.....ÎN ACTE ŞI DOCUMENTE

Voievodul  Ştibor I.

Cetatea Beckov (desen: József Könyöki, 1882/89, OMvH Tervtár ltsz.K 1074)

“Maria, regina Hungariae,… donationem castri Bolondoucz Stiborio de Stiboricz, pro ipso ac  fratribus iure perpetuo factam, confirmat.” – Regina Maria confirmă dăruirea cu drept de veci a cetăţii Bolondóc/Beckov, de către Sigismund, lui Ştibor şi fraţilor săi. (Fejér: CD X/1, 367; ZsO I, no 654)

După moartea lui Ludovic I frâiele regatului au ajuns în mâinile reginei văduve, Elisabeta Kotromanić. Avea să lupte de la început cu grele încurcături politice interne şi externe. Elisabeta căuta să-i asigure fiicei sale Hedviga tronul Poloniei, la care se adăuga conflictul ei cu Sigismund de Luxemburg, logodnicul celeilalte fiice, Maria, încoronată rege al Ungariei. (1)

Iniţial, Poloniei a fost “promisă” Maria, de fapt ea ar fi moştenit ambele coroane. Pentru a accepta o femeie pe tronul ţării, stările poloneze au pus condiţia ca Maria să locuiască la Cracovia, dar ambiţioasa bosniacă nu a renunţat la puterea deţinută ca regentă în Ungaria, şi la Cracovia a fost trimisă Hedviga. Se pare că în acest demers regina văduvă a fost susţinută şi de către Ştibor, cel puţin aşa se poate interpreta o frază din diploma prin care

-          Sigismund donează lui Ştibor cetatea Čachtice (DL 7762),  pentru meritele sale  a longis retroactis temporibus  în slujba domine  Elisabeth matri  Regine  Hungarie

 

Portretul Mariei de Anjou (stema familiei Forgách – DL 60103)

Dacă Polonia a ieşit relativ repede din anarhia tranzitorie apătută în urma destrămării uniunii personale polono-ungară, la Buda aristocraţia de curte ştia foarte bine că prezenţa Mariei pe tron nu poate fi decât temporară. La început s-au format două grupări, partizanii celor două regine şi magnaţii care vroiau neapărat un bărbat  pe tronul Ungariei, în persoana lui Sigismund. Regina văduvă însă căuta alt mire  pentru Maria, şi a logodit-o cu  Ludovic de Orleans, fratele regelui francez Carol al VI-lea. A fost o alegere nefericită. Franţa îl susţinea pe contra-papa de la Avignon şi astfel Ungaria a ajuns în tabăra adversă Romei, în conflict cu Regatul Neapolelui şi cu Sfântul Imperiu Romano-German. S-a format şi o a treia grupare, a nobilimii din Părţile Sudice, în frunte cu fraţii Horváti (Ioan, ban de Mačva şi Paul, episcop de Zagreb). Ei doreau un rege din dinastia angevină, în persoana lui Carol de Durazzo, regele Neapolului (ultimul descendent în linie bărbătească a Casei de Anjou, ramura siciliană), pe care l-au şi invitat pe tronul Ungariei. Regina Elisabeta a renunţat imediat la planurile ei anterioare, urgentând căsătoria lui Sigismund cu Maria. Dar, spre ciuda lui Sigismund, încoronarea lui nu a mai avut loc. Partida napolitană fiind mai puternică, Carol “Parvus”(cel Mic) vine în ţară, şi la 31 decembrie 1385 este încoronat.  Sigismund fuge în Cehia. Încet-încet s-au creat toate premisele unui război civil, catastrofa însă se va produce în momentul când, după o domnie de numai 39 de zile, Carol este asasinat (DL 58652).

Sigiliul lui Wentzel de Luxemburg, regele Cehiei

Sigismund nu renunţă la zestrea Mariei, la regatul Ungariei, şi fratele său  Wentzel,  rege ceh şi romano-german, în primărava anului 1386 îl readuce în Ungaria. Cu Sigismund a venit şi Ştibor.

-          la 15 septembrie 1386 (DL 17891) Ştibor este amintit ca magister curiae al Markgrafului de Brandenburg (titlul lui Sigismund la acea dată).

