władysław şi Witold, Ştibor la 12 iulie 1410, în numele lui Sigismund, declară război Poloniei.  (Długosz: Historia Polonica  lib. XI, 215-226)

Majoritatea polonezilor aflaţi la curtea lui Sigismund au părăsit atunci Ungaria, şi s-au alăturat regelui Władysław Jagiełło.

“…plures Polonici milites, et signanter Zavissius Niger, Joannes Farurey, germani haeredes de Garbow de domo Sulimae, Thomas Kalski de domo Rosae, Albertus Malski de domo Nalacz, Dobeslaus Puchala de Vagri de domo Wyeniawa, Janussius Brzozoglowi de domo Grzimala, Skarbek de Gori de domo Habdank, et nonulli alii in Sigismundi Romanorum et Hungariae Regis curia et obsequiis,….dominun suum naturalem Wladislaum Poloniae Regem expeditionem contra Cruciferos instaurasse…..” – mulţi curteni polonezi, şi distinctul Zavissius Niger, Joannes Farurey (fratele lui Zavissius) de Garbow din casa Sulima, de descendenţă germană (……….) şi alţi câţiva din curtea lui Sigismund şi supuşi…..în campania contra cruciaţilor s-au alăturat stăpânului lor natural, regelui Poloniei,Vladislav… (Długosz: Historia Polonica, lib. XI, 214 şi Fejér: CD X/4, 683)



 
-          24 iunie 1410, Buda. Sigismund către cassovieni: dacă nu va reuşi să cadă la pace cu regele polon şi cu ducele lituanian Witold, niciun locuitor al oraşului nu va mai ieşi în Polonia, iar polonezii vor fi obligaţi să părăsească Ungaria. (Archív mesta Košíc, Collectio Schwartzenbachiana U 723 / 66)

Probabil, în această perioadă a părăsit teritoriul regatului ungar şi Nicolae, fratele lui Ştibor. După toamna anului 1409 numele lui nu mai apare în niciun document emis de cancelaria regală.

 
Notă din 1410 cu banderiile concentrate impotriva Poloniei (DL 71399)

“ Domnul Ioan de Pelsewcz, magister tavernicorum, pentru 100 de  lăncieri, pe două luni, trebuie să primească 2000 florin de aur, prepozitul i-a plătit deja, în stofă, suma pentru o lună, restul banilor anul viitor din impozitele percepute oraşului Casovia……. Ioan de Rozgony, comes Sarossiensis, pentru 40 de lăncieri pe două luni 800 florin de aur, prepozitul i-a plătit, în stofă, suma pentru o lună, suma rămasă o va primi în postav……….Domnul Ioan de Pelsewcz cu 100 de lăncier, fiul de vodă Andrei  şi fiul de palatin Petru cu câte 60 de lăncieri, Sigismund de Chetnek cu 20 de lăncieri, Nicolae de Chetnek cu 10 lăncieri, Ioan de Chetnek cu 10 lăncieri vor staţiona la Kesmark….”

Itinerariul lui Ştibor în anul 1410

5 – 11 februarie – Buda
11 mai – in Banowiste (Polonia)
8 august – Przedmirs (Polonia)
septembrie – octombrie – campania polonă
8 decembrie – Leibitz/Ľubica (Slovacia)

De această dată Ştibor a dus un rol mai puţin glorios.

Sub idem tempus Stiborius de Stiboricze Polonus…cum 12 vexillis gentium Sigismundi Regis Hungariae oppidum Veteris Sandecz cum suburbiis Novae Sandecz….Stiborius in Bardejov refugit…“ – În acest timp polonezul Stiborius de Stiboricz,… cu 12 baroni ai regelui şi banderiile lor, a cucerit oraşul Stary Sącz cu suburbiile oraşului Nowy Sącz….. pe care le-a incendiat, dar fiind respins, a fost nevoit să se refugieze la Bardejov alias Bartfeld, unde a fost serios asediat de polonezi. (Maciej Miechowita: Chronica Polonorum lib. IV, 45,V)

