vineri, 6 iulie 2012

.....ÎN ACTE ŞI DOCUMENTE


Ruinele de la Chelmac II

Pertinenţele cetăţii-castel Eperjes  (Protocoalele capitlului din Orod, 129 v, nr.2,  DL 36349)

Ruinele cetăţii Eperjes se întind pe o suprafaţă de aproape jumătate de hectar, aşezate pe malul unui braţ mort al Mureşului, care în trecut descria o buclă puternică (nu este exclus ca iniţial, fortificaţia să fi fost situată într-o insulă).


Mureşul la Chelmac în 1784 (înainte de regularizare a cursului râului, desen: Emanuel von Breüning, 1784 – MOL, S 12 Div XIII No 0052)



Mureşul la Chelmac în 1785 (după regularizarea cursului râului, MOL,S 12 Div XIII no.0024:2)

“Se distinge pe teren un zid lung, orientat E-V, care măsoară 40 m şi are o grosime de 3,2 m. Structural el este format dintr-un emplecton din piatră de carieră şi puţină cărămidă, iar feţele zidului erau realizate din piatră ecarisată. Înălţimea păstrată este variabilă, măsurând de la nivelul actual de călcare între 0,5 m şi 3 m înălţime. Se mai păstrează fragmente de zidărie masivă cu aceeaşi grosime de 3,2 m la V de acest zid lung. Ele au orientarea N-S şi se leagă de zidul lung. Atât la zidul vestic cât şi la cel orientat E-V au fost surprinse locuri de tragere pentru armament, pe direcţia E şi N, care blocau în acest fel accesul pe culoarul Mureşului.” (cIMeC - Rapoarte preliminare de cercetare arheologică)



Ferestre de tragere [1]

Ferestre de tragere [2]

Ferestre de tragere [3]

 
În evul de mijloc stăpânii cetăţilor se schimbau destul de frecvent, pe cale de susccesiune, vânzare, dar şi în urma unor zălogiri sau acte de violenţă. Apoi cetatea a fost “botezată” după numele noului stăpân, sau cel mai des, acesta a adăugat numele cetăţii în faţa numelui său, aşa cum a fost  şi  în cazul lui Ioannis Patochy de Eperies alias de Iregd.

Nu există informaţii istorice despre începuturile fortificaţiei definită drept castel (Castellum Eperÿes). Este menţionată ca funcţionând în 1511 (Protocoalele capitlului din Orod, 129 v, nr.2) şi, probabil, a rezultat din reşedinţa familiei Patócsy de Eperjes, odată cu răspândirea armelor de foc, în perioada primelor incursiuni turceşti.


 Un drum îngust şi pietruit (ce duce spre Mureş) trecea pe lângă turnul de poartă [4]

În anul 1511 cineva a socotit necesar să consemneze în Protocolul capitlului din Orod (Arad) pertinenţele cetăţii Eperjes (1): “Bona Johannis Pathochy castellani Eperyes cum pertinetiis suis..” – în posesia bunului Ioan de Patócs, castelan de Eperjes, existau la acea dată treizeci şi una de sate şi trei predii.


Printre satele enumerate în document figurează mai multe aşezări care există şi în zilele noastre, ori le putem localiza după toponime: Belothinch (Belotinţ), Hozywazo (Hususău), Kewlmeg (Chelmac) şi Zabaacz (Zăbalţ). Între Lalaşinţ şi Bata, hărţile din a doua ridicare topografică arată locul hanului Kamenicza (fostul sat Kamencz). La vest de Chelmac Dealul Spinilor păstrează numele satului Thwskew (Tüske = Spin), iar la vest de Bata harta indică Valea Sulinţ (Swlyicz) şi Dâmbul Parai (Paray). Satul Podmagora se situa, probabil, la vest de Zăbalţ, la poalele muntelui Măgura.


Stema familiei Patócsy, Cetatea de Baltă (Erdélyi Múzeum.1897. 306. l)

A avut de suferit cetatea de pe urma răsculaţilor lui Gheorghe Dózsa? Nu avem date, dar  ameninţarea unui atac exista, fiindcă în această perioadă comitele de Hunedoara, Petru Patócsy, şedea cu oamenii săi la Hyregdh (2), aşteptând armata voievodului şi alăturându-se lui Ioan Zápolya, când acesta trecea prin Deva, pentru a depresura Timişoara.


“Datum … prope possessionem nostram Hyregdh vocatam anno Domini millesimo quingentesimo decimo quarto – Dată în apropierea proprietăţii noatre, numită Hyregdh, în anul 1514.