Dar nici partida napolitană nu se lasă mai prejos. Pentru a-şi impune propriul candidat, de data aceasta pe fiul minor al lui Carol cel Mic, Ioan Horváti şi Ioan Palisnai, prior de Vrana, au răpit pe cele două regine.(2) În ambuscadă sunt ucişi membrii escortei regale şi palatinul Nicolae Garai.

 

Sigiliul episcopului de Zagreb, Paul Horváti (DL 66544)

S  PAVLI  EPISCOPI  ECCLE  SIE  ZAGRABIENSIS

Reginele în captivitate, palatinul mort. În lipsă de soluţii, Sigismund primeşte un titlu creat în grabă, cel de “Căpitan al Ungariei”, şi este numit regent. În ianuarie 1387 el intreprinde o contraacţiune pentru recuperarea reginelor, care însă s-a împotmolit în faţa cetăţii Gomnec.

-          Ştibor este prins şi torturat la Novigrad (ZsO I, nr.1105)

 

Cetatea Uhrovec  (desen: József Könyöki, 1882/89, OMvH Tervtár ltsz.K 8378)

La 1 august 1389 Sigismund donează cetatea regală Zayugróc/Uhrovec lui Ştibor şi fraţilor săi  “…..pro redempcione ipsius domine Maria Regine et nostri honoris incremento toto posse  laborans, per eosdem nostros infidels subdole detentus in eorundem vinculis, non sine magnis damnis et corporis sui infirmitate… “…pentru răscumpărarea persoanei Reginei Maria şi a cinstei noastre, a depus tot efortul posibil, de aceiaşi infideli (Johannis Horwathy şi Johannis de Palychna) printr-o înşelăciune a fost reţinut, nu fără a suferi răni grave şi corpul său o infirmitate…

După zadarnica campanie, mai marii Ungariei s-au întors la Buda şi l-au ales rege pe Sigismund.

 Stiborius de Stiboricz, voievod al Rusiei/ Halici-Lodomeria (DL 102956)

-          Înainte de 25 septembrie 1387 Ştibor împlinea funcţia de voievod al Rusiei/Halici-Lodomeria (DL 102956),

cel mai probabil până spre sfârşitul anului, când Polonia ocupă Haliciul. Ascensiunea ierarhică a lui Ştibor  a continuat,

-          Sigismund i-a încredinţat cheia de nord-vest a regatului, la 11 ianuarie 1388 fiind amintit comite de Poson. (ZsO I, no.389)

-          1a 15 ianuarie 1389 Ştibor şi cei doi fraţi ai săi, Nicolae şi Bichno, sunt primiţi în rândurile baronilor, şi depun jurământ de credinţă faţă de rege. (DL 7470)

Ştibor şi  fraţii săi sunt primiţi în rândurile baronilor (DL 7470)

-          La 10 septembrie 1393 Sigismund zălogeşte cetatea regală Szúcsa/Dolná Súča, pentru suma de 3.000 de florini, lui Ştibor şi fraţilor săi. (DL 7892)

-          Ştibor are casă la Buda şi este în relaţii de afecere cu juratul Grolonthal (aurifaber, posibil, deoarece peste câţiva ani este menţionat atelierul unui aurar, pe nume Gralandas, la parterul casei lui Ştibor – Levéltári Közlemények, 42., 241.l.)

-          22 mai 1394, Sigismund dăruieşte cetatea Jókő/ Dobrá Voda comitelui de Poson şi Trenčín, Ştibor de Ştiboricz, şi cetăţile Korlátkő/Cerová, Detrekő/Plavecký hrad, Berencs/Prodranč, şi Scharfenstein/ Buková lui Ştibor şi fraţilor săi Nicolae şi Bichno. (DL 3568, 3457, 3962, 6163, 7942)

-          4 mai/10 iunie 1395 Ştibor este  numit în funcţia de voievod al Transilvaniei (DL 71836)

 

“Grand bascinet”, circa 1390

(L’Armeria del Palazzo Ducale a Venezia, Nr. Inv.: C95)