 
Insigna ordinului Dragonului (Kunstgewerbemuseum Berlin, foto: Staatliche Museen zu Berlin)

Itinerariul lui Ştibor în anul 1411

31 martie – 2 aprilie – Spišská Nová Ves (Slovacia)
16 – 21 aprilie – Košice
3 iunie – Beckov
3 – 6 iulie – Praga
3 – 26 august – Visegrad
2 – 19 octombrie – Bratislava
3 – 23 noiembrie – Visegrad


-          31 martie 1411, Spišská Nová Ves. Ştibor, voievod al Transilvaniei, mandatat de către  regele Ungariei, împreună cu archiepiscopul de Strigoniu, episcopul de Győr, palatinul Nicolae Garai, judele curial regal Simon Rozgonyi, voievodul transilvan Nicolae Marcali…..îşi dă consimţământul la o consfătuire, care va avea loc la 11 noiembrie la Spišská Stará Ves, între 12 prelaţi şi baroni unguri şi 12  prelaţi şi baroni polonezi, pentru a lua o decizie privind diferendul existent între Ungaria şi Polonia. (Archiwum Główne Akt Dawnych w Warszawie, Documenty pergaminowe, U 1196 / 5543)

-          Ştibor pleacă în misiune diplomatică la Praga, să-l împace pe Sigimund cu fratele său, regele Cehiei, şi să câştige votul acestuia pentru alegerea ca împărat a lui Sigismund, şi a fost unul dintre cei invitaţi să medieze conflictul izbucnit între Jan Hus şi archiepiscopul Zbynco (aflăm din declaraţia lui Hus, dată la 1 septembrie 1411, prin care explică de ce nu s-a prezentat la Roma, deşi fusese citat de papa Ioan al XXIII-lea).

 “…dominum D.Wenceslaum… Boh.regem, nec nom per revmos patres illustresque principes Wenceslaum patriacham Antiochenum, D. Condradum Olomucensem episcopum, illustrem principem D. Rudolfum, ducem Saxoniae, sacri imperii electorem, per ceteros principees, barones et dominos, per magnificum D. Stiborium ambasiatorem illmi…domini D. Sigismundi….., cum praefato reverendissimo in Christo patre sum totaliter concordatus. - domnul Domn Wenceslaus, regele Boemiei, şi de asemenea respectabilii părinţi, prin ilustrul principe Wenceslaus, patriarhul Antiochiei, Domn Condrad, episcop de Olmütz, ilustrul principe Domn Rudolf, elector al sacrului imperiu, şi alţi principi, baroni şi domni prin Domn Ştibor, ambasadorul ilustrului domn Domn Sigismund… cu prezentul părinte, reverend în Hristos, au căzut la înţelegere. Mr Joannes Hus, Sanct. Vrae presbyter minimus “ (František Palacký: Jan Hus, p. 18)



    
Reichsregisterbücher - registrele imperiale (11 septembrie 829 – 07 octombrie 1417)

Litoralul dalmaţian era obiect de dispută între Veneţia şi Ungaria încă din perioada angevină, dar în iarna dintre anii 1410 şi 1411 situaţia s-a degradat rapid (voievodul bosniac, Sandalj Hranić, a vândut veneţienilor cetatea Ostrovica),  Sigismund porneşte război împotriva Veneţiei, şi

-          la 3 noiembrie 1411 “ Item. Datum fuit procuratorium in amplissima et optima forma pro nobile Friderico de Ortemburg, Stiborio de Styboricz et Philippo de Ozora ad gerendum negocia Imperij per prouinciam Aquilegiensem et terras Fori Julij ad concordandum, transigendum, paciscendum et vallandum……îi numeşte pe Friedrich de Ortenburg (von Cilli), pe Ştibor şi pe Flippo Scilari (Pipo de Ozora) delegaţi imperiali al provinciilor Aquileia şi Friuli cu mandat regal, pentru exercitarea puterii în toate prerogativele ei (negocieri, acorduri, a încheia tratate, a se obliga şi a construi fortificaţii).