Petru Patócsy, comitele de Hunedoara, dispune tuturor persoanelor din comitat să sprijine nobilii enumeraţi în prezenta scrisoare, precum şi pe  familiares-ii  acestora  să ajungă cu bine (duc o cireadă de boi şi una de porci) şi nevătămaţi în cetatea Hunedoarei. (MOL, DL 47094)

Cetăţi de pe valea Mureşului: Cenad, Nădlac, Felnak, Ceala, Zeudi/Frumuşeni, Arad, Păuliş, Şoimoş şi Lipova (Nova totius Ungariae description, Matthias Zündt, Nürnberg, 1567)

Turcii au ocupat cetatea Eperjes la sfârşitul lunii septembrie 1551. Nu avem date dacă apărătorii au predat-o sau au părăsit-o, refugiindu-se într-un loc mai sigur. Probabil, s-au retras la Lipova, unde staţionau trupele lui Francisc Patócsy, căpitanul cetăţii Gyula, şi voievodul Andrei Báthori. În primăvara anului următor, când regele Ferdinand dă ordine lui Castaldo să completeze proviziile alimentare ale cetăţilor rămase neocupate de turci, răspunsul condotierului Italian suna astfel: “….quia Solimos, Eperjes et alia castella super Marusium sunt in Turcarum potestate, et quibus et a quibus haberi vel impediri possunt victualia…” – fiindcă Şoimoş şi Eperjes şi alte cetăţi situate mai sus de Mureş sunt în puterea turcilor, de unde şi prin care se pot procura sau captura alimentele….(Történeti Lapok, Kolozsvár, III.508.l)

(Castaldo conducea atunci asediul Lipovei, şi ca “martor ocular” cunoştea foarte bine situaţia cetăţilor din vecinătate.)

Newe siebenbürgische Victorien mit Lippa, Temeswar und anderen Orten, 1596 (Noi victorii obţinute de transilvăneni la Lipova, Timişoara şi alte locuri, foaie volantă din 1596)

Cetatea Făgetului în planurile lui Marsigli.

În vara anului 1595 bătrânul şi experimentatul ban al Caransebeşului, Georg Borbély (3) a început noi acţiuni antiotomane, cucerind Făgetul în zilele de 13-14 august, iar după această victorie ia cu asalt Lipova. Atunci trupele turceşti abandonează apărarea cetăţilor mai mici.

 Balthasar Guerin, Histoire du royaulme de Hongrie (Nancy, 1604, p.149)

 
“Devictis in hunc modum Barbaris, dum nostri Lippam contendunt, Turcae, qui Eperjesi errant, metu eorum, quae Facziadensibus evenisse audiverant, igne tectis iniecto castellum inflammant, ipsique ex eo profugiunt.” –  Învingând în acest mod pe barbari, în timp ce ai noştri se străduiau să ajungă la Lipova, turcii din Eperjes, auzind că Făgetul a căzut, au incendiat cetatea dând foc acoperişului, ei înşişi au fugit. (Baranyai Decsi János Magyar Históriája, Pest, 1866, 198.l)
Sigiliul comunei Chelmac, 1835

KELMÁK KÖZSÉGNEK PETSETIE TEM. VGYE.

În 1602 la Chelmac nu mai găsim nici cetate, nici Patócsy-eşti. La 16 iulie Wolfgang şi Blasiu Kamuti de Szentlászló primesc pentru zece mii de florini de aur locul cetăţii.

Georgius Basta…s.caes. Maiestatis in Transylvania generalis Capitaneus…totale et integrum fundum castelli Eperjes nuncupati cum totalibus adiunctis sibi possesionibus, portionibusque suis possessionariis ac praediis in comitatu Orodiensi existentibus…Volfgango et Blasio Kamuthy….inscriptionis titulo dandas, obligandas esse duximus” – Georgius Basta, căpitanul transilvan al Majestăţii Sale Împăratul…am predat cu titlu de zălog întreg locul şi lotul complet al micului castel numit Eperjes, situat în comitatul Orod, împreună cu satele, părţile şi pustele aparţinătoare, lui Wolfgang şi Blasiu Kamuti de Szentlászló… (Haan Lajos: Békés vármegye hajdana, II, 211-212.l)

................

1. Pe marginea paginii observaţia: legate textum (text de succesiune), dar poate fi vorba şi de  vânzare-cumpărare sau zălogire.

2. Aşezare dispărută, între Chelmac şi Hususău. A nu se confunda cu Iwreghd/ Ürögd, sat existent cândva în apropierea localităţii Murani !

3. “…Din naştere de jos şi înainte de a se fi îndeletnicit cu armele era bărbier şi în această calitate slujise şi pe regele Ştefan [Báthory]…” (Hurmuzaki, XV/1, p. 499.)