Itinerariul lui Ştibor decembrie 1395 – 27 decembrie 1397

8 decembrie 1395 – Košice

28 mai 1296 – Cluj

1 iunie – Cincu

august – Transalpina

“… iubitul nostru credincios,…domnul Ştibor, voievodul nostrum din Transilvania şi comite de Poson şi de Solnoc…..împotriva necredincioşilor turci şi a tovarăşilor lor, … când am năpustit prin Timişoara spre Bulgaria, susnumitul domn Ştibor voievodul, strângând o puternică ceată şi oaste de bărbaţi credincioşi, anume din părţile noastre ale Transilvaniei, şi de alţi oameni luptători de ai săi şi de nobili, şi steagul (banderia) său având îndeajuns sprijin ostăşesc ….., a tăbărât pe altă cale, anume prin Transalpina, unde duşmănosul Vlad voievodul….ieşindu-i în cale, [Ştibor] a dat cu acesta, vitejeşte, o mare bătălie……l-a învins şi l-a întrecut pe Vlad voievodul….fiind greu rănit acolo numitul Vlad, care se dădea drept voievod. Şi de acolo, înaintând cu oştile sale,….pentru ca să ne slujească cu credinţă, şi-a mutat tabăra şi a ajuns până la oastea noastră de lângă cetatea Nicopolul Mare din Bulgaria,….Şi atunci luptându-se acolo, lângă pomenita cetate Nicopolul Mare…, cu cea mai mare tărie, într-o bătălie deschisă, cu soartă schimbătoare……a primit o rană grea, chiar sub pomenita cetate, fiind lovit de o piatră mare……

Cronica bătăliei de la Nicopole, povestită de Sigismund în documentul regal cu numărul de referinţă DL 8283.

….Şi apoi, fiindu-ne soarta potrivnică….puterile oştirii noastre fiind, vai, aproape cu totul frânte şi sfărâmate….fugind fără de voie spre Transalpina, am făcut…drumul înapoi, împreună cu numitul domn Ştibor şi cu ceilalţi puţini prelaţi şi baroni, şi apoi…..am trimis pe sus zisul domn Ştibor….în regatul nostru….ca să păzească şi să ţină regatul nostru în lipsa noastră. Iar el,….înaintând fără oprire spre părţile noastre ale Transilvaniei….cârmuind în liniştea păcii pomenitele noastre părţi ale Transilvaniei, le-a păstrat neatinse şi nevătămate pentru maiestatea noastră.” (DL 8283)

13 noiembrie – Slimnic

31 ianuarie 1397 – Cluj

2 mai – Buda

octombrie – Timişoara

9 decembrie – Făgăraş

27 decembrie – Cincu

 

“Grand bascinet”, circa 1400/1420

(Brescia, Museo Civico delle Armi Marzoli, Nr.Inv.E 1 inv.272)

Itinerariul lui Ştibor în anul 1398

21 mai 1398 – Lipova

2 iunie – Cluj

27-30ctombrie – Haţeg

15 noiembrie – Szeremle (sud-estul Ungariei)

31 decembrie – Sibiu

-21 ianuarie 1398, regele îl întăreşte pe Ştibor în toate drepturile sale de proprietar (DL 8295)

- 2 aprilie, Ştibor  fixează cetatea Beckov ca dotă pentru soţia sa Dobrochna (ZsO I nr.5243)

-23 iulie, papa Bonifaciu al IX-lea încuviinţează ca Dobrochna să primească, în timpul postului din partea confesorului şi a medicului, dezlegare la carne şi la lapte (Monumenta Vaticana 1/4,CVIII)

 

          

Urmele cetăţii Haţegului. La 5 august şi 31 decembrie 1398 actele îl menţionează pe de Minori Stiboricze (3), castelan al cetăţii (TT, 1889, p.735) 

http://www.cetati.medievistica.ro/cetati/Transilvania/S/Subcetate/Subcetate.htm#_ftn45

Itinerariul lui Ştibor în anul 1399

1 ianuarie  – Sibiu

17 ianuarie – 1 februarie – Turda

18 aprilie – Visegrad 

-  23 martie 1399, scrisoarea lui Sigismund către comitele curial Ioan Pásztai: a primit  înştiinţare de la Mircea, voievodul transalpin. Baiazit adună o mare armată la Adrianopol şi în cinci zile turcii pot ajunge la Dunăre. Cere ajutorul regelui, Sigismund vine în Transilvania, dar ştirea s-a dovedit a fi o alarmă falsă. (DL 42705) Va pleca înapoi la Visegrad, însoţit de Ştibor.