          (Haus-, Hof- und Staatsarchiv, Reichsregisterbücher, U 1169 / E 11 A 46 )


-          11 decembrie 1411. Filippo Scolari, cu 6.000 de ostaşi de cavalerie, a ocupat deja o mare parte a provinciei Friaul/Friuli, în scurt timp şi voievodul Ştibor i se va alătura lui Scolari. (Venezia, Archivio di Stato, Senato Secreta, a. 1409—1411)


Itinerariul lui Ştibor în anul 1412

12 ianuarie –  Buda
18 februarie – Spišská Stará Ves (Slovacia)
9 – 15 martie – Stará Ľubovňa (Slovacia)
25 aprilie – Böszörmény (nord-estul Ungariei)
12  – 15 iunie – Sibiu
10  – 14 iulie – Turda
19  – 30 iulie – Bistriţa
16 august –  Rupea
1 – 7 septembrie Braşov
14 –18 septembrie – Sibiu
27 septembrie – Deva
30 septembrie – Alba Iulia

-          9 martie 1412, Ştibor este unul din semnatarii salvconductului acordat regelui polon şi ducelui Witold pe durata tratativelor de la Lublau (AGAD, Documenty pergaminowe U 1196 / 5559)

 Turda, 14 iunie 1412 (DL 30155)

Revenind după o absenţă îndelungată, Ştibor însoţit de episcopul Transilvaniei, de cometele de Timiş (Filippo Scolari) şi de comitele secuilor, prezidează zilele de judecată în principalele oraşe ale Transilvaniei, şi convoacă o congregaţie generală la Turda, unde toţi prelaţii, baronii, nobilii sau proprietarii de moşii sunt obligaţi să prezinte documentele justificative privitoare la starea lor.


Sabia lui Sigismund de Luxemburg
(cu însemnele ordinului Dragonului, primăria oraşului York)


Itinerariul lui Ştibor în anul 1413

13 aprilie – Bratislava
1 mai –  Galeş
24 mai – Petreşti
13 – 18 iulie – Buda
22 octombrie – Trenčín


Mihai Walach cumpără dreptul de şoltuz asupra comunei Friwald/ Rajecká Lesná (Štátny archív v Bytči, Frivaldi U 631/ JN)

Merită să ne oprim aici asupra unui document mai puţin cunoscut. Emis la Trenčín la 22 octombrie 1413, se referă la un anume Mihai Walach din zona Haţegului, care s-a alăturat ca seruitor voievodului Ştibor, împreună cu membrii familiei sale. Acum, din voinţa şi cu acordul lui Ştibor, Michael Walach servitor noster cumpără pro 250 marcis Hungaricalis de la…..(2) dreptul de şoltuz (villicatum et judicium) asupra comunei Friwald, conacul şi lotul aparţinător, cum fructibus, proventibus, utilitatibus, taxis et impositionibus, agris, agriculturis, pratis, montibus, pascuis, silvis… – cu foloasele, veniturile, avantajele, taxele şi impozitele, arăturile, ogoarele, pajiştile, munţile, păşunile, pădurile aferente. Totodată Ştibor interzice tuturor castelanilor, vicecastelanilor şi oficialilor subordonaţi lui, să perceapă impozit de la membrii familiei lui Mihai Walach sau să-i deranjeze în vreun fel, mai mult, este sarcina lor să-i ocrotească. De asemenea, interzice tuturor să judece vreo pricină privind această familie, care are dreptul să pascare boves, vaccas, scrophas, oves seu alia animalia oriunde doreşte. Cu ocrotirea lui Mihai şi a urmaşilor lui, Ştibor îl însărcinează pe Andrei de Baliczk (unul din ginerii lui Ştibor) .

(Veniturile din drepturile de cârciumărit, morărit, pescuit sau cele realizate de joagăre nu sunt menţionate în document, acestea îi reveneau şoltuzului în baza unei cutume.) 


