joi, 14 februarie 2013

ÎN ACTE ŞI DOCUMENTE…


Arad. Registrul conscripţiei din 1715.
Locuitorii contribuabili ai oraşului:


Jacobus Fonczelt, magistrat; Balthazar Hekmon, neguţător; Jacobus Kebel; Christophorus Staikele, preparator de cafea; Joannes Binkler; Joannes Nimeth; Casparus Kolb, lăcătuş; Josephus Suzalan, negustor; Martinus Kromer, cizmar; Urbanus Kobl, dulgher; Christianus Torffmayer, brutar; Georgius Boktel, dogar; Simon Sikenhoffer, vizitiu; Georgius Baurik; Thomas Csimermon; Adamus Luger, zidar; Georgius Kurtner, vizitiu,  Thomas Svorcz; Michael Miklich, croitor; Joannes Pruk Miler, morar;


Michael Trikel, morar; Thomas Lonczmon; Joannes Hyeronimus; Nicolaus Martin; Thomas Leffelspergh, dogar; Venceslaus Rikter, făurar; Thomas Klauszner; Balthazar Filkmon; Joannes Vőrős, vizitiu; Joannes Moricz, vizitiu; Franciscus Kos, dulgher; Georgius Makovics, croitor; Gothardus Wais, croitor; Simon Otter; Mathias Fisser; Georgius Jarich, măcelar; Sobina Tentlerin, văduvă de măcelar; Anna Balantin, văduvă de ?; Eva Pokhin, văduvă; Joannes Krausz;




Paulus Raikord; Thomas Salamen; Georgius Sloszer, vizitiu; Joannes Carolus Sloszer; Vitus Pinchan, vizitiu; Joannes Thanpergh, cărămidar; Joannes Heller; Venceslaus Svorcz; Andreas Baiszer; Joannes Martinus Stingl; Georgius Mihaly, negustor; Georgius Koszta, negustor; Marcus Belli, negustor; Michael Krechan, negustor; Joannes Subin, măcelar; Milutin Therzia, tăbăcar; Petrus Vlah, negustor; Radiszav Mercator; văduva Sztipanovics; Georgius Csiszar, săbier;



Antonius Veszelin; Blasius Milner, morar; Jovan Csurcsia, tăbăcar; Marian Quaestor; Martinus Kovacs, croitor; Milos Aradi, negustor; Baiacz Prodan, arendaş; Radak Csurcsia, tăbăcar; Joannes Racz; Nicolaus Racz; Gabriel Racz; Marcule Mercator; Joannes Thodor, pantofar; Mihat Popovics; Georgius Csizmazy, pantofar; Thodor Vlah; Zivan Cserkvenin; Franciscus Mihaly; Budin Rado, ?; Jacob Strangar;


Andreas Lakatos, dulgher; Georgius Szablya, cărămidar; Abraham Mittar, croitor; Kussa Sartor; Janko Thot; Nicola Dugovrath; Georgius Terzia, croitor; Véllya Racz; Jovan Zapangyi, ?; Dragoly; Zivan Loncsar, olar; Radiszav; Racz Mihok; Joannes Marko, negustor; Stephanus Kelemen; Aradi Istok; Mihat Vido; Georgius Szász; Georgius Horvath; Marcus Magyar; Petrus Magyar; Joannes Szalay, morar;


Georgius Csacsék; Bennua Huber, dogar; Joannes Plekinger; Georgius Riffentoller, vizitiu; Henricus Libertus; Georgius Kolosvary; Andreas Szaich, croitor; Josephus Németh; Mittar Racz, ?; Mali Mihath;

Suma sumarum: coloniştii au
-         pământ arabil/ cubilorum (1 cubilorum = 0,28 ha ) 81
-         fâneaţă/falcastrum (1 falcastrum = 1 ha ) 170
……………
Partea  “transfluvium Maros” este sub puterea turcilor…...teritoriul oraşului este folosit nu numai de negustori şi lucrători,  este utilizat şi de soldaţii sârbi…….






luni, 4 februarie 2013

ÎN ACTE ŞI DOCUMENTE…


Cetatea Pomezeu


Conscripţie urbarială pe domeniul Kornis, Pomezeu şi zona Beiuşului, 1704 (MOL, UC 168:40)

Situată în partea central-sud-estică a Bihorului, la limita de est a localităţii cu acelaşi nume, cetatea Pomezeu a fost un „conac” nobiliar (curte) fortificat, fiind socotit, alături de Sâniob şi Piatra Şoimilor/Şinteu,  un fel de cetate secundară ori de sprijin a Oradiei. Cetatea a funcţionat o perioadă foarte scurtă de timp. Nu este menţionată în documente mai vechi de secolul al XVI-lea, şi va înceta să existe odată cu existenţa principatului transilvănean însuşi.


Planul ei, desenat în secolul al XIX-lea de pictorul Francisc Storno, conturează un zid de incintă de forma unui patrulater alungit (47,10 m lungime, 27,80 m lăţime) pe direcţia nord-sud – latura estică prezentând un pronunţat rezalit – , cu bastioane de mici dimensiuni pe colţuri. În 1878, istoricul Rómer Flóris menţionează existenţa unui şanţ cu apă, pentru apărarea ansamblului şi urmele unui turn interior, rotund, în colţul sud-vestic al fortificaţiei.