…………………………

1. Prin praefectio / prefacere în urmaş masculin

2.Răpite în iulie l386, reginele sunt ţinute în cetatea Ivánc/Gomnec (în apropierea localităţii Bosiljevo Čazmansko), apoi la Novigrad. În ianuarie 1487, din ordinal priorului de Vrana, potrivit cuvintelor reginei Maria (DL 7309), Elisabeta Kotromanić a fost sugrumată sub ochii ei. Maria va fi eliberată în iunie 1387 de către veneţieni, de căpitanul Giovanni Barbarigo. Probabil atunci s-a petrecut şi eliberarea lui Ştibor.

3. Nepotul lui Ştibor. Unul dintre cei doi fii ai lui Bichno (Andrei), Mosticz sau Ştibor. În documente cei doi folosesc numele de Minori Stiboricze.

STIBORIUS DE STIBORYCZ

“.....fluvij Wag Dominus “......stăpânul râului Váh

Portalul bisericii din  Nové Mesto nad Váhom (Slovacia)

Rar este pomenit, mult mai rar face obiectul unor studii ale istoricilor din Ungaria un nobil polonez, chiar dacă el a jucat un rol însemnat în istoria societăţii feudale ungare. În lupta inegală pe care a dus-o tânărul Sigismund de Luxemburg pentru stabilizarea puterii regale, şi pe care cu greu a câştigat-o în 1404, reazămul său a fost Ştibor, partizanul şi sfetnicul său statornic şi devotat. Dacă Filippo Scolari căuta conştient să se integreze în aristocraţia ungară,  Ştibor a avut soţie poloneză, s-a înconjurat de oşteni polonezi şi germani din Silezia, din rândurile lor şi-a ales castelanii. Practic, “nu ţinea” unguri în anturajul său.......şi posteritatea cu plăcere l-a uitat.

Pentru a-i face un portret demn de crezare datele sunt insuficiente şi nu depăşesc tipul celor furnizate de un Curriculum Vitae, iar noi chiar şi pe acestea le cunoştem incomplet şi inexact.

Fragment de piatră decorată cu elemente din stema familiei Ştiboricz (1), descoperit în Castrum Buda (MNM, foto: Pál Lővei)

Numele lui Ştibor apare pentru prima dată într-un document din 13 februarie 1362, când el şi doi fraţi ai săi, Nicolae şi Bichno (Andrei) cedeaza lui Moszcicz, tatăl lor vitreg, partea lor moştenită din domeniul Ştiborcze în schimbul aşezării Zlotnik.

“.....strenuus miles dominus Moszcicz Palatinus Cuyaviensis, et sui filiastri sic nominati videlicet Nicolaus, Bichno, Czibor......Nicolaus as annos viginti, Bichno ad decimum octavum, Czibor ad quindecimum annum, hereditatis partem eorum Cziborcze dederunt.... ” - bravul cavaler Moszcicz, palatinul Cuiaviei şi fii săi vitregi....Nicolae în vâstă de douăzeci de ani, Bichno de opsprezece, Czibor de cinsprezece ani, oferă  partea lor moştenită..... (Leon Rzyszczewski: Codex Diplomaticus Poloniae I  p., 217)

Nu cunoaştem numele părinţilor lor. Ian Długosz, cronicarul “oficial” al polonezilor, spune că Ştibor provine din casa Ostoja (“Stiborius de Stiborzicze de domo Ostoj.” - Historia Polonica, X, Leipzig, 1711, p.146), din regiunea Bydgoszcz. Despre prima parte a vieţii sale doar presupuneri putem face, fără nici o dovadă scrisă.