Friwald menţionat într-un urbariu din secolul al XVII-lea (MOL, UC 2 : 10)

Mihai a fost fiul lui Iwan de Ziluas (Silvaşu), şi probabil, a luat parte la bătălia de la Nicopole împreună cu fraţii săi Dionisie (3) şi Ladislau, fiindcă la trei săptămâni după evenimente, având în vedere meritele lor şi la rugămintea voievodului maramureşan Drag şi a altor nobil, Ştibor donează usque ad placitum nostre voluntatis celor trei fraţi satele Silvaşu, Silvaşu de Mijloc, Sivaşu de Jos şi jumătate din posesiunea numită Zabadfalu (Ohaba?) din districtul Haţeg.


Stolczenberg/Slimnic, 13 noiembrie 1396, fii lui Iwan de Ziluas sunt împroprietăriţi. (DL 42638)

(Începând cu cel de al doilea voievodat al lui Ştibor, voievozii Transilvaniei au utilizat, pentru propriile sigilii, ceară de culoare verde. Când voievozii nu se găseau în Transilvania, ei întrebuinţau tiparul peceţii unui alt mare demnitar sau, în cazul documentelor emise de cancelaria voievodală în numele voievodului, se folosea tiparul peceţii vicevoievodale.)

......................................................

1.  Primii membrii ai ordinului, conform actului de întemeiere:

  1. Sigismund
  2. regina Barbara
  3. Stepan, despotul Serbiei
  4. Hermann, comite de Cilli şi Zagora (socrul regelui)
  5. Frideric, fiul lui Hermann
  6. Nicolae de Gara, comite palatin
  7. Stibor de Stiboricz alias Vajvoda Transilvanus
  8. Ioan de Thamasy, voievod  Transilvan
  9. Iacob Lack de Szantho, voievod Transilvan
10. Ioan de Maroth, ban de Mačva
11. Pipo de Ozora, ban de Severin
12. Nicolae de Szecs, magister tavernicorum Regalium (păzitorul trezoreriei regale)
13. Carol de Korbavia, summus Tezaurarius Regius (prim tezaurier regal)
14. Simon de Szechen, magister janitorum (mare uşier)
15. Ioan de Korbavia, magister dapiferorum (în linii mari = stolnic)
16. Ioan de Alsaan, pincernarum (pivnicer)
17. Petru Cheh de Leva, Agazonum Regalium Magister (în linii mari = mare comis, mai marele grajdurilor)
18. Nicolae de Csak, fost voievod transilvan
19. Paul Pecenegul, fost ban al Dalmaţiei, Croaţiei şi al Slavoniei
20. Paul de Pech, fost ban al Dalmaţiei, Croaţiei şi al Slavoniei
21. Mihai de Nadasd, comite al secuilor
22. Petru de Pereny, comite de Maramureş
23. Emeric de Pereny, secretarius cancellarius (secretar cancelar, având în păstrare pecetea secretă)
24. Ioan de Gara (fratele palatinului)


Sigiliul lui Vlad Dracul voievod (Hrisovul din 2 august 1439/6947, Arhivele Naţionale ale României, Fonduri personale şi Colecţii, Depozit 1C)

S WLAD FILIUS MERCE TRANSALPINIS VAIVODA

2. Locul numelui vânzătorului este lăsat liber. Satul a fost o colonie germană (Friwald/Freiwald/Pădure Liberă) şi distrusă în anul 1385 (pare să fi fost opera moravienilor).  În decursul secolelor XV- XVII descendenţii şoltuzului din Friwald sunt menţionaţi cu numele Walach, Mouc (Moţ), Klopan şi Frivaldszky.

3. Strămoşul familiei Nopcsa de Silvaşu de Sus



Biserica (presbiteriul) din Friwald/Rajecká Lesná cu hramul “Sfânta Maria, Regina Îngerilor”, întemeiată de Mihai Walach.