joi, 16 mai 2013

BADEA CÎRŢAN


şi redacţia Foii poporului român din Budapesta


Badea Cîrţan, vestitul cioban călător, cel ce umbla prin lume ca să caute izvoarele fiinţei naţionale, a trecut de foarte multe ori prin Budapesta şi pe la redacţia şi tipografia lui Dimitrie Birăuţiu. Cu un prilej, aflîndu-se acolo şi vazîndu-i adunaţi pe cîţiva dintre militanţii şi liderii români, acesta le trăsneşte una buna: „Iacă şi dumneavoastră aici: Todică, Birăuţiu, Bănuţiu, în loc să fiţi: Todea, Birău, Ban. Tot mici, tot mici, n-avem un om mare, să faca minuni”. Badea Cîrţan avea umor şi era totdeauna bine venit în redacţie. 

Despre acest lucru ne mărturiseşte Sebastian Stanca: „Venea des la Pesta şi totdeauna ne cerceta redacţia. Ne obişnuisem să-l vedem tot la 2-3 luni odată în mijlocul nostru şi dacă întîrzia parcă ne lipsea.

Vorbea cu o predilecţie vădită în pilde. Figurile romane Cesar, Scipio, Traian, August erau pentru badea Cîrţan adevărate ideale. De aceştia se încălzea ochii împăianjeniţi de straşina genelor, lungi şi cenuşii scînteia o lumină mai vie şi obrajii i se rumeniau. Venea în redacţie cu o deosebită sfială. Pentru el redacţia era biserica culturii, de care se cuvine să te apropii cu cel mai devotat simţ şi respect. Cu căciula în mînă, scoasă încă de pe scări, deschidea încet uşa şi se furişa în odae oprindu-se brusc lîngă prag. „Trăiască dl Stanca, trăiască dl Bănuţ, trăiască dl Birăuţiu să se facă birău în ogorul neamului.”
Asta era salutul lui obişnuit. Noi ne ridicam zgomotoşi de la mese şi îl luam între noi îmbulzîndu-l cu fel de fel de întrebări.(…)”

El ducea multe reviste şi cărţi pentru răspîndire primite de la Birăuţiu. Dar şi aducea pentru publicare manuscrie, culegeri de folclor, snoave din cele mai îndepărtate zone.

Badea Cîrţan a ajuns prima dată în capitala Ungariei în timpul procesului memorandiştilor. „În dimineaţa zilei de 6 mai 1894, cu o zi înainte de începerea procesului (memorandiştilor) pornea din Sibiu spre Cluj şi George Cîrţan. Se afla într-un tren înţesat de oameni. printre ei - un grup de memorandişti grupaţi în jurul fruntaşului politic Ion Raţiu. Urale şi marşul “Deşteaptă-te române” se auzeau pe tot traseul”.
“Cînd condamnaţii au ieşit din sală călcînd pe flori, George Cîrţan simţea şi vedea cum aceşti oameni făureau, practic, istoria. El era unul din cei mulţi care ovaţionau, care aruncau cu flori, dar, în acelaşi timp, era unul din cei puţini care ajungeau să stea de vorbă de aproape cu aceşti oameni aleşi. Cei condamnaţi au fost apoi conduşi cu alai la închisorile din Seghedin şi Vaţ. Printre cei care i-a urmat a fost şi Cîrţan”. 

“La Seghedin, lui Cîrţan de abia i se îngădui să-i vadă, pe domnii noştri prin grilajul care împrejmuia închisoarea. Apoi plecă să-i vadă pe cei de la Vaţ”.
Aşa ca, atunci cînd, Memorandiştii din Cluj sunt întemniţaţi, el spune:

“Eu, cioban George Cîrţan.
Nici n-oi bea, nici n-oi mînca
Pîn-de Seghedin n-oi da,
De iubiţii osîndiţi
Ce-s în temniţe zvîrliţi.”
Face drumuri la Vaţ unde este închis Ion Slavici şi la Seghedin unde erau închişi cîţiva dintre memorandişti şi se plînge:
“La grădina-n Seghedin
Plîng florile de iasomin
De răsună uliţa
Şi tremură temniţa.
De la Seghedin la Vaţ
Numai drumuri de la fraţi
Numai lacrimi, jale, dor
Pe feţele tuturor”

“Datorită deselor lui apariţii, directorul închisorii din Vaţ, l-a bănuit că ar fi spion; în consecinţă, nu i s-a mai permis accesul în incinta penitenciarului. În această situaţie reacţia lui Cîrţan a fost pe cît de neaşteptată pe atît de impresionantă... Ca să arate totuşi că n-a uitat pe martirii neamului, s-a aşezat liniştit la poarta de intrare şi scoţînd fluierul din şerpar a început să doinească de jale, timp îndelungat, spre surprinderea trecătorilor unguri din afară şi spre mulţumirea celor întemniţaţi, ieşiţi în curte, şi asupra cărora acest semn de viaţă, transmis peste ziduri, produsese o profundă impresie”.

Dr. Maria Berényi