 Simonis Straovolsci: Sarmatiae Bellatores, 1633

 “Ludovico Poloniae et Vngarie Rege bello cum Venetis, atque deinde cum Bulgaris decertante, cum alii plures Sarmatae (aici, polonezi) suo stipendio merebant, tum Sciborius Sciboritius quoque manu et ingenio promptus” – Regele Ludovic al Poloniei şi Ungariei, în războiul cu Veneţia apoi în lupta cu bulgarii, avea mulţi polonezi vrednici de susţinerea sa, atunci s-a evidenţiat şi Sciborius Sciboritius prin acţiune şi inteligenţă. (Simonis Straovolsci: Sarmatiae Bellatores, 1633, p.80) 

Sigiliul lui Sigismund, Markgraf de Brandenburg, 1386 (DL 7219)

Printre acei polonezi au fost, probabil, şi cei doi fraţi ai lui Ştibor. Împreună vor fi şi în viitor, cu arma în mână, alături de Sigismund, de care polonezul şi-a legat soarta când acesta era doar “căpitan suprem al Ungariei”, rămânându-i fidel până la sfârşitul vieţii şi apărându-l în toate împrejurările critice, prin care a trecut.

Valea râului Váh

Ştibor îşi va spori averea funciară prin noi şi noi donaţii regale (Nicolae şi Bichno figurează coproprietari de fiecare dată). În 1397 stăpâneşte deja toată valea râului Váh, circa 3500 de kilometri pătraţi. Cu trecerea timpului a devenit indispensabil pentru rege (2), încât în 1397, când Dieta de la Timişoara a adoptat o hotărâre care interzicea străinilor să  deţină demnităţi în stat, Ştibor a fost  primul scos de sub incidenţa deciziei (3) – “emittimus et emitti faciemus......Magnificum virum dominum Stiborium wayuodam.....excipiemus...” (MTT, III, 226 - 227.l)  La presiunea nobilimii răsculate, la începutul anului 1402 Sigismund îl eliberează din funcţia de voievod şi îl trimite în Polonia. I se ia şi titlul de comite de Poson, dar Ştibor, fără titluri şi demnităţi, sprijinindu-se pe propria avere, continuă să apere puterea lui Sigismund. Drept răsplată pentru devotamentul său poate fi interpretată titulatura primită în 1404: ”Comes ac totius fluvij Wag dominus” (a fost inventată de Sigismund, special pentru Ştibor).

“Nos Stiborius Comes ac totius fluvij Wag Dominus” (Dl 43062)

Era pe moarte când, la 16 ianuarie 1414, la Buda (4), a fondat mănăstirea şi prepozitura din Vágújhely/Nové Mesto nad Váhom, şi la 25 februarie, la Piacenza, Sigismund ştia deja că voievodul Ştibor nu mai este în viaţă.(ZSO IV, nr.662; DL 10179)

Actul de fondare a prepoziturii din Nové Mesto nad Váhom (Farsky Úrad Nové Mesto nad Váhom U 1042 / 4)

Documentele scrise vorbesc despre cinci personalităţi din rândul aristocraţiei laice care, ca o recunoaştere a meritelor lor, au fost înmormântaţi în bazilica regală de la Székesfehérvár (Alba Regia): Filippo Scolari (DL 87996), Ştefan Rozgonyi, comite de Timiş şi soţia sa Cecilia (DL 11889), Ladislau Buzlai, magister agasonum (Teleki XII, 192. l), şi Francisc Hag, condotierul ceh al regelui Matias, căzut la Šabač (Cureus: Gentis Silesiae… p.195). Azi ştim că tot aici au fost îngropaţi palatinul Filip Drugeth, voievodul Nicolae Marczali şi Ştibor. 

Fragmentul unui colţ din lespedea funerară, din marmură roşie, a voievodului Ştibor (5)

 deus miseratur. a[n]ime  h.../....; et. olym. u[ay]uod]e .../..../....decime. anno

.........................................

1. Stema familiei Ştiboricz: scut cu însemnele neamului Ostoja, cimier: cap de dragon scuipând foc.

STIBO ---DE  STIBORIC  (Stibor comite de Poson, 15 ianuarie 1389 - DL 7470)

2. Paulus de Armaninis, solul principelului de Mantua, trimis în toamna anului 1395 la curtea lui Sigismund, raportează despre vizita sa făcută voievodului. Regretă faptul că stăpânul sau nu a trimis o scrisoare şi lui Ştibor, baronul iubit al regelui. (“Magnifico et potenti domino domino Stiborio fratri et amico carissimo”) Din raport reiese că regele este ţinut în frâu de baroni, nu este stăpân al situaţiei, şi Ştibor e un fel de faiseur al tuturor problemelor politice şi financiare ale regelui. (ÉTT, XX, 43-44.l.)