Zidurile groase de 1,70-1,90 m, au fost făcute din piatră de carieră legată cu mortar cu pietriş, dar în structura lor se pot observa şi cărămizi vechi. Pe faţa lor interioară se văd urme ale fostelor galerii de strajă. Prezenţa ferestrelor de tragere indică de asemenea rolul defensiv pe care l-a avut castelul-cetate de la Pomezeu (1) Urbariul din 1752 consemna prezenţa a două porţi, una orientată către sud (2), şi lucrări de consolidare la o pivniţă boltită, în zona centrală a cetăţii. Conacul propriu-zis, cu etaj, era într-o stare avansată de degradare, fiind practic nefolosibil, cu excepţia unei aripi a clădirii. La cca. 80 de paşi de cetate, în faţa porţii de sud, se afla o capelă în ruină, cu absidă semicirculară pe latura de est, transformată într-o mică berărie (3). Astăzi, din cetate se mai păstrează un singur sector de zid, orientat nord-vest-sud-est, măsurând cca. 25 m lungime, înălţimea conservată oscilează între patru şi cinci m. Urmele şanţului de apărare nu mai sunt vizibile la nivelul solului.



Prima menţiune a unei posibile fortificaţii din jurul conacului ar fi din anul 1558: canonicul de Oradea, Georg Balbochay, s-a întâlnit personal cu Mihai de Tileagd în „cetatea construită din piatră – castrum lapideum de la Pomezeu (4). La 19 septembrie 1595 a fost pomenită deja cu termenul arx – “totalibus et integris arce Pap Mezö vocata” (5). Literatura de specialitate admite că proprietarii domeniului au pornit construirea conacului la începutul secolului al XVI-lea, în timpul refacerii bisericii din Tileagd sau în perioada imediat următoare. Unele fragmente arhitectonice de la fostul conac – ancadramente de uşi – descoperite pe un teren şi la o casă din zonă (6), prezintă analogii apropiate cu cele de la biserica din Tileagd, nefiind exclus ca acelaşi meşter să fi efectuat unele lucrări de pietrărie şi la Pomezeu.


În anul 1508, Ştefan de Tileagd obţine o nova donatio şi asupra Pomezeului.(DL 21841)

Va rămâne în posesia familiei până în anii ’80 ai secolului, când Mihai de Tileagd va fi expropriat de avere, făcându-se vinovat de infidelitate faţă de voievodul Ştefan Báthory. Cetatea ajungea în posesia fiscului, apoi, în anul 1589, intra în proprietatea lui Martin Szabó de Finta (7). La 19 septembrie 1595 Sigismund Báthory a donat cetatea lui Gaşpar Kornis, iar în 1606 Ştefan Bocskai lăsa Pomezeul prin testament nepotului său de frate (8). Dar cetatea va rămâne mai departe în posesia familiei Kornis. La scurt timp după căderea Oradiei, „raialele sale arată supunere” cedând cetatea turcilor (9).


János Bethlen: Rerum Transylvanicarum. Libri quator……, Sibiu, 1663.
(Biblioteca Naţională a României, CR XVII I 13)

“ Castellum Pomezeu; garnizoana (formată din valahi) chemase, de bunăvoie, pe turci în cetate. Cetatea Piatra Şoimului; popa  locului (sau mai bine zis dracul întrupat al locului) i-a primit pe turci. Sâniob; a fost lăsată în grija ţărănimii, aceştia o predaseră.”

În luna noiembrie 1660 în cetatea Pomezeu se găsea o garnizoană otomană de 150 de oameni (10): slujitor în geamii: 3; müstahfiz (pedestraş otoman din garnizoana unei cetăţi): 20, topciu (tunar): 10, faris (călăreţ otoman din garnizoana unei cetăţi): 70, asab: 47





După plecarea turcilor au urmat trupele imperiale; mai apoi evenimente din timpul „rebeliunii Rákócziane”(11).

…………………………………
1A Debreceni Déri Múzeum Évkönyve, 1974, p. 301-302.
2. Bunyitai V., A váradi püspökség története, III. p. 377.
3. MOL, Urbaria et Conscriptiones, UC 190.
4. Bunyitai V., A váradi püspökség története, III, p. 377, nota nr. 3.
5. DL 10008, p. 32/74.
6. Balogh J., Kolozsvári kőfaragó műhelyek, Budapest, 1985 – Pótlások, p. 382.
7Az Erdélyi fejedelmek Királyi Könyvei, I, EME, Kolozsvár, 2005, p. 311.
8. Rumy K., Monumenta Hungarica azaz magyar emlékezetes írások, II, Pest, 1816, p. 315-338.
9. Bethlen J., Rerum Transylvanicarum. Libri quato, Nagyszeben, 1663, p. 222; Călători străini despre ţările române, VI, Bucureşti, 1976, p. 672.
10Hadtörténeti közlemények, 111. évf. 1998, 2. sz., p. 359.
11. MOL, Urbaria et Conscriptiones, UC 168; UC 80:6/a.