3. În urma înfrângerii de la Nicopole, în cercurile conducătoare ale Ungariei a pornit din nou un curent ostil lui Sigismund şi străinilor aduşi de rege în ţară şi ridicaţi la demnităţi înalte. Sigismund a făcut excepţie cu trei persoane: cu voievodul Ştibor, cu episcopul de Zagreb şi cu Maternus, episcopul de Transilvania. Exceptarea lor ar fi durat până la 1 ianuarie 1398 (vsque octavas festi Natiuitatis), dar această hotărâre nu a fost dusă la îndeplinire, şi la 28 iunie 1401 Bubek Detre şi câţiva baroni, la îndemnul arhiepiscopului de Strigoniu, l-au pus sub pază pe Sigismund (“porcul de ceh”) cerându-i să renunţe la străini, în primul rând la Ştibor.

Blazonul episcopului Eberhard Albeni, Zagreb

“Dum numerabatur annus …tunc Hungariae proceres ceperunt legitimum suum regem Sigismundum: famulos eius spoliaverunt: advenas vero Polonos, Bohemos, Teutones, Suevos, Francones et Rhenanos e suis terris, velut pecora, domino destituta, exegerunt - Numărând anul….atunci persoane distinse ale Ungariei l-au prins pe Sigismund, regele lor legitim: pe slujitorii lui străini polonezi, cehi, germani, şvabi, francezi şi renanieni, destituindu-i din demnităţi, ca pe nişte dobitoci, pe pămâturile lor i-au izgonit” – relatează cronicarul Eberhard Windecke. (MTT, III., 227. l)

Spre marea lor mirare Sigismund, în cazul voievodului, nu a cedat, şi a preferat să stea captiv la Visegrád, apoi în cetatea fraţilor Garai, la Siklós...şi Ştibor i-a asigurat din nou victoria împotriva răzvrătiţilor.

“Heu dolor! Serenissimus dominus noster, gratiosissimus rex Ungariae, a perfidies Ungaris ex eo quod hospites et alienigenas in regno servavit, est detentus, sed custodiente altissimo in nulla parte corporis sui offenses, in castro V. detinetur:…- Ce durere ! ……domnul nostru……regele Ungariei, pentru că oaspeţi şi străini servesc în regat, de unguri perfizi este reţinut în cetatea V. (Visegrád), dar cei care îl reţin nu l-au ofensat fizic…” – scrie Ştibor regelui ceh, Wentzel de Luxemburg. (František Palacký: Geschichte von Böhmen, III, S.133) 

 Castrum Buda (după Joseph de Haüy, 1687)

4. Una din casele lui Ştibor era situată în vecinătatea casei plebanului bisericii Beate Virginis (DL 10063), pe latura sudică a străzii Lată, în faţa capelei Sfântul Gheorghe (DL 88130).

…in domo nostra Bude in vicinitate domus plebani beate virginis ecclesie parochialis situate - …în casa noastră din Buda, situată în vecinătatea casei plebanului bisericii parohiale Beate Virginis…. (DL 10063)

5. La sfârsitul secolului al XVIII-lea, câteva fragmente din lespedea de pe mormântul lui Ştibor erau încastrate în zidul oraşului

Desenul lui Ioannes Papai, sfârşitul secolului al XVIII. (Magyar Ferences Leveltár, Manuscriptum patris Josephi Jakosich a Buda, publicat: Pál Lővei în Budapest régiségei XXXIII, p. 109)

Fragmentul reprezentând trunchiul îmbrăcat în armură a fost recuperat în timpul unor săpături de salvare în 1923, iar colţul lespezii, stema şi capul (din şapte fragmente) au apărut la începutul anilor ‘70, cu ocazia unor lucrări de canalizare.

 

(SzIKM, nr.inv 